DIGI lansează serviciul 5G în Spania
Reading Time: < 1 minutFiliala Grupului DIGI din Spania a inaugurat serviciul de comunicații mobile 5G, prin care reiterează angajamentul companiei de a oferi clienților soluții performante, acoperire și conectivitate la cele mai avansate standarde tehnologice și la cele mai accesibile prețuri.
Orice client DIGI care deține un telefon mobil compatibil se va putea conecta automat la rețeaua 5G, fără costuri suplimentare.
Cu tehnologia 5G, viteza de transfer a datelor este mai mare decât în cazul tehnologiei 4G, ceea ce permite accesul rapid la conținutul online și descărcarea facilă a fișierelor multimedia.
De asemenea, serviciul 5G oferă o latență redusă, ceea ce poate contribui la o experiență îmbunătățită pentru navigarea pe internet, redarea conținutului VR, a jocurilor de înaltă rezoluție și prin reducerea timpului de răspuns al aplicațiilor online.
Rețeaua 5G poate susține un număr considerabil mai mare de dispozitive conectate simultan și asigură o conexiune mai stabilă, ceea ce implică o distribuție mai eficientă a resurselor infrastructurii mobile.
Consumatorii care doresc să experimenteze beneficiile și performanțele tehnologiei 5G, pot contracta serviciile de telefonie mobilă prin intermediul site-ului www.digimobil.es, prin apel gratuit la 1200 (număr accesibil în rețeaua DIGI Spania) sau la 919 120 120 (pentru apelurile din rețelele altor operatori de pe teritoriul Spaniei), la oricare dintre punctele de vânzare sau la standurile DIGI din centre comerciale importante din Spania.
Subsidiara Grupului DIGI din Spania este primul operator de rețele virtuale mobile (MVNO) din piață și al cincilea operator mobil din Spania, deservind peste 4,5 milioane de conexiuni mobile și peste 1,2 milioane de conexiuni fixe. DIGI Spania a încheiat primele 9 luni ale anului 2023 cu o cifră de afaceri de 466 milioane de euro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz