De la local la global
Reading Time: 4 minuteTimisoreana este brandul de bere cel mai apreciat de romanii care traiesc in strainatate, pentru ca este unul dintre produsele care le amintesc de casa si ii ajuta sa depaseasca mai usor dorul de tara.
Romanul Ion Ene a locuit timp de sase ani in Marea Britanie. In tot acest timp, dorul de casa a fost un sentiment care l-a incercat frecvent pe roman. Ca sa mai micsoreze din distanta coplesitoare, chiar daca doar la nivel de perceptie, Ion Ene cauta si cumpara produse romanesti. Nu e chiar atat de usor. In Regatul Unit exisa o serie de magazine care comercializeaza produse din Europa de Est, insa acestea sunt doar in marile orase, iar romanul nu locuia in Londra. Asa se face ca atunci cand aveau loc sarbatori sau evenimente importante, Ion Ene mergea si cate o ora cu autobuzul, sa cumpere putin din gustul care ii amintea de acasa. „Cel mai mult ne interesa berea de acasa”, spune Ion Ene. „Chiar daca englezii aveau fel si fel de sortimente de bere, nu era gustul cu care ne-am obisnuit. Si cautam Timisoreana peste tot, ca noi veneam din Banat. O gaseam mai mult la doza, pentru ca probabil era mai usor si pentru comercianti, insa eram fericiti cand gaseam din cand in cand la sticla: Timisoreana asa cum o cumparam acasa, este gustul de acasa, orice banatean stie asta!”, adauga romanul.
Povestea lui Ion Ene este traita zilnic de sute de romani stabiliti in toate colturile lumii, care pentru alinarea dorului de casa, cauta in permanenta produse care sa le aminteasca de Romania. Timisoreana, cel mai indragit brand de bere local, este astfel aproape de comunitatile mari de romani care, desi si-au construit o viata noua peste hotare, nu au uitat Romania si nici marcile romanesti cu traditie. Comunitatile de romani din strainatate aleg brandurile romanesti atunci cand are loc vreo reuniune, cand au de celebrat un moment important, marcheaza o revedere cu familia sau sarbatoresc victoria echipei favorite, Timisoreana le este mereu aproape in aceste momente.
Nu mai este un secret pentru nimeni ca romanii sunt atasati emotional de brandurile care le amintesc obiceiurile de acasa. Asa se face ca cea mai iubita bere romaneasca poate fi gasita pe rafturile magazinelor din Spania, Italia, Franta, Grecia, sau Republica Moldova, care in luna mai, a anului 2013 a devenit prima tara de peste granite care a lansat Timisoreana la nivel local, sub forma de franciza. Brandul romanesc a ajuns peste Prut printr-un parteneriat cu cel mai mare producator de bere din Republica Moldova, Efes Vitanta Brewery, care produce sub licenta marca Timisoreana. Inca de la patrunderea pe piata vecina, berea Timisoreana a crescut constant in preferintele consumatorilor de peste Prut, iar vanzarile s-au dublat de la an la an.
Spuma berii romanesti la export
Anul trecut, in Republica Moldova s-au vandut 3,3 milioane de litri de bere Timisoreana, cantitatea preferata de consum fiind de 0,5 litri. Romanii din Republica Moldova se bucura de gustul berii preferate, aceasta fiind fabricata dupa reteta traditionala a maestrilor berari Timisoreana. „Ne bucuram ca povestea Timisoreana a reusit sa mearga mai departe, geografic vorbind si a devenit una dintre berile preferate ale moldovenilor”, spune Mihai Barsan, Vicepresedinte de Marketing al Ursus Breweries, companie care detine in portofoliu brandul Timisoreana. „Rezultatele foarte bune de vanzari sunt de fapt un foarte bun indicator al faptului ca, desi ne desparte un Prut, ne uneste gustul unei beri”, adauga Mihai Barsan.
Cea mai iubita bere romaneasca a lansat, in urma cu doi ani, in Republica Moldova o campanie prin care saluta decizia ridicarii obligativitatii vizelor pentru tarile din Uniunea Europeana pentru cetatenii moldoveni. Conform unui proiect european, cetatenii din Republica Moldova pot calatori oficial fara vize in tarile din Comununitatea Europeana, inclusiv in spatiul Schengen, liberalizare intrata in vigoare in 2014, la finele lunii aprilie. Cum cea mai indragita bere romaneasca a fost alaturi de romani in momente importante inca din anul 1718, brandul Timisoreana a celebrat decizia ridicarii obligativitatii vizelor, cu o serie de mesaje graitoare, in care vecinii ambelor parti ale Prutului sa se regaseasca.
Berea Timisoreana a fost fabricata cu aproape 300 de ani in urma de printul Eugen de Savoia, iar astazi este cea mai bine vanduta bere din Romania, titlu pe care il detine de peste un deceniu. Timisoreana s-a nascut in cea mai veche fabrica de bere din Romania, fiind atestata printr-un act petitionat al magistrtului orasului Timisoara. Gustul inconfundabil al celui mai indragit brand de bere romanesc, a fost recunoscut si apreciat de-a lungul timpului de specialisti. In anul 1855, berea a primit medalia de bronz la expozitia din Budapesta, medalia de argint la expozitia din Timisoara din 1891 sau Grand Prix-ul expozitiei din 1908. Premiile au adus un val de investitii, derulat la inceputul anilor 1900, care s-a concretizat in doua proiecte extrem de importante, care au contribuit la o imbunatatire sensibila a calitatii si la o crestere spectaculoasa a productiei anuale. Tot pe atunci s-a introdus filtrul de bere, primul din Romania, care permitea produsului sa devina mai stabil si sa se pastreze proaspat un timp mai indelungat. Datorita acestora, in anii ’20, berea Timisoreana devenea furnizorul oficial al Casei Regale, iar la inceputul anilor ’70 cand Romania era inca in relatii bune cu puterile occidentale un colectiv de berari au realizat un nou sortiment de bere de 12,5% alcool, de o calitate exceptionala, sub denumirea „Timisoreana Export”, imbuteliata in sticle de 330 ml pasteurizata.
In ciuda trecerii timpului, gustul indragitei beri a ramas neschimbat si este in continuare la fel de apreciat. In ultimii ani, Timisoreana a fost premiata cu aur si distinctia Champion Lager Trophy in 2007, au argint un an mai tarziu la Australian International Beer Awards, al doilea cel mai important concurs din lumea berii, iar la World Beer Championship din SUA a fost rasplatita cu medaliile de argint in in 2007 si in 2008.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz