De la contactless, la plata cu smartphone-ul
Reading Time: 2 minutePeste 60-70% din plățile cu cardul din cumpărături se fac contactless, iar trecerea la plata cu smartphone-ul este un pas natural, spune Cosmin Vladimirescu, country manager pentru România şi Republica Moldova al Mastercard.
“Contactless a devenit modalitatea de plată e facto în România. A durat mult – din 2008, când am lansat tehnologia contactless, până în 2017, cuinvestiții masive din partea noastră, din partea băncilor, chiar și din partea comercianților, care au promovat aceste plăți rapide și sigure. Dar odată ce ne-am obișnuit să avem gestul acesta de plată, trecerea la telefon este evoluția firească”, a declarat Vladimirescu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.
Reprezentantul Mastercard a arătat că infrastructura de cceptare pentru plata cu smartphone-ul este deja pregătită. Cosmin Vladimirescu recunoaște însă că va mai dura până să ajungem ca 10% din plăți, spre exemplu, să fie făcute cu telefonul. “Depinde foarte mult și de bănci să ofere astfel de soluții”, a spus reprezentantul Mastercard.
Numărul de carduri bancare din România era, în decembrie 2017, de 16,43 milioane, o creştere de 6,5% pe tot sistemul faţă de decembrie 2016, a declarat Vladimirescu, citând date ale Băncii Naţionale a României (BNR). El a precizat însă că datele BNR nu iau în calcul cardurile de masă, care au înlocuit tichetele de masă, astfel că se adaugă şi acestea – 900.000 în decembrie 2017, astfel că în total, în România, sunt 17,34 milioane de carduri. Totodată, numărul total de carduri active a crescut în ultimul an la 12,45 milioane.
În acelaşi timp, rata de activare a cardului este de 76%, iar numărul total de tranzacţii a crescut cu 21% la 732 milioane. De asemenea, valoarea totală a tranzacţiilor şi volumul tranzacţiilor (plăţi plus retrageri) a crescut cu 30%, ajungând la 63,08 miliarde lei în 2017.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz