Dentalist: Antreprenoriat cu zâmbetul pe buze
Reading Time: 3 minuteCu o investiție inițială de 400.000 de euro, Alexandra Mircea a deschis, în plină pandemie de Covid-19, Dentalist, o clinică stomatologică pe care îl promovează pe Instagram și TikTok și pentru care are planuri mari de dezvoltare în următoarea perioadă.
Alexandra Mircea ne-a oferit mai multe detalii despre ce a însemnat pandemia pentru o clinică stomatologică și despre provocările de care s-a lovit ca antreprenoare în plină criză de sănătate publică.
Ați lansat Dentalist în plină pandemie de Covid-19. De ce ați ales să deschideți cabinetul într-o perioadă cu incertitudini în care puteau fi reintroduse oricând interdicții? Din punct de vedere business, cum a fost această perioadă pentru cabinetul stomatologic?
Dentalist este proiectul pe care mi l-am dorit de mult timp. Voiam să le ofer pacienților o altfel de experiență dentară, iar vizita la medicul stomatolog să fie cât mai plăcută. Prin colaborarea pe care am avut-o cu alte clinici dentare, timp de opt ani de zile, am acumulat multă experiență. Astfel, mi-am dorit să îmi înființez propria clinică stomatologică, unde pacienții să ne treacă pragul cu plăcere de fiecare dată și să fie mulțumiți de calitatea serviciilor noastre.
Dentalist era în plan încă din luna noiembrie 2019, atunci când am început formalitățile pentru locație și firmă. Inițial, ne doream să deschidem în aprilie 2020. Însă, starea de urgență mi s-a potrivit de minune deoarece mi-a oferit timpul necesar pentru a fonda această clinică stomatologică. Sunt multe lucruri de pus la punct, acte și autorizații, proceduri de care e nevoie ca să funcționăm corect și eficient. Numărul scăzut de pacienți pe care l-am avut în perioada crizei sanitare mi-a permis să urmăresc nevoile și fluxul clienților. Am putut să mă îmbunătățesc pentru a obține ceea ce îmi doream – o experiență diferită pentru pacienții Dentalist.
Care au fost principalele provocări de care v-ați lovit ca antreprenoare care a deschis un business în plină pandemie?
Cred că birocrația și toate actele necesare au fost o provocare, iar numărul de pacienți și echipa au crescut pe parcurs. Trecerea din pragul de medic stomatolog la cea de antreprenor a fost foarte interesantă. A trebuit să deprind aptitudini noi și să învăț cât mai multe lucruri din diverse domenii.
Care sunt planurile pe care aveți pentru perioada următoare pentru Dentalist?
Principalul plan pe care îl avem pentru perioada următoare este să ne dezvoltăm cât mai mult, astfel încât să putem răspunde cererilor tot mai ridicate venite din partea clienților. Mai mult decât atât, plănuim achiziționarea unor aparate performante, astfel încât clinica să fie cât mai dotată. Satisfacția pacienților este principalul nostru obiectiv. Avem medici specialiști care rezolvă cazuri grave și readuc zâmbetul pe buzele pacienților.
Ați ales să promovați Dentalist pe TikTok și Instagram, unde puneți la dispoziția utilizatorilor informații referitoare la sănătatea dentară. De ce ați ales această formă de promovare? Cum au fost rezultatele?
România mi-a oferit educație gratuită, iar eu am vrut să ofer înapoi acest lucru. Oamenii au nevoie de instruire în ceea ce privește sănătatea dentară. Au întrebări, nelămuriri și temeri mari. TikTok și Instagram sunt platformele prin care oamenii pot să întrebe fără rușine orice doresc, iar eu investesc mult timp pentru a le răspunde tuturor. A fost o modalitate bună pentru a-i ajuta să treacă de teama de medicul stomatolog. Sunt mulți oameni care ne-au urmărit pe rețelele de socializare și care, ulterior, ne-au devenit pacienți. Au venit relaxați la noi deoarece deja ne cunoșteau. Feedback-ul pe care l-am primit din partea lor și mesajele de mulțumire au făcut să merite tot timpul pe care îl investesc constant pentru urmăritorii noștri.
Frica de stomatolog este una dintre cele mai întâlnite fobii. De ce credeți că este așa de răspândită dentofobia? La ce să se aștepte cei care vor trece pragul cabinetului și suferă de dentofobie?
Sunt mulți oameni speriați de stomatolog, care au avut experiențe neplăcute în trecut. Comunicarea activă pe care o am cu comunitatea mea este menită să îi informeze și să îi facă mai relaxați în ceea ce privește mersul la stomatolog. Avem răbdare cu pacienții și punem foarte mult accent pe informarea corectă a acestora. Avem clipuri explicative pentru toate tratamentele, iar deschiderea față de oameni, profesionalismul și prietenia medicilor sunt lucrurile care ne-au adus aprecieri și recunoștință din partea pacienților.
Ne puteți spune la cât s-a ridicat investiția inițială în cabinet? La cât estimați că va ajunge cifra de afaceri a cabinetului până la finalul acestui an?
Investiția inițială în clinică a fost de 400.000 euro. Am achiziționat aparatură de ultimă tehnologie pentru a le oferi pacienților tot confortul. Cifra de afaceri a fost în creștere exponențială față de anul trecut și estimăm o creștere la fel de mare pentru anul 2022, atunci când vom crește cu mult gradul de ocupare al scaunelor din clinică.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz