Companii

Dezvoltatorul imobiliar Prima Development Group a avut vânzări de peste 250 mil. lei în 2021

Reading Time: 3 minute

Prima Development Group anunță vânzări record pentru companie în 2021, de peste 250 de milioane de lei. Vânzările la nivelul anului trecut se înregistrează în contextul extinderii proiectelor imobiliare ale dezvoltatorului în București.

Numai în Capitală, Prima Development Group a vândut anul trecut 200 de apartamente. Pentru anul 2022, compania estimează că trendul se va menține ascendent, iar numărul apartamentelor vândute va fi mai mare de 700, în condițiile în care anul trecut a vândut 640 de apartamente în București și Oradea.

Extinderea și consolidarea poziției pe piața imobiliară din Capitală reprezintă locomotiva acestei creșteri. De asemenea, premierele pe care le aducem în domeniu, cum ar fi garanția extinsă de 5 ani la Core Timpuri Noi și conceptul de locuință fiabilă, cu tot ce implică el, sunt elemente apreciate de clienți, pentru că răspund exact așteptărilor lor”, mai spune CEO-ul companiei.

Andrei Moanță, CEO Prima Development Group
Boemia Apartments

Dezvoltatorul a intrat pe piața imobiliară din București în anul 2017, odată cu demararea proiectului Boemia Apartments, vândut integral, și a finalizat la sfârșitul anului 2021 ansamblul Core Timpuri Noi, proiect dublu premiat internațional la European Property Awards. Cu un număr de 240 de apartamente și reprezentând o investiție de 23 de milioane de euro, conceptul propus a fost unul bine primit pe piață, astfel că 88% dintre apartamentele complexului au fost antecontractate încă din faza de construcție. Ansambul Core Timpuri Noi este complexul rezidențial dotat cu cele mai multe stații de alimentare pentru mașinile electrice din Capitală.  

Pentru anul în curs, dezvoltatorul imobiliar își propune să demareze încă trei noi proiecte în Capitală și patru în Oradea, fiind în curs de autorizare pentru mai mult de 2.500 de apartamente.

În Oradea, unde finalizăm în medie 500 de apartamente pe an, există o cerere constantă pentru locuințe marca Prima. Suntem prima alegere pentru cei care vor să cumpere un apartament în acest oraș. Ce ne bucură este creșterea importantă a cifrei vânzărilor pe piața din București. Conform estimărilor noastre trendul ascendent se va menține și în 2022. Avem planuri ambițioase pentru anul în curs, când prezența noastră va fi mai consistentă pe piața din Capitală. Așteptăm autorizarea a peste 2.500 de apartamente în proiecte noi, în București, în sectoarele 1, 2 și 6, unde am identificat potențial bun de dezvoltare”, anunță Andrei Moanță.

Conceptul de locuință fiabilă implementat de Prima Development Group se referă la apartamente care au nu doar un design atractiv, ci sunt construite durabil și sănătos. Locuințele fiabile Prima își cresc valoarea în timp și reprezintă o investiție inteligentă: „Realizăm multe studii de piață pentru că ne dorim pe de-o parte o dezvoltare sustenabilă a companiei, iar pe de altă parte vrem să realizăm un parteneriat real, pe termen lung cu clienții Prima”, mai spune CEO-ul companiei.

Proiectele din portofoliul Prima Development sunt realizate integral de companii din cadrul grupului Prima, de la concept și proiectare tehnica, până la design, managementul și construirea clădirilor.   Portofoliul companiei include proiectele Boemia Apartments și Core Timpuri Noi în București și proiecte precum Prima Nufărul, Arena Residence, Panorama Apartments sau Green Residence în Oradea.

Prima Development Group și-a început activitatea în 2005, în Oradea, unde a livrat până acum peste 3.500 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București.

Gabriel Barliga

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

7 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

13 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

14 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

14 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

14 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

14 ore ago