CSR Opinii

Despre CSR și cum ne antrenăm pentru fundraising

26 apr. 2020 3 min

Despre CSR și cum ne antrenăm pentru fundraising

Reading Time: 3 minute

Cum pornești la drum cu un proiect nou și cum poți să ajungi la persoana care se ocupă de parteneriate dintr-o companie pe care o vizezi? Ca în orice domeniu, există rețete și mici trucuri. Dar ele doar optimizează, nu înlocuiesc munca ta.

Text de Claudiu Butacu

Se vorbește mult despre CSR, deci poate n-ar strica să definim bine termenul. Responsabilitatea Socială Corporatistă (CSR) reprezintă implicarea companiilor în îmbunătățirea comunității în care activează. Există mai multe tipuri de activități CSR, în funcție de categoriile pe care aleg să le susțină, în funcție și de domeniul în care activează sau interesele companiei pe termen lung.

De mare ajutor este și faptul că din 2018, toate companiile cu peste 500 de angajați sunt obligate să publice și rapoarte nonfinanciare, adică prin ce moduri compania își reduce impactul asupra mediului sau ajută comunitățile în care activează. Este foarte important să căutăm cât mai multe detalii despre strategiile de CSR ale companiilor și colectând informații relevante putem dezvolta o propunere foarte bună de fundraising. De cele mai multe ori companiile pun la bătaie planul lor de CSR, pe site-ul lor sau de pe site-uri de responsabilitate socială unde sunt afișate pe categorii.

Acum că am trecut de prima etapă de identificare a companiilor trecem la identificarea nevoii. Pentru că în baza obiectivelor pe care le avem de îndeplinit dezvoltăm, intern, un necesar de servicii/materiale sau o nevoie de finanțare care să fie aliniate cu strategia de CSR a companiilor.

Ușor, ușor definitivăm ingredientele de bază și trecem la rețetă. Așa cum și în bucătărie există secrete sau aptitudini pe care le putem folosi, în fundraising este foarte util să ai un scenariu foarte bine pus la punct și să pregătești foarte bine întâlnirea.

Cu cine ne întâlnim și cum setăm o întâlnire?

Dacă ești la început de drum și pornești un proiect nou este foarte probabil să petreci zile întregi pentru a-ți crea o bază de contacte pentru a ajunge la persoana care se ocupă de parteneriate dintr-o companie pe care o vizezi.

Începi și cauți online, prin cunoștințe și începi să primești adrese de office și numere de fix unde poți transmite o propunere de colaborare. Ți se va părea demotivant când după 17 zile, 5 te­lefoane și 3 e-mailuri nu vei primi niciun răspuns.

E bine de știut că sunt companii care primesc zeci, poate chiar sute de propuneri zilnice și este o avalanșă de informații, unele irelevante, ce ajung în fișierul de download al responsabililor. U­neori companiile au departamente desemnate pentru aceste acțiuni, alteori sunt departamentele de marketing/comunicare sau chiar top managementul care se ocupă.

Evenimentele sunt locurile ideale pentru a face rost de contacte și a discuta cu acele companii

Așa cum nu te duci să alergi un maraton din prima tentativă, e bine să ai antrenamente. Cum te prezinți în zece secunde, cum te îmbraci pentru un antrenament și cum pregătești strategia. Unii dau totul în primele zece secunde, alții atacă pe final, unii se uită la ceas și se pierd în zare.

Antrenamentele sunt extraordinar de utile. Pentru că înveți să emani energie și entuziasm, și nu să forțezi un zâmbet tâmp și fals, ci înveți să asculți și să apreciezi. Nu sărim etape, nu ne credem mai importanți decât cei din sală și nu uităm că nevoile proiectelor noastre nu sunt unice. Nu mergi la eve­nimente pentru a ataca un responsabil de bugete, ci mergi să faci parte din comunitate. O comunitate de oameni care se implică, sprijină proiecte pentru îmbunătățirea comunității, așa cum definisem comunitatea de CSR încă de la începutul articolului.

Prima ta prezență vine și cu res­ponsabilitatea de a fi consecvent, de a sprijini comunitatea și de a-ți reprezenta proiectul cu brio, într-o mulțime de profesioniști și proiecte demne de urmărit. Nu uita să mulțumești celor care te‑au invitat; de multe ori uităm să apreciem primele pahare cu apă de la antrenament.

Seriozitate, profesionalism și documentare foarte serioasă

Pentru că este important să faci ceea ce zici că faci și dacă ai transmis că revii cu e-mail și telefon a doua zi la 10, atunci cafeaua și cățelul te vor auzi repetând de cel puțin câteva ori informațiile pe care le vei livra la timp, încă de la plimbarea de dimineață din parc.

Nu ai nevoie de ultimul Macbook sau stilou cu peniță de aur pentru a-ți nota informațiile de la o discuție, sunt suficiente o agendă curată și un pix/stilou clasic, cât mai simplu și util, pentru a-ți nota 2-3 idei importante, o adresă de e‑mail și un număr de telefon și lista cu ce trebuie trimis după o discuție pentru a ajunge la o întâlnire.

Cum ne pregătim pentru o întâlnire și cum ne prezentăm, aflăm în următorul număr. Până atunci, spor la căutat, dezvoltat strategii și repetat în fața oglinzii.

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN. Este absolvent al Institute of Energy Professionals în 2015 cu certificarea Professional Energy Manager și al Romanian Green Building Council în 2015 cu certificare Green Building Professional, Sustainability Mana­ger.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 342 (15 aprilie – 15 mai 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: