Despăgubiri pentru persoanele care au fost afectate de furtunile de la începutul lunii și au avut asigurare
Reading Time: 2 minuteFurtunile de la începutul acestei luni au dus la deschiderea a 223 de dosare de daună în baza asigurărilor dedicate locuințelor și companiilor, ca urmare a pagubelor produse bunurilor și clădirilor – arată o analiză realizată la nivelul Membrilor UNSAR. 80% dintre aceste dosare de daună au fost avizate în baza asigurărilor de locuințe, restul de 20% fiind notificate în baza asigurărilor de bunuri și proprietăți pentru companii.
De altfel, reamintim că furtunile se află în topul riscurilor de care românii se tem atunci când se gândesc la locuințele lor. Astfel, 3 din 10 români se tem că locuința le-ar putea fi afectată de o furtună la un moment dat, conform celei mai noi cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR.
“Primăvara au loc, în mod obișnuit, schimbări bruște ale vremii. Așadar, este cu atât mai important să ne informăm și să luăm cea mai bună decizie pentru noi și cei dragi privind protecția prin asigurare. Indiferent că vorbim despre dezastre naturale, incendii, furtuni, explozii sau avarii ale instalațiilor din locuințele noastre, acestea pot fi asigurate”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
În România, pagubele produse locuințelor de furtuni pot fi acoperite în baza asigurărilor facultative. Aceste polițe se pot încheia doar pentru locuințele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice / electrocasnice etc. De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.
“Circa 100.000 euro au fost plătiți în fiecare zi calendaristică a anului trecut, ca despăgubiri, doar în baza asigurărilor de locuințe. Este deci foarte important să ne protejăm locuințele prin încheierea unei polițe de asigurare”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Photo 198354865 © Unquintu | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz