Antreprenori

De la floricele la popcorn bar

27 apr. 2015 4 min

De la floricele la popcorn bar

Reading Time: 4 minute

Floricelele care se faceau la ceaun, pe aragaz, din boabe de porumb se numesc de cativa ani popcorn, iar afacerile care au la baza acest ingredient s-au reinventat si  poarta astazi nume precum gourmet sau popcorn bar.

Popcorn gourmet este produsul pe care a ales sa-l lanseze in urma cu cateva luni o familie de antreprenori, Carmen si Gabriel Faur. Atenti pana la cele mai fine detalii, de la productie pana la imagine, branding si ambalaje, cei doi soti, de profesie consilier juridic si mediator, respectiv arhitect, au lansat in decembrie anul trecut Kukuruz Gourmet Popcorn, un business care inseamna o unitate de productie proprie, un magazin online (kukuruz.ro), un serviciu de amenajare de popcorn bar-uri, pe modelul candy bar-uri, la petreceri si evenimente private, precum si planuri pentru deschiderea unui magazin propriu-zis intr-un mall din Bucuresti.

kukuruz

Businessul nu este singurul din Romania specializat in comercializarea de popcorn, insa este, dupa cum sustin cei doi antreprenori, singurul de acest gen pe segmentul premium de produse naturale, fara arome artificiale, conservanti si alte substante sintetice, cu nume greu de pronuntat. “Am ales sa ne adresam oamenilor care apreciaza calitatea si nu cantitatea, celor care vor sa manance natural si cauta sa se delecteze din cand in cand cu produse care le incanta simturile”, isi detaliaza Carmen Faur strategia. Accentul pe ingrediente naturale este de altfel elementul diferentiator pe care mizeaza cei doi antreprenori.

“Ne-am dorit sa cream un produs pe care chiar noi sa vrem sa-l cumparam cu placere pentru noi si copiii nostri. Ne doream sa le putem oferi o gustare care sa fie pe placul lor, insa totodata naturala, si asa am redescoperit popcornul facut la ceaun, in casa, asa cum parintii nostri obisnuiau sa ne faca”, povestesc cei doi.

Ideea de a lansa aceasta afacere le-a venit in urma cu doi ani, la inceputul anului 2013, insa pana la punerea ei in practica a fost cale lunga. Au investit aproximativ 40.000 de euro in utilaje si amenajarea spatiului si alte 20.000 in mobilier de inox, ambalaje, design, precum si in instruire. A fost nevoie sa se informeze, sa invete, niciunul dintre ei neavand anterior de-a face cu domeniul alimentatiei. Au pornit de la popcornul simplu, facut cu ulei de masline extravirgin si sare roz de Himalaya si au ajuns sa-l innobileze cu trufe negre. Toate acestea au necesitat timp, multe incercari, unele mai putin reusite, insa la final cei doi sunt pe deplin multumiti de produsul pe care l-au lansat pe piata.

In prezent, in magazinul online kukuruz.ro sunt disponibile 15 sortimente diferite de popcorn, toate 100% naturale. Cea mai mare parte din ingrediente provine din import, in principal din UE, insa cei doi antreprenori folosesc si cateva produse pe care le achizitioneaza de pe piata din Romania, cum ar fi untul si zaharul brun. Toata productia este realizata in laboratorul propriu intr-o masina speciala de facut popcorn. Pentru amatorii de dulce, cei doi antreprenori produc Classic Caramel sau Tuxedo, care contine atat caramel adevarat, facut din zahar brut, unt si extract natural de Vanilie Bourbon, cat si ciocolata belgiana cu continut de cacao 70%, precum si ciocolata alba de cea mai buna calitate. Pentru cei care nu se impaca bine cu gustul dulce, gama Kukuruz ofera cateva sortimente cu branza – Cheddar Cheese, parmezan, Blue Cheese si urmeaza sa fie lansat un sortiment nou, cu branza de capra. Cei care nu vor nici dulciuri, nici lactate pot alege Classic Mediterranean sau Black Truffle. Exista de asemenea sortimente cu ciocolata, insa numai sezonier, pana in aprilie. Din toata oferta lansata, cele mai cautate pana in prezent sunt Caramelul si Classic Mediterranean, dar si cele cu branzeturi, in special Rosemary Parmigiano, sau ciocolata.

kukuruz2

Cand s-au lansat in afaceri si au decis ca este timpul sa faca ceva pe cont propriu, sotii Faur si-au asumat faptul ca este dificila fiecare miscare. S-au gandit ca exista riscuri, dar sunt constienti ca trebuie sa si riste, astfel orice le-a stat in cale nu au mai considerat ca este o dificultate sau o problema, ci doar o alta situatie ce trebuie rezolvata. Situatia pe care ei o au de rezolvat acum este sa-i ajute pe romani sa perceapa popcornul ca pe un produs deosebit, o delicatesa cu totul diferita fata de ceea ce li se ofera in parcuri sau la cinema. 

Popcorn gourmet

07-ChesseUn popcorn bar e un fel de candy bar, doar ca nu e cu dulciuri, ci cu delicatese din popcorn.

Preturile pentru amenjarea unui popcorn bar la un eveniment privat pornesc de la 20 lei/persoana incluzand atat popcornul, cat si amenajarea si organizarea barului

Pe kukuruz.ro nu este impusa o comanda minima, insa pentru comenzi de minimum 100 de lei transportul este gratuit.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: