Diana Crâșmariu, Cohn & Jansen: Puterea ideilor cu rezonanță în business
Reading Time: 4 minuteFacem un pas în prezent și privim spre viitor cu Diana Crâșmariu, General Manager Cohn & Jansen. O discuție sinceră și deschisă despre priorități, retenția crescută a clienților și angajaților seniori, accent pe creativitate, premii importante la nivel local și internațional.
Ce te-a determinat să faci pasul anul asta către funcția de GM?
În cei 7 ani petrecuți în agenție, m-am atașat foarte mult de loc și de oameni, e un loc cu care am rezonat ca principii și în care m-am simțit susținută. E un loc în care guvernează bunul simț, relațiile între oameni sunt deschise, autentice, e o agenție cu standarde creative ridicate și onestă în relația cu clienții. Cu greu m-aș potrivi în rolul ăsta în altă parte, într-o organizație cu valori complet diferite sau cu o cultură mai rigidă.
Când Andrei Cohn mi-a propus să preiau job-ul a fost neașteptat și nu cred că aș fi acceptat fără ca el să-mi dea încredere și să mă susțină întru totul. Factorul decisiv pentru mine a fost și încrederea mea, că pot să aduc valoare, că pot să fac ceva bun pentru agenție, pentru colegii mei, pentru nivelul muncii noastre. Ca angajat, am observat aici și lucrurile frumoase, dar și lipsurile, și cred că am o idee despre cum putem face lucrurile un pic mai bine.
Care au fost primele decizii pe care le-ai luat din această poziție?
Mi-am dorit să întăresc și mai mult departamentul de creație, iar dintre primele decizii a fost să-l invit pe Mihai în echipa noastră. Aveam nevoie de un CD cu multă experiență în management de resurse, cu standarde similare cu ale noastre și cu mult drive de a face lucruri. Creația e principalul nostru “produs”, e ”ce se vede” la final de zi, mereu va fi o prioritate.
Cum a contribuit / te ajută backgroundul tău de strateg și planner?
Ca strateg ești obișnuit să vezi complexitatea lucrurilor, să te uiți la ansamblu și să filtrezi ce e important de ce e neesențial. Strategia nu te face automat un administrator bun, dar te face un bun “thinker”, te obligă să iei decizii și îți dezvoltă empatia.
Ce îți propui pentru agenție în următorii 5 ani?
Multe dintre lucrurile pe care mi le doresc sunt cele care ne-au ghidat și în trecut: să creștem constant calitatea craftului, să rămânem conectați la vremuri, să avem campanii de care să fim mândri cât mai des, să ne placă ce facem, să ne bucurăm de proces și unii de alții ca echipă, nu numai intern, dar și alături de clienți, să ieșim mai mult din carapace și să fim mai vizibili, să fim plătiți corect pentru ce facem.
Cum a fost 2022 pentru agenție din punct de vedere câștigare new business, retenție business, creativitate, premii?
Suntem recunoscători că anul a început bine alături de clienții deja prieteni sau chiar ”familie” ai agenției, care ne sunt alături de mulți ani. Retenția pentru noi nu a fost o problemă pentru noi în ultimii ani. În genere, clienții care ajung să ne cunoască și să lucreze cu noi, ne rămân alături. Cu mulți dintre ei avem relații de 8-10 ani, le mulțumim și cu această ocazie că au încredere în noi în continuare.
Dincolo de asta, 2022 a început greu în new business, dar s-a terminat frumos: am câștigat un pitch regional Fresh, avem niște alte prezentări de new business de care suntem mândri și pentru care așteptăm răspuns.
Anul se încheie cel mai frumos la capitolul premii și recunoașteri. Cele 3 campanii pentru Netflix din ultimul an au fost premiate peste așteptări la Internetics, am câștigat inclusiv ”Best Digital Campaign”, iar cumulul de puncte a făcut ca Netflix să devină clientul digital al anului în festival. Ne bucurăm mult că am primit o asemenea apreciere la un festival de digital, noi fiind recunoscuți în piață mai ales ca o agenție de strategie și ATL. Cea mai frumoasă recunoaștere a venit însă de la cele două festivaluri Effie la care am participat – Effie România și Effie Europe. Ambele festivaluri au premiat campania de repoziționare BCR, care local a obținut un Gold și un Silver, iar la nivel european un Bronze, primul nostru Effie european. De-a lungul anilor am prioritizat mereu recunoașterea eficienței versus a creativității, ne bucurăm că anul ăsta am trecut la nivelul următor.
Cum îți dorești să fie cunoscută agenția pe piață și de ce?
Mi-ar plăcea ca lumea să știe că suntem o agenție de grown-ups, nu numai datorită vechimii efective a colegilor mei, majoritatea seniori, ci mai ales modului în care alegem să facem lucrurile. Nu suntem agenția care face ceea ce industria numește “cioace”, ci ne ocupăm cu a construi branduri (vezi Aqua Carpatica, George, BCR, pe vremuri Cosmote), branduri care își fac treaba și care își justifică și în business bugetele. Mi-ar plăcea ca mai multă lume să știe că facem bine campanii care trăiesc în digital și că avem chef, drive și energie să facem să facem lucruri de care să ne bucurăm și noi, și consumatorii.
Ce trebuie neapărat să știe despre voi un potențial client?
Responsabil. Digital. In a long term relationship. Curaj. Puterea unui idei.
Deși sunteți o agenție de ATL la bază, în ultimul an v-ați concentrat pe a integra cât mai bine digitalul în ceea ce realizați zilnic pentru clienți. Care ai spune ca sunt cele mai importante rezultate ale acestei decizii până acum?
Anul trecut agenția a înființat un departament de creație dedicat digitalului, între timp digitalul “s-a luat” la tot departamentul de creație. În zilele noastre nu mai poți trata digitalul în creație sau strategie cu totul separat, sunt multe campanii native acolo, toată lumea trebuie să știe și digital, nu mai e opțional. Cel mai vizibil rezultat a fost cel pentru campaniile Netflix, dar cred că marele win e că am început să lucrăm noi intern un pic diferit și cu alt mindset, mai “digital” cu totul.
Sunteți cunoscuți pentru faptul că aveți o retenție bună a angajaților și echipe formate din mulți seniori. Cum reușiți această performanță pe o piață așa de volatilă și dinamică?
Mulți colegi de-ai mei, ca și mine de altfel, au rămas loiali locului pentru că se practică un bun simț natural, pe care nu-l găsești în genere ușor. Mulți dintre cei care au rămas aici au făcut-o pentru Andrei Cohn, pentru colegii de care s-au atașat, pentru spiritul deschis, democratic, relaxat de a face lucrurile. Nu avem relații “corporate” ca de la HR / Man la angajat sau relații ierarhice toxice, suntem toți colegi, fiecare bun pe bucata lui.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 369 (19 decembrie 2022 – 15 februarie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz