Despre iubire și alți Monștri

Despre iubire și alți Monștri

Reading Time: 4 minute

Unicul lungmetraj românesc inclus anul acesta în selecția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, pelicula „Monștri” regizată de Marius Olteanu va apărea în cinematografele din țară de la finalul lunii septembrie. Filmul este primul lungmetraj al regizorului și a mai luat între timp marele premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, premiul de debut la TIFF și a mai fost prezentat în peste 15 festivaluri.

Marius Olteanu ne-a spus mai multe despre primul său lungmetraj și la ce să vă așteptați dacă veți merge la cinema să vizionați filmul „Monștri”, care va avea premiera în țară pe 27 septembrie.

Cum a luat naștere ideea din spatele filmului „Monștri” și cum ați ales tema?

Am vrut să fac un film despre iubirea dintre doi oameni, despre ce se întâmplă cu ea în timp, cât se transformă, cât se pierde, despre drumul pe care suntem dispuși să îl facem cu celălalt și spre celălalt. Aveam 36 de ani când am început să scriu scenariul, iar acum am 40 și subiectul mă preocupă în continuare, deci simt că am ales bine și că e o muncă de o viață să ajungi în mod autentic la celălalt, să îi fii aproape. Cred că de asta suntem aici și că asta e sensul.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre titlu? De ce „Monștri”?

Filmul atinge mai multe subiecte sensibile, unul dintre ele fiind acceptarea celuilalt și a propriilor limite și neajunsuri. Chiar dacă se insistă mult pe toleranță ca valoare, prezentul pare să ne găsească tot mai intoleranți, mai puțin dispuși să ne apropiem unii de alții și să ne înțelegem în mod autentic. Pusul de etichete cu ușurință și permanent transformă oamenii în monștri și de o parte și de alta. Cred că ar trebui să cautăm mai degrabă să identificăm în celălalt ce ne apropie de el, nu ce ne înstrăinează.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre cum ați ajuns la distribuție?

A fost un proces foarte lung. Șerban Pavlu și Alex Potocean sunt singurii actori la care nu am ajuns prin castinguri prelungite. Pentru toate celelalte roluri a fost nevoie de ani și de multe repetiții. Pentru că rolurile nu sunt ușoare, presupun atât multă forță cât și fragilitate, iar dorința mea cea mai mare legată de acest film a fost să văd în el oameni adevărați, nu actori care joacă niște personaje. Pe lângă cei doi menționați deja, Judith State, Cristian Popa, Dorina Lazăr, Gabriel Răuță, Alina Berzunțeanu, Smaranda Caragea și nu numai au fost oamenii pe care îi căutam, oamenii poveștii mele.

Cum te-ai simțit când ai aflat că filmul tău a fost selectat la „Berlinală”?

M-am bucurat foarte tare. Știam că acest lucru îi va oferi filmului vizibilitate atât în timpul festivalului cât și mult timp după – de altfel, au trecut aproape șase luni, “Monștri.” a luat Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, Premiul de debut la TIFF, a fost la peste 15 festivaluri și totuși ceea ce menționează oamenii este în continuare selecția și premiul de la Berlin. Revenind, mă abonasem la începutul anului la newsletterul Filarmonicii din Berlin și în fiecare săptămână în care îl primeam tresăream când vedeam numele orașului. Cu două zile înainte visasem și că primisem un mail de la festival în care mi se spunea că selectează filmul, dar cu o singură condiție – să îi schimb numele în „Catedrala Mântuirii Neamului”. Am refuzat și m-am trezit nefiind sigur dacă mai suntem sau nu selectați. Când în sfârșit am primit mailul, pe bune de data asta, l-am citit de câteva ori ca să fiu sigur și apoi mi-am sunat mama. Cred că bucuria mea a fost și mai mare când am văzut ce înseamnă această selecție pentru cei la care țin si pentru cei implicați în proiect.

La ce să se aștepte românii care vor merge să vadă filmul în septembrie?

Să se aștepte la un film construit ca un puzzle, în care lucrurile se completează, se răstoarnă, se așază apoi se răstoarnă din nou, în care nimic nu este ceea ce pare, un film în care spectatorul e așteptat să se implice, să participe afectiv și efectiv la film. Nu este un film pentru oameni leneși și vreau să cred că va merita investiția de timp și de emoție. Cel mai tare la festivalurile la care am fost cu „Monștri.” m-a bucurat reacția celor care mi-au spus că s-au gândit la cele întâmplate în film gândindu-se și la ei înșiși, la limitele și nevoile pe care le simt în relația cu celălalt.

La cât s-a ridicat bugetul alocat filmului și câte zile de filmare ați alocat?

Bugetul a fost undeva în jurul sumei de 300.000 de euro – costurile muzicii au făcut să depășim această sumă și nu pot decât să le fiu foarte recunoscător firmelor, companiilor și agențiilor de publicitate care au fost dispuse să ne suțină financiar pentru a încheia procesul de postproducție. Am avut 27 de zile de filmare folosite foarte parcimonios.

La ce lucrezi acum? Ne poți spune cîteva cuvinte despre planurile pe care le ai în continuare?

Lucrez la un film de groază în care realitatea zilelor pe care le trăim, a valorilor tot mai laxe și a instabilității politice scapă de sub control. Ultimii doi ani ne-au întins nervii la maxim, iar realitatea asta devenită sinonimă cu un horror, cred că va lăsa urme pentru mult timp. Dacă până acum monștrii au fost în titlu, în următorul film ei vor fi cât se poate de reali. Un fel de „Chiriașul” lui Roman Polanski la scară națională.

Care sunt cele mai frecvente provocări cu care vă confruntați ca regizor în România? De ce?

Sunt multe, dar poate cea mai complicată, după ce ai convins producători, fonduri naționale și internaționale, companii, festivaluri etc că filmul tău merită să fie produs, selectat, proiectat, este să îi convingi pe potențialii spectatori că ce vrei să le arăți este ceva în care ai condensat ani de căutări și de întrebări și că ei pot avea acces în două ore la toate lucrurile astea care să îi susțină în a fi mai deschiși spre a se descoperi și a se înțelege. Cinema-ul actual „de public” le oferă oamenilor posibilitatea de a fugi tot mai departe de sine. Pot înțelege nevoia asta, dar așa cum cred că, oricât de plăcut ar fi, nu poți supraviețui doar cu desert, cred și că nu poți exista și evolua fugind în permanență de sine și de ceea ce, odată conștientizat, te poate face un om mai bun.