Delgaz Grid începe lucrările de modernizare la cea mai mare stație de transformare din Iași
Reading Time: 2 minuteCompania de distribuție Delgaz Grid a demarat marți, 5 noiembrie, lucrările de modernizare a stației de transformare Iași Sud, un proiect cu o valoare totală de peste 73,3 milioane de lei, din care peste 56,7 milioane reprezintă finanțare europeană prin Fondul pentru Modernizare.
Stația de transformare Iași Sud este cea mai mare dintre cele operate de Delgaz Grid, atât prin numărul de echipamente înglobate și puterea vehiculată, cât și prin complexitatea funcțională și a conexiunilor cu alte stații din sistemul de distribuție.
Această stație reprezintă un nod important pentru alimentarea cu energie a municipiului Iași, asigurând, împreună cu stațiile cu care este conectată prin linii de înaltă tensiune, aproape o treime din consumul municipiului Iasi.
De asemenea, zona energetică a județului Iași este interconectată cu zonele învecinate prin patru conexiuni la tensiunea de 110 kV, iar una dintre ele se racordează direct la această stație.
Cristian Secoșan, Director general Delgaz Grid: „Începem astăzi unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare a rețelei de distribuție la un obiectiv de maximă importanță atât pentru alimentarea municipiului Iași și a zonei limitrofe, cât și pentru interconectarea zonei la sistemul energetic național. Pentru clienții noștri înseamnă creșterea gradului de siguranță în asigurarea energiei necesare, dar și servicii de distribuție mai bune, precum și creșterea capacității de preluare a energiei produse din surse regenerabile”.
Stația alimentează circa 11.000 de consumatori casnici și noncasnici din cea mai mare parte a zonei industriale și cartierul Bucium, precum și din localitățile Dancu, Tomești, Holboca, Goruni, Chicirea, Osoi, Lunca Cetatuii, Visani, Hlincea, Bucium, Vladiceni, Rusenii Vechi, Rusenii Noi, Rediu Aldei, Orzeni, Valea Lunga, Cristești, Mânzătești.
Principalele categorii de lucrări vizează înlocuirea majorității echipamentelor cu unele de ultimă generație. Astfel, vor fi înlocuite trei transformatoare de mare putere, 18 întrerupătoare, 52 de separatoare și 102 transformatoare de curent/tensiune de înaltă tensiune, sisteme de protecție, echipamente pentru integrarea stației în SCADA (achiziție de date și control la distanță).
Pentru asigurarea unei părți din consumul propriu, pe clădirile stației vor fi amplasate panouri fotovoltaice cu o putere de 67 kW, care vor genera anual o cantitate de energie de aproximativ 80 MWh.
Delgaz Grid are în diferite stadii de implementare proiecte de investiții în rețeaua de distribuție a energiei electrice în valoare de totală de 1,8 miliarde de lei, cu o cofinanțare de 1,4 miliarde de lei prin Fondul pentru Modernizare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz