Stiri

Dezvoltatorul imobiliar NUSCO va emite obligațiuni la Bursa de Valori București

18 nov. 2024 2 min

Dezvoltatorul imobiliar NUSCO va emite obligațiuni la Bursa de Valori București

Reading Time: 2 minute

NUSCO, unul dintre cei mai importanți și activi jucători de pe piața imobiliară locală, va lista obligațiuni la Bursa de Valori București.

Acționarii companiei NUSCO au aprobat, la începutul acestei luni, realizarea primului proiect pe piața de capital din România și începerea relației cu publicul investițional local, iar de intermedierea ofertei se ocupă consultantul autorizat BRK Financial Group.

“După cei 27 de ani de prezență pe piața din România și după multe proiecte-reper, dezvoltate cu succes, am decis să mergem spre o etapă nouă din punct de vedere investițional. Dat fiind că produsele noastre au fost și sunt foarte sigure, considerăm oportun în evoluția noastră solidă listarea primei noastre emisiuni de obligațiuni la Bursa de Valori București”, declară Michele Nusco – CEO – NUSCO.

Această decizie marchează debutul societății în relația cu investitorii și încurajează, astfel, atât investitorii comerciali, cât și investitorii instituționali să investească într-un produs financiar garantat cu active imobiliare și cu randament și maturitate prestabilită.

“În acest mod, un investitor poate să investească într-un produs financiar accesibil din punct de vedere valoric, cu expunere imobiliară și cu un randament pentru moneda națională net superior nivelului de inflație”, consideră Laurențiu Irimia – Corporate Manager – BRK Financial Group.

Proiectul prevede realizarea unei finanțări prin emisiune de obligațiuni garantate și care vor fi supuse admiterii la tranzacționare pe piața Bursei de Valori București. “Ne bucurăm că dezvoltatorul NUSCO va fi prezent și pe piața de capital, mai ales datorită faptului că este un reprezentant relevant al industriei imobiliare din România și se bucură de o recunoaștere a calității proiectelor realizate”, spune Irimia.

Această tranzacție reprezintă pentru compania NUSCO un prim pas pe piața de capital din România, ca parte a strategiei de dezvoltare și diversificare a surselor de finanțare și consolidare a relației cu investitorii locali. “Considerăm că sectorul imobiliar din România trebuie să fie cât mai bine reprezentat pe piața de capital din România, prin prezența unui număr cât mai mare de companii prezente la Bursa de Valori București”, explică reprezentantul BRK Financial Group. Conform acestuia, investitorii locali pot astfel să-și diversifice investițiile, completând investițiile imobiliare cu cele din piața de capital și având opțiunea de a investi în mai multe companii.

Portofoliul dezvoltatorului Nusco Imobiliara numără proiecte, precum Premio – ansamblu de tip rezidențial premium boutique; complex rezidențial CITTA Park; clădirea de birouri Nusco Towers; clădirea de birouri Caramfil; clădirea de birouri Floreasca One; clădirea de birouri Floreasca Two; Parcul Comercial Pipera, Nusco City Faza 1; Nusco City Faza 2 – lansată și în dezvoltare; și, de asemenea, în plină dezvoltare a celui mai nou ansamblu de vile din Nordul Capitalei – Nusco Homes. Nusco Imobiliara a depășit borna de 1.300 de apartamente dezvoltate, iar anul acesta are în dezvoltare alte 828 apartamente și 118 de vile.

Compania fost fondată ca societate pe actiuni în anul 1994 și este unul dintre cei mai mari brokeri din România. Cu o experiență vastă pe piața de capital, este totodată prima și – până în prezent – singura societate de servicii de investiții financiare listată la Bursa de Valori București, categoria premium (simbol: BRK).
Brokerul este o firmă de investiții MIFID II, autorizată și supravegherată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Activitatea de bază a BRK Financial Group este structurată pe două direcții de business – segmentul de intermediere și segmentul de tranzacționare. Pe segmentul de tranzacționare, societatea operează tranzacțiile pe contul propriu, operațiuni de market-making și operațiuni cu produse structurate, iar pe segmentul de intermediere, societatea operează tranzacțiile clienților, respectiv operațiunile corporate.

Array

Articole pe aceeași temă: