Din 30 mai pot fi demarate proiectele pentru energie eoliană din surse offshore
Reading Time: 2 minuteLegea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, după promulgarea acestei legi de către preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis.
„România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore. Astăzi, preşedintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a promulgat Legea privind energia eoliană offshore. În 30 de zile, pe data de 30 mai, Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare. Prin legea promulgată astăzi de preşedintele României, ţara noastră şi-a reconfirmat rolul de lider regional în domeniul energiei”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore este un demers vital în asigurarea independenţei şi rezilienţei energetice a României. Totodată, prin legea promulgată astăzi, România marchează îndeplinirea unui alt jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Prin Legea energiei eoliene offshore, România şi-a reconfirmat rolul său de lider regional şi exemplu de bună-practică în domeniul energiei. De astăzi intrăm în linie dreaptă, iar până în 2032 vom avea în Sistemul Energetic Naţional primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră. Sunt onorat că, în mandatul meu de ministru al Energiei, România face primii paşi pentru exploatarea potenţialul său eolian din Marea Neagră: 76 GW putere instalată. În perioadă următoare, pentru Ministerul Energiei este prioritară demararea în cel mai scurt timp a activităţilor premergătoare licitaţiei de atribuire a perimetrelor eoliene offshore. Ne ţinem de cuvânt, aşa cum am promis din prima zi a mandatului: energie sigură, verde şi ieftină pentru toţi românii”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în comunicatul citat.
Pentru operaţionalizarea investiţiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune şi activităţile de explorare, construcţie a centralelor electrice eoliene offshore şi exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ţinând cont de: potenţialul eolian al acestora, posibilităţile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum şi de restricţiile impuse de Planul de amenajare a spaţiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversităţii şi mediului înconjurător.
De asemenea, în baza studiului, până la data de 31 martie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore, iar până la 30 iunie 2025 actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să iniţieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune. Tot până la momentul 30 iunie 2025, Guvernul va adopta şi valoarea redevenţei pe care concesionarii o vor plăti statului român, aceasta fiind determinată pe baza rezultatelor studiului derulat de Ministerul Energiei.
Ca urmare a acestui studiu, perimetrele care vor fi scoase la concesiune vor fi deja validate ca fiind conforme pentru exploatarea energiei eoliene offshore, şi anume: se află într-o zonă cu potenţial eolian ridicat; amplasarea perimetrului permite evacuarea energiei electrice; nu afectează biodiversitatea maritimă, inclusiv culoarul de zbor a păsărilor; poziţionarea perimetrelor nu interacţionează cu alte activităţi economice sau militare din spaţiul românesc al Mării Negre.
Potrivit sursei citate, implementarea în România a proiectelor de producere a energiei eoliene offshore implică nu doar concursul Ministerului Energiei, dar şi pe cel al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor (aflată sub SGG, cea care va emite aprobările de dezvoltare), Ministerului Mediului, Transelectrica, ANRE, Ministerului Apărării, Poliţiei de Frontieră, transmite Agerpres.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz