Dentsu România își mărește echipa de conducere și vizează poziția de lider al pieței de media locale
Reading Time: 2 minuteGrupul de comunicare de marketing dentsu anunță desemnarea lui Radoslav Nedelchev pe poziția de Country Manager pentru România, acesta urmând să își păstreze în același timp pozițiile de COO și Chief Client Officer pentru dentsu Southeast Europe.
De asemenea, Marian Petcu se va alătura echipei de conducere a operațiunilor din România, în calitate de Group Client Partner. În plus, acesta va prelua un nou rol în cadrul organizației, cel de director regional de strategie pentru piețele sud-est europene. Înainte de a se alătura dentsu, Marian a lucrat în cadrul GroupM.
Cele două noi numiri urmează unei perioade de dezvoltare a businessului dentsu la nivel regional și internațional, un exemplu recent fiind câștigarea contului de media Vodafone la nivel internațional, unul dintre cele mai mari de pe piață.
Alături de echipa sa de management, Radoslav Nedelchev are misiunea de a obiectivul ambițios de a duce grupul pe poziția de lider al pieței de media din România.
„Începem astfel o nouă călătorie, inspirată de cei peste 120 de ani de istorie ai agenției noastre și de cele peste două decenii de activitate pe piața din România. dentsu își propune să fie cea mai integrată și mai inovatoare companie de soluții de marketing din România, construită pentru a face față provocărilor viitorului, grație unor atuurile competitive fără echivalent pe piață, cum sunt datele și instrumentele noastre proprietare precum și oferta integrată creativă și de media”, spune Nedelchev.
„La nivelul operațiunilor regionale ale dentsu CEE, vedem un mare potențial de creștere pentru piața din România, una deosebit de importantă pentru clienții noștri. Anul viitor, România va fi pentru noi principalul punct de interes în regiune. Radoslav are experiență în implementarea cu succes al managementului schimbării pe piața din Croația și, prin urmare, sunt convins că el este persoana potrivită pentru a dirija procesele de schimbare în businessul nostru din România”, afirmă Sławomir Stępniewski, CEO al dentsu pentru regiunea Europei Centrale și de Est.
„Deoarece rolul de director de strategie este unul de nivel regional, decizia de a mă alătura unui grup puternic precum dentsu a fost una foarte ușoară”, spune Marian Petcu. „Sunt încântat să pot pune în valoare puternicele instrumente globale și datele pe care dentsu le deține pe piața locală, pentru a dezvolta businessurile extraordinare ale clienților noștri din România.”
Schimbările produse la nivelul echipei de conducere a operațiunilor dentsu din România au inclus anterior nominalizarea lui Marius Tianu în funcția de Creative Director și cooptarea Velimirei Petrova pe poziția de Group Trading Director.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz