Democratizare în energie
Reading Time: 3 minuteLegea Prosumatorilor a fost promulgată de Președintele României. Micii producători de energie curată vor putea injecta în rețea.
Legea ce face posibilă injectare energiei din surse regenerabile a fost ieri promulgată de Președintele României și urmează să apară în Monitorul Oficial. În ultimele luni, proiectul de lege privind prosumatorii a fost dezbătut în Comisiile de Industrie și Mediu și aprobat în plenul camerei deputaților cu 279 de voturi pentru din 285.
Noua lege este un pas înainte extraordinar și din punct de vedere al procesului de autorizare. Până acum românii care aveau sisteme de panouri fotovoltaice nu puteau injecta energia electrică în rețea, fiind nevoiți deseori să treacă printr-un proces de autorizare lung de peste 450 zile, anevoios cu peste 12 autorizații și scump.
“Pentru noi este un vis devenit realitate. Acum 2 ani am început acest proces pentru a face posibili Prosumatorii posibili în România si nu a fost deloc simplu, dar am crezut cu tăria ca românii trebuie sa poată sa își producă energia și am făcut tot ce am putut pentru a rezolva această problemă. Acum datorită eforturilor depuse de energiaTa, Patres si Greenpeace, 3 ONG-uri, împreună cu o parte dintre membri parlamentului și comisiei, acest lucru este posibil, fiind încă o dovadă că parteneriate dintre mediul guvernamental și non-guvernental pot fi de succes și ar trebui încurajate. Suntem nerăbdători sa vedem sute de mii de mici producători de energie curată in Romania în următorul an”, au declarat Mihai Toader-Pasti și Claudiu Butacu, cofondatori energiaTa.
Printre cele mai importante noutăți pe care noua lege le aduce, putem enumera:
-Obligativitatea distribuitorilor să facă posibilă racordarea în 30 zile și obligativitatea Furnizorilor de energie electrică sunt obligaţi să achiziționeze energia electrică;
-Prosumatorii sunt scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale în factura de energie electrică, asta înseamnă că nu mai este nevoie de o firmă sau de un PFA.
Cine poate fi prosumator?
-Orice persoană fizică sau juridică care deține echipamente de energie din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum poate vinde energia electrică, atâta timp cât activitatea specifică nu este producerea energiei electrice
-Nu doar locuințele sunt acceptate, ci și un bloc, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară
Câți bani vor primi românii pe energia injectată?
-În 2018 românii vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea, fiind de asemenea scutiți de la orice obligații fiscale
-Prosumatorii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare pe factură, o diferență între banii plătiţi pentru energia consumată şi cea vândută în rețea
Prosumatorii ar putea avea parte de mai multe vești bune în perioada următoare, Autoritatea Fondului pentru Mediu ar urma să aloce 100 milioane de euro pentru subvenționarea cumpărării instalațiilor de energie solară, incluzând panourile, sistemul electric și invertorul. Astfel, aproximativ 28.000 de români ar putea primi câte 3500 euro pentru echipamente cu putere instalate de maxim 3kW. Mai multe detalii vor apărea în ghidul ce va fi publicat pe site-ul afm.ro
energiaTa este unul dintre promotorii prosumatorilor în România. Creat în februarie 2016 proiectul își propunea să facă prosumatorii o realitate în România, participând activ la consultările publice pentru noua strategie energetică națională și legea prosumatorilor, promovând avantajele și motivele pentru care România are nevoie de o nouă legislație. Acum energiaTa va oferi consultanță gratuită sub forma elaborării unor ghiduri care să îi ajute pe viitorii prosumatori să înțeleagă fenomenul, tehnologiile și să parcurgă etapele necesare pentru a putea injecta în rețea.
Alte informații utile găsiți în energiaTa – Comunitatea prosumatorilor și în curând pe energiaTa.org.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz