Stiri

Delgaz Grid semnează patru noi contracte de finanțare în valoare de 932 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare

2 aug. 2024 2 min

Delgaz Grid semnează patru noi contracte de finanțare în valoare de 932 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare

Reading Time: 2 minute

Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, a semnat ieri, 1 august, la Ministerul Energiei patru noi contracte de finanțare, în valoare totală de aproximativ 932 milioane lei, pentru proiecte de modernizare și dezvoltare a sistemului de distribuție a energiei electrice din zona Moldova unde compania operează o rețea de distribuție a electricității (județele Bacău, Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani și Suceava).

Se vor instala contoare smart

Două proiecte, cu valoare cumulată de circa 626 milioane de lei, din care aproximativ 433 de milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, vizează instalarea a până la 900.000 de contoare SMART și realizarea infrastructurii necesare pentru transmitere a datelor, precum și modernizarea a peste 40.000 de branșamente.

Alte doua proiecte, în valoare de aproximativ 306 milioane de lei, din care 238 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, au în vedere modernizarea unui număr de 14 stații de transformare, în scopul creșterii siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile, reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță ale rețelei de distribuție a energiei electrice.

Cristian Secoșan, director general Delgaz Grid: „Vrem să atragem cât mai mulți bani europeni pentru investiții, mai ales că aceste finanțări nu pun presiune pe tarifele de distribuție. Este foarte important deoarece fiecare euro pe care reușim să-l atragem din fonduri UE și-l investim în infrastructura românească înseamnă un euro mai puțin de plătit pentru consumatorul român.”

Delgaz Grid a depus, până acum, un număr de 24 de proiecte de investiții, în valoare totală de 3,9 miliarde de lei, pentru a obține o finanțare de 3 miliarde de lei din Fondul pentru Modernizare, diferența fiind asigurată de companie.

Zece proiecte, în valoare de totală de 1,8 miliarde de lei, cu o cofinanțare de 1,4 de miliarde lei, au fost deja aprobate și contractele de finanțare semnate.

Pachetul de 24 de proiecte se referă la: modernizări de stații de transformare, rețele de înaltă, medie și joasă tensiune, posturi de transformare, contorizare SMART, precum și la creșterea capacității rețelelor din zona Moldovei.

Lista completă a proiectelor depuse pentru finanțare din Fondul pentru Modernizare precum și scurte descrieri ale acestora sunt disponibile pe site-ul Delgaz Grid.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

Array

Articole pe aceeași temă: