Din galerie, în cea mai mare galerie a lumii

Din galerie, în cea mai mare galerie a lumii

Proiectul care reprezintă România în cel mai important festival de artă din lume, la Veneția, a fost ales prin concurs organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român. Câștigătorul din acest an:  „Ce este munca”, semnat de Şerban Savu (artist), Nana Esi (artist invitat), Sophie Keij (artist invitat), Ciprian Mureşan (curator), Cristian Alexandru Damian (manager proiect) şi Fundaţia IDEA (organizator).

Mihai Pop, fondatorul și directorul uneia dintre cele mai importante și influente galerii de artă românești, Plan B, a revenit cu această ocazie în Biennale Arte, după ce în 2015 a fost curator, iar în 2007 a organizat Pavilionul alături de Fundația Plan B.

Cât de importantă este tema Biennale Arte pentru pavilioanele naționale și cum s-a integrat România în tema lui Adriano Pedrosa – „Străini pretutindeni”?

În pofida faptului că trăim într-o lume globală în care identitatea națională e mai puțin relevantă decât a fost altădată, Bienala a reușit să-și păstreze acest ansamblu de pavilioane naționale. Prin ele avem șansa unei viziuni reale a lumii, a preocupărilor ei atât de diverse, departe de o globalizare plată, anostă. Dar asta doar în măsura în care Pavilioanele naționale nu își propun să se alinieze temei generale, șă se autocolonizeze, ci își pastrează vocea lor aparte. Fie că vorbim despre expoziția mare, curatoriată de Pedrosa, sau de pavilioanele naționale, temele alese sunt întotdeauna importante și trebuie să fie semnificative pentru dinamica lumii în care trăim, la Veneția nu mergi cu idei slabe, cu o simplă expoziție frumoasă. Și sigur că în alegerea proiectului, când e vorba de concursul pe care România îl organizează, din păcate întotdeauna foarte târziu, argumentul curatorial contează mult. Despre ce vorbește România în ediția din anul respectiv? Aici curatorul este foarte important. Curatorul în relație, bineînțeles, cu artistul sau artiștii. Poate aici trebuie spus că Ciprian Mureșan, care este curatorul acestei ediții a pavilionului românesc, e la rândul lui artist. Împarte atelierul cu Șerban Savu, se cunosc atât de bine și sunt atât de apropiați, deși diferiți în practica lor. Șerban Savu e un pictor neofigurativ, iar Ciprian Mureșan e un artist neoconceptual. Și, totuși, se completează atât de bine, încât a fost aproape un firesc al lucrurilor ca Ciprian Mureșan să îngrijească expoziția colegului său.

Ce înseamnă pentru România o prezență la Bienală?

E foarte important că suntem aici! Chiar dacă sună banal, pentru orice societate, cultura e cea mai importantă, căci asta rămâne, iar artele vizuale sunt mereu într-un rol central. Sunt atâtea straturi socio-culturale care se citesc printr-un pavilion, dincolo de calitatea producției artistice, dezvoltarea societății respective, idealurile acelei societăți și acelei lumi în acel moment, totul prin expoziția care e în pavilion. Poți citi atât de mult despre un context prin, de exemplu, arborarea sau nu a steagurilor naționale. De exemplu, Germania, Franța sau Anglia nu se mai identifică la Bienală prin însemnele naționale, căci au un trecut colonial problematic. La polul opus, Serbia, atât de naționalistă, se identifică ostentativ cu steagul tip prapor… Bienala dă astfel o cheie de înțelegere a mersului acestei lumi, o înțelegere sociopolitică. Și ce frumos e să ajungi la sociopolitic pornind de la conținuturi artistice, uneori chiar metafizice.

Cum se vede „Ce este munca” în această lume a Biennale Arte?

Șerban Savu propune o pictură fină, meditativă. În același timp, ne putem identifica ușor cu imaginile lui, cu toții purtăm în memorie imaginile vieții de zi cu zi pe care el le pictează. Le recunoaștem și ne recunoaștem în ele. Ce frumos e așa, ca pornind de la această identificare, amplificată prin lucrările din pavilion, puse împreună sub forma unui poliptic, să înțelegi încet – încet că de fapt ele vorbesc despre regândirea atât de necesară astăzi a proporției dintre muncă și timp liber. Ceva ce ne privește pe toți global.

Cum este procesul de selecție prin care România alege cum se prezintă la Bienala de Artă de la Veneția?

E unul foarte problematic, lipsit de o înțelegere reală a celor care îl administrează. E un concurs dat în ultima clipă, privând astfel artistul și echipa de un succes real, imposibil în condițiile de timp și de buget date. Pe de altă parte, mi-e frică că atunci când politicienii și conțopiștii vor înțelege adevărata vizibilitate a Bienalei, vor folosi în folosul lor acest lucru. Vor folosi asta pentru a-și împinge la Veneția artiștii favoriți. Poate e mai bine să-i lăsăm în adormirea în care sunt, să nu înțeleagă niciodată, să rămână cu blestemul ăsta: să nu înțeleagă ce importantă e Veneția. Pe de altă parte, comisia care alege proiectul ce reprezintă România, este formată întotdeauna din oameni care știu despre ce-i vorba, așa se face că de-a lungul timpului s-au ales proiecte curajoase care să ne reprezinte. Îmi amintesc, de exemplu, pavilionul lui Daniel Knorr din 2005, în care spațiul era aproape gol, cu o singură etichetă, dar care problematiza direct starea noastră de atunci. Îmi amintesc de curajul expoziției din 2007, despre care s-a scris mult și prestigios, dar și pavilionul performativ al Alexandrei Pirici și al lui Manuel Pelmuș, admirat unanim. Iată că nepăsarea politicienilor are, în mod paradoxal și efecte bune! Și astfel, comunitatea artistică din România a reușit aproape întotdeauna să trimită la Veneția cele mai buni și mai relevanți artiști ai scenei.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 384 (16 iunie – 16 iulie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ediția Specială Biz La Biennale este powered by 𝐔𝐧𝐢𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐁𝐚𝐧𝐤, care susține de peste 10 ani artiștii români care expun la Veneția, continuând să contribuie la susținerea industriilor creative și culturii românești.
Creativity Partner: Glo
Partener: AQUA Carpatica

FOTO: Vali Mirea