Despre Romania, fara patriotism

L-am intalnit pe Catalin Nastasoiu cu cateva zile inainte de vernisajul expozitiei „RONATIV. 3 GRATII”. I-am surprins emotia de dinaintea acestui moment important, dar mai presus de orice emotia sincera a unui om indragostit de munca sa si de spatiul sau nativ. Am descoperit unul dintre acei putini romani care pot vorbi despre dragostea de tara fara sa foloseasca cuvinte mari, cu iz de patriotism fortat. 

foto: Vali Mirea

Care este povestea RONATIV? Cand si cum a inceput?

A inceput in 2010, pe vremea cand eram in Las Vegas. Am mentinut legatura cu prietenii mei din Romania si in conversatiile noastre din online si pe Skype, cand discutam despre noi, romanii, si cultura noastra, intervenea foarte des sintagma: “Suntem prea mici”. Prea mici pentru a fi observati sau pentru a avea un impact generos. Eram cumva de acord cu totii in aceasta formulare, numai ca a intervenit si intrebarea: OK, dar cat de mici suntem? Cat de mici suntem incat nu sa nu reusim sa cream un efect cu impact pozitiv in lume? Implicit a venit intrebarea: daca suntem asa de mici, cum ne masuram micimea? Pentru ca, printre altele, eu sunt artist  vizual, m-am gandit la o reprezentare vizuala. Care este cea mai mica unitate masurabila a unei imagini? Raspunsul a venit foarte simplu. Pixelul este cea mai mica unitate masurabila dintr-o imagine digitala. Pixelul este dispus intr-un grid bidimensional, fiecare pixel are adresa lui pe acest grid si are densitati diferite. Cu cat sunt mai multe replici sau versiuni ale acelui pixel, cu atat imaginea nativa din care el face parte sau pe care dorim sa o generam este mai clara. Atunci mi-am spus: de ce sa nu luam spatiul nostru, conturul hartii, si sa-l reducem la un pixel asa cum este in fizica punctul material? Am geometrizat spatiul meu nativ, am facut niste masuratori de unghiuri, dimensiuni, proport ii intre laturile acestei geometrii pe care am generat-o si l-am redus la cea mai mica unitate de care aveam eu nevoie ca sa creez imagini. Am inceput cu niste layouturi care, la prima vedere, aratau ca o coperta de revista. Apoi am creat mici subiecte care derivau din aceste imagini. Le-am postat pe Facebook, mi-am facut un blog si am fost foarte activ in online. Postam in fiecare zi cate o imagine, influentata de vestile pe care le primeam din tara. Proiectul a atras atentia destul de repede. Am inceput sa fiu intrebat: de unde luam revista? Unde citim articolele? Mi-am dat seama ca efectul era unul de latura conversationala si ca trebuie sa iau povestea mult mai in serios. Au intervenit si intrebari de genul: “Faci si tu cu Romania? E clar ca iti e dor de tara…”. Am continuat cu livrarea acestei coperti de revista. La un moment dat am fost invitat la CNDB sa fac o prezentare a RONATIV prin Skype. Reactiile au fost superbe. Mi s-a spus si ca asta ar trebui sa fie imaginea Romaniei, insa este departe de mine gandul acesta. Nu in sensul asta am construit RONATIV. Romania are deja o imagine, numai sa stim ce sa comunicam din ea.

Cand a trecut proiectul din online in offline?

La inceput totul s-a intamplat numai in online, nu am facut niciun obiect. Pana in 2012 am facut o pauza, pentru ca am fost ocupat cu un proiect media in Bucuresti si Londra. Am intrerupt din lipsa de timp dar si pentru ca, din unele reactii pe care le-am primit, mi-am dat seama ca proiectul nu este indeajuns de solid ca sa aiba reactia pe care o doream de la compatriotii meii. Strainii erau foarte entuziasmati. Cat timp am facut pauza, m-am gandit la obiectul RONATIV si am extrapolat conceptul de la pixel care se intampla intr-un plan 2D la formula de layer in plan 3D. Primele prototipuri le-am facut din carton. Am avut sansa sa intalnesc niste oameni extraordinari in New York, care promovau aparate de printat 3D. M-am dus in pop-up store-ul lor sa cumpar un printer 3D. Le-am dat niste fisiere cu piesele pe care le facusem si reactia lor a fost total neasteptata. Toti cei care intrau in pop-up store intrebau ce este cu acea forma stranie. Li se povestea ca sunt obiecte create de un designer si ca este forma tarii lui. Asa incepea sa se vorbeasca despre Romania. Piesele create de mine generau conversatii. Despre asta este vorba cu acest proiect. La un moment dat, in pop-up store-ul de pe Madison Avenue se printau numai Romanii. M-a bucurat foarte mult.

Cum ati ajuns de la plastic la portelan?

Piesele din plastic arata ca niste jucarele, sunt colorate, nu au valoare in sine, sunt prototipuri. Mi-am propus sa lucrez intr-un material viu, foarte greu de imblanzit, cum este portelanul. Formele pe care eu le-am facut sunt tipologii ale femeii. Mi s-a parut ca portelanul combinat cu ideea de femeie, transluciditatea si finetea materialului se potrivesc. Plus ca tot procesul complex de fabricatie a unei piese din portelan este un mestesug care din pacate se pierde.

Unde ati modelat cele 3 Gratii?

Am lucrat piesele la fabrica de portelan Apulum din Alba Iulia. Numai acolo am vrut sa le fac. Am vrut sa fie niste obiecte facute 100% in Romania. Daca stiam cat de mult trebuie sa lucrez la aceste piese inainte sa ma apuc, cred ca imi studiam mai atent pasii. Au trecut bietele “gratii” prin atat de multe etape. Am facut multe greseli, am reluat, am reevaluat, am reformulat. Initial am avut 12 piese, dar m-am oprit la 3. Tot acest proces cere foarte multa munca. Cred ca cel mai greu a fost sa ating performanta obiectului. Eu sufar de o meticulozitate cateodata exagerata si vreau ca obiectul pe care-l produc sa fie nu perfect, dar sa aiba calitatea de obiect de muzeu, de obiect bine facut, facut cu drag. Lucrurile pe care nu le faci cu drag se vad imediat. Daca faci numai obiecte sa le pui pe un galantar, se vede. Ne-am obisnuit cu piese de design facute industrial. Masina este masina, atingerea omului se vede. Nu vreau sa fac apologia manufacturii portelanului, dar rezultatul pe care am vrut sa-l scot mi-am dorit sa fie spectaculos la atingere, la vaz. Am avut si o incredere nebuna in mainile mele, care nu au mai lucrat in ceramica din 2005. Pe de o parte insa ma bucur ca am lasat entuziasmul sa se desfasoare si frustrarea sa ma motiveze.

Apropo de obiecte lucrate manual in ceramica, unde sunt celebrele vaci din Laptaria lui Enache, lucrarea dvs. de diploma?

A fost o perioada absolut superba, am plecat impreuna cu alti doi colegi la Combinatul de la Tarnaveni sa ne facem diplomele acolo. Proiectul in sine a fost o performanta ceramica. Nu e lucru usor sa faci manual, din ceramica, un volum mare pe patru picioare. Dupa expozitie le-a vrut domnul Mihai Oroveanu pentru Laptarie. I le-am dat cu drag. Nu stiu ce s-a intamplat cu ele, dar s-au spart. Am inteles ca le-a luat cineva sa le reconditioneze, dar nu mai stiu ce e cu ele.

Ce asteptari aveti de la publicul roman cu privire la RONATIV?

La un moment dat am avut un mic discurs intre prieteni despre dispret. Am lucrat multi ani in media. Cand eram la inceput in Pro TV existau entuziasm, pretuire si respect, dorinta de a face bine si frumos, mesajele erau pozitive. Eu cu asta m-am format. Acum, din pacate, in media dispretul a devenit o norma. Ca sa ai o asteptare de pretuire trebuie sa fii foarte constient de mediul in care vrei sa comunici. Asteptarile mele de pretuire sunt foarte simple. Mesajele mele nu sunt complexe, felul in care formulez mesajul are un algoritm mai complex, dar toata povestea cu RONATIV nu este altceva decat o declaratie de dragoste pentru spatiul din care eu provin. Cei care au inclinatie de respect si pretuire pentru spatiul de origine vor receptiona ca atare mesajul. Cei care sunt tentati sa critice si sa isi spele lucrurile nu in casa, ci in fata curtii, atunci alta va fi reactia pe care o vor avea. Nu am asteptari de dragoste tumultuoasa pentru tara. Nimic pasunist sau nationalist. Eu cand port un tricou sau un inel sau orice alt obiect cu layoutul RONATIV, pentru mine acel obiect are o functie foarte clara. Exprima: “De aici sunt eu, se pot face lucruri de calitate, estetic pot fi placute, cu asta ma prezint eu la dvs.”. Cam asa ar fi povestea.

Vi s-a intamplat sa intalniti romani care se tem sa-si manifeste identitatea, sa foloseasca simbolurile nationale?

Desigur. Sunt cateva comunitati de romani in State cu care eu m-am intalnit. Multi dintre ei spun ca sunt din Europa. Nu-i poti judeca. Dinspre Romania vin multe vesti negative, pline de dispret. Am prieteni foarte buni, cu care am copilarit, care sunt acum in strainatate si sunt niste caractere adorabile, sunt cinstiti, isi fac treaba, doresc sa faca bine. Familiile lor sunt destul de asezate. Uneori, dupa ce strainii iau contact cu personalitatea lor si intreaba de unde sunt si afla de Romania, se niveleaza parerea pe care o pot avea depre originea acelui om care este incantator, muncitor, inteligent, ba mai are si un talent. Am facut la un moment dat un layout cu “Fiecare roman isi are Romania lui”. Pentru ca in afara asa este. Fiecare are Romania lui pe care fie o reprezinta, fie o ascunde undeva intr-un accent exacerbat, intr-un fel de a se imbraca.

Care este Romania dvs.?

Eu am trei Romanii. Prima este cea pe care mi-o povestea bunica din partea tatalui, de origine din Muntii Buzaului, satul Varteju, comuna Lopatari. Bunica imi vorbea de oameni harnici, vite multe, munca pamantului, trai bun. Era o Romanie prospera pe care eu atunci cand am crescut nu prea o vedeam. Era ca un spatiu ideal, pe care bunica il numea 360 de grade de paradis. A doua Romanie este cea razvratita, cea care in permanenta vrea sa demonstreze ceva, sa se faca auzita. Este Romania actuala. E de bine, denota ca nu vrem sa stam in loc. Suntem noi o cultura periferica, dar avem toate valentele pentru a face performanta ca la centru. Probabil ca e o chestie de organizare. Pana ne aflam toti vocea in acea directie, suntem tot timpul indignati de ceva, de trafic, de legi. Avem toate motivele sa fim indignati pentru ca noi suntem acum poate intr-un prea lung proces de asezare sociala. E bine ca nu ne place, dar nu e buna perpetuarea indignarii la nesfarsit, fara rezolutii si lucruri care se mai asaza. Suntem surprinsi de cate o veste buna. Eu promovez mereu succesele romanilor, orice atesta ca ceva bine se intampla, ca nu e asa de negru totul. A treia Romanie este Romania de maine, cea care se asaza indeajuns incat sa nu se odihneasca, sa nu-si piarda din vigilenta. Este Romania care si-a gasit tonalitatea. Cred ca pentru aceasta Romanie muncim toti. Eu am doi copii, as vrea ca in Romania asta sa traiasca. In Romania acordata, armonioasa.

Cat de departe suntem de aceasta Romanie armonioasa?

Daca am sti… Cred ca lucrurile statornice se fac in timp, dureaza, nu se fac de azi pe maine. Si se fac daca stii sa transformi frustrarea in educatie.

 Strainilor cu care interactionati despre care Romanie le povestiti?

Despre Romania potentiala. Pentru ca le cuprinde pe toate trei. Are un inventar cultural splendid, este indignata pentru stagnarea in care se afla de foarte multa vreme si care a devenit cumva ca un disconfort social, dar genereaza visari, dorinte de mai bine. Poate suna simplist, dar noi toti ne dorim mai bine. Nu ne dorim fericirea suprema, ne dorim mai bine. Acel gram de progres pe care-l castigam se bifeaza la victorii. Fara doar si poate, eu cred in Romania potentiala.

Nu credeti ca vedeti mai bine Romania potentiala tocmai pentru ca, plecand din tara, v-ati departat de Romania actuala?

Nu stiu. Eu am plecat in 2001 dupa ce am avut o serie de colaborari prin mai multe tari. Am plecat cu scop foarte clar, m-am dus sa invat o meserie care aici se facea mai greu atunci, acum probabil ca se face mult mai bine si aici, e vorba de meseria de creative producer pentru media. Mi-a trebuit o structura foarte bine pusa la punct ca sa-mi adun informatiie fara a fi bruiat de alte povesti de tip social, politic. Am avut tihna pe care mi-am dorit-o, am avut noroc foarte mult, am muncit foarte mult.

Acum locuiti si munciti la New York.

Am o companie de marketing si comunicare care se cheama Catapult Creative Partners. Facem grafice video, script, productie video, regie, prezentari corporate. Acum lucrez cu New York University la un proiect printr-o casa de productie, Production Resources. Toate proiectele in care se manifesta Catapult au rezultat din recomandari, niciodata ca urmare a faptului ca mi-am depus eu CV-ul. Acolo nu te lauda nimeni. Daca ai facut ceva bine, iti suna telefonul. New York-ul e un oras de care te indragostesti sau il urasti. Eu m-am indragostit de el pentru ca simturi pe care nu le-am avut niciodata trezite, profesional vorbind, s-au activat acolo. Sunt fantastice ritmul cu care se lucreaza, felul in care se adreseaza oamenii, cat de directi sunt ei. Nu e lucru putin sa ti se trezeasca simturi si sa ti se activeze neuroni pe care nici nu stiai ca-i ai sau, daca stiai ca ii ai, erau putin atipiti. Vigilenta este altfel, acolo iti poti crea discernamantul de receptare a informatiei, stii ce surse sunt bune, sunt foarte multe resurse de eficientizare profesionala. Lucru pe care l-am cautat de fapt. N-am pierdut nicio oportunitate care mi-a iesit in cale. Acolo te scoli dimineata si zau ca miroase a oportunitati. Trebuie doar sa lasi smiorcaielile la o parte si suferintele false, sa distingi ce este competitie falsa si sa stii cine este cel care-ti poate aprecia calitatile.

Ati muncit mai mult acolo?

As spune ca mai condensat. Intri intr-un ritm. E ca un bolero, mai lent apoi mai acordat, e un crescendo in care vrei sa functionezi. Oboseala vine in mod firesc. Te trezesti dimineat a, te intorci acasa cand apuci si stii ca meriti sa te odihnesti. Adevarul e ca sistemul de acolo este facut pentru emigranti, pentru oameni care vor sa faca treaba. Sistemul este foarte bine pus la punct, abia dupa ce intri iti dai seama ca mai are si mici hartoape, ca orice sistem, dar este facut ca sa reusesti. Nu-ti baga nimeni in gura, dar ti se pun la dispozitie toate uneltele pentru a reusi.

In Romania cat de des veniti?

Acum stau de o vreme, mi-am petrecut 4 – 5 luni anul trecut in fabrica. A fost superb, mi-a fost dor. Anul trecut au venit in vizita niste prieteni si le-am facut turul Transilvaniei. Au fost absolut impresionati, au plecat indragostiti de Romania. Ar fi culmea sa nu fiu si eu. O am in vene. Am mai zis-o asta: sunt intr-o permanenta logodna cu tara mea. Mi-am promis viata lunga si plina de impliniri.

Cum ati ales Galateca drept loc al vernisajului celor 3 Gratii?

Sotia mea a descoperit galeria anul trecut. I s-a parut superba. Cand am ajuns si eu mi-a placut foarte mult ca atmosfera, energie. Oamenii de aici mi-au placut, felul in care mi-au vorbit. Cred ca a fost o chimie. La mine daca se intampla chimia este foarte bine, daca nu, de ce sa o chinui sa iasa altceva? Nu cred in lucrurile chinuite. Prefer sa renunt la o oportunitate daca are potentialul sa se transforme intr-un calvar si, in final, in pierdere de vreme pentru toate partile.

Ati lucrat si in proiecte chinuite?

Nu. Nu cred ca au fost suficient de chinuite daca nu-mi aduc aminte. Mai mult acum ma chinui eu pe mine, am un mic defazaj chimic cu sinele. Este absolut normal. Nu ma sufar prea mult. Am niste tendinte spre perfectiune pe care stiu ca nu o sa o le ating niciodata, dar mi se pare ca intotdeauna exista o limita in plus pe care as putea sa o ating. Am avut asta dintotdeauna.

Cum merge proiectul cu tricourile RONATIV?

Am in lucru mai multe editii. Am aproape 1.000 de layouturi facute, nu doar pentru tricouri, ci si pentru multe alte obiecte. Mi-as dori sa le fac pe toate, dar deocamdata mai sunt niste etape de parcurs, care tin de productie, distributie, costuri. Prefer sa fiu cumpatat, cum zicea bunica. Din 10 aprilie este disponibil in shopul Galateca tricoul cu designul cu “Romania este o iluzie”. Vor fi de asemenea disponibile canile si inelele.

Pentru cine sunt aceste produse?

Pentru cei care vor sa aiba o conversatie despre Romania in termeni foarte simpli: un obiect bine facut, generat din spatiul din care provin sau pe care l-am vizitat sau in care ma voi muta. Sunt produse pentru oameni care vor sa vorbeasca despre Romania in termeni curati. 

RONATIV. 3 GRATII

La inceput, RONATIV a fost prezentat publicului exclusiv online printr-o serie de imagini compuse astfel incat sa inspire o coperta de revista. Continutul sugerat prin ilustratie si  headline-uri a avut efectul anticipat, de generator de conversatie, atat pentru publicul din Romania, cat si pentru cel din afara tarii.  In paralel cu comunicarea online, Catalin Nastasoiu a dezvoltat si o linie de obiecte cu acelasi algoritm, tradus pentru tridimensional. Asa a ajuns la subiectul celor 3 Gratii, primele obiecte RONATIV executate integral in Romania si prezentate publicului in premiera la Galateca. Cele trei tipologii ale femeii pe care le intruchipeaza Gratiile sunt: Adolescenta / Mandra – fata tanara care paseste inca nesigur, dar zvelta si mandra; Perechea / Pantecoasa – cucerita sau cuceritoare, trupul ei este pregatit pentru zamislirea de minune a vietii, este perechea barbatului prin care acesta devine implinit; Stalpul / Coloana – pe ceea ce ne sprijinim, atunci cand suntem coplesiti de indoiala, incercati de neputinta.

CARTE DE VIZITA: Catalin Nastasoiu

Se prezinta drept generator de comunicare. Prin tot ceea ce face asta si este. In plus, este artist ceramic, senior designer, producator. In prezent locuieste la New York, unde are o companie, Catapult Creative Partners, care colaboreaza cu televiziuni, case de productie, studiouri de film, universitati, institutii culturale, artisti. Absolvent al Universitatii de Arta, sectia Ceramica, a avut ca proiect de diploma doua vaci din ceramica in marime naturala devenite ulterior simbol al Laptariei lui Enache, avanpostul artistilor, tinerilor studenti si intelectualilor din Romania postdecembrista. La zece ani dupa terminarea facultatii, PricewaterhouseCoopers il comisiona pentru un proiect global de identitate a companiei. A rezultat o serie de obiecte ceramice inspirate de cultura Cucuteni. Din 2010 a initiat proiectul RONATIV din care a rezultat expozitia “3 Gratii” ce poate fi vizitata intre 10 aprilie si 3 mai la Galateca.