De ce are success Muzeul Eșecului?

De ce are success Muzeul Eșecului?

Teama de eșec și frustrările generate de o nereușită au acum un posibil tratament: o vizită la Muzeul Eșecului din Suedia sau din California, unde ai ocazia să descoperi și să înveți din eșecurile unor branduri precum Apple, Nokia, Google sau Sony. 

Psihoterapeutul Samuel West, specializat în procesele de ino­vare și stimulare a creativității, a adunat într-o colecție inedită peste 150 de produse menite să arate că toți greșim. Chiar și companiile cele mai mari, pe care le privim cu admirație. Dar când inovezi, greșelile sunt inevitabile.

De unde ți-a venit ideea de a crea un muzeu al eșecului?

Sunt sătul de poveștile de succes prezentate în mass-media. La televizor sau în reviste, oamenii sunt bogați, inteligenți, frumoși și fericiți tot timpul, iar companiile au succes și inovează fără să dea vreodată greș. Mi-am dorit să explorez și cealaltă față a mone­dei: eșecul. Mai mult, căutam un mod prin care să comunic rezultatele cercetărilor mele. Sunt psiholog clinician de mai bine de 10 ani. În ultimii ani, mi-am început doctoratul în psihologie organizațională, cu accent pe inovație și creativitate în business. Colaborarea cu companiile cărora le-am oferit consultanță, precum și interacțiunea cu oamenii, în calitate de psihoterapeut, mi-au arătat că multe dintre problemele cu care se confruntă și dintre nemulțumirile pe care le au sunt cauzate de lipsa curajului de a experimenta. Atât în mediul corporatist, cât și în viața personală. Dacă nu ne-am teme atât de mult de insucces, ne-am scuti de foarte multă nefericire. Există riscuri care sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră. Chiar este adevărat că viața începe acolo unde se termină zona de confort! Ei bine, o excursie la Zagreb m-a inspirat să pun bazele acestui muzeu. Am vizitat acolo un muzeu al relațiilor eșuate, iar modul în care au reușit să materializeze prin diverse obiecte tot felul de idei despre relațiile care s-au sfârșit m-a convins că un muzeu al eșecului este cea mai bună variantă prin care aș putea da și eu o formă rezultatelor studiilor pe care le-am realizat.

Cum ai reușit să obții exponatele din muzeu și câte obiecte reunește colecția în acest moment?

Ah, a fost dificil! În acest moment avem cam 150 de exponate. Cu primele 10 obiecte a fost ușor. Nu a trebuit decât să scriu pe Google “eșecuri de inovație” și am obținut o listă cu obiecte pe care să le cumpăr. Le-am găsit pe eBay și pe tot felul de site-uri sau prin depozite care vindeau obiecte casate. După ce le-am cumpărat pe primele, lucrurile au devenit din ce în ce mai dificile.

Deci sunt obiecte care au ajuns pe piață?

Da, pentru scurt timp. Pentru ca un obiect să ajungă în Muzeul Eșecului, trebuie să îndeplinească anumite criterii. În primul rând, trebuie să reprezinte o inovație, sub o formă sau alta: ca design, funcționalitate sau idee de business. Important este să fi fost ceva nou atunci când a apărut. În al doilea rând, trebuie să fie un eșec. Prezentăm acele produse care au fost lansate cu așteptări înal­te, dar au eșuat.

Nu ai cerut ajutorul companiilor pentru a obține exponatele direct de la sursă?

Ba da, când am început să lucrez la proiect am contactat companiile pe care le consideram cele mai prolifice în ceea ce privește inovația și care păreau și foarte transparente și deschise. Toate m-au refuzat. Eșecul este un subiect foarte sensibil, mai ales la casele mari. Este o rușine pentru acestea să își asocieze brandul cu o înfrângere, chiar dacă este clară legătura dintre inovare și eșec. Una fără alta nu există.

Dar de reacții negative din partea brandurilor globale ați avut parte?

Da, s-a întâmplat și asta. În anii ’80, Colgate a avut o tentativă de a intra pe piața alimentelor congelate și a lansat diferite produse printre care și o lasagna. Această linie de business a eșuat. Consumatorii au continuat să îi asocieze cu produsele pentru igienă orală și atât. Avem în muzeu ambalajul unui astfel de produs: Lasagna Colgate. Avocații companiei m-au sunat. Nu erau prea fericiți de această “răscolire” a trecutului. Mi-au cerut să retrag aceste ambalaje din expoziție, amenințându-mă cu intentarea unui proces. Eu am continuat să le expun, iar ei nu au mai făcut niciun demers. Cred că foarte multe dintre companii sunt conștiente că, dacă ar intenta un proces împotriva noastră, acest lucru ar crea foarte multă publicitate în jurul nostru, iar pentru ei ar reprezenta o publicitate negativă.

Te-ai așteptat la succesul fabulos pe care îl are în acest moment muzeul?

Eram convins că un astfel de muzeu ar fi foarte bine primit de oamenii din bula mea, cea a profesioniștilor din domeniul inovației, care participă la conferințe pe acest subiect. Ceea ce m-a surprins total a fost interesul pe care îl manifestă cei din afara bulei: oamenii obișnuiți și companiile. Muzeul se bazează pe două categorii de vizitatori. Pe de-o parte sunt grupurile de angajați din companii. Vin echipe întregi. Există multinaționale care își stabilesc întâlnirile periodice în Suedia, tocmai pentru a putea organiza o vizită și la Muzeul Eșecului. Acest lucru îmi conferă un sentiment foarte plăcut. Helsingborg, orașul în care locuiesc și în care este situat muzeul, este o localitate mică, în care nu se întâmplă mai nimic. Prin urmare, faptul că muzeul atrage vizitatori din întreaga lume mi se pare un lucru genial! Pe lângă aceștia, ne trec pragul și oameni obișnuiți, de toate vârstele, cu diverse profesii, care pur și simplu găsesc interesantă această idee. Recent, am deschis o locație la Los Angeles. Aceasta este vizitată de foarte mulți turiști. Muzeul reprezintă deja un punct de atracție pentru foarte mulți dintre cei care vizitează orașul.

De unde această decizie de extindere tocmai în Statele Unite?

Echipa mea este mică, suntem patru persoane în total. Aria noastră de expertiză o reprezintă psihologia, nu suntem specialiști în muzeologie, în curatorierea unei expoziții. Prin urmare, ne-am asociat cu o companie specializată în organizarea de expoziții, cu sediul în Los Angeles. De fapt, propunerea a venit din partea lor. M-au contactat și mi-au propus să înființăm un Muzeu al Eșecului la Hollywood. Am răspuns: de ce nu?! Nu a fost o decizie îndelung plănuită. Pur și simplu s-a întâmplat. Muzeul din Hollywood, la fel și cel din Suedia, sunt expoziții permanente. Pe lângă acestea, organizăm și expoziții itinerante. Până acum, am ajuns la Chicago, Shanghai, Berlin, Londra. Invitațiile au venit de fiecare dată din partea unor muzee sau spații pentru expoziții locale.

Cum vă îmbogățiți a colecția de exponate?

Datorită promovării globale de care beneficiem, oamenii au început să ne trimită tot mai multe obiecte. Chiar și companiile ne donează exponate. Acest proces de crowdfunding se dovedește uimitor pentru mine. Datorită lui, am ajuns să găzduim în muzeu obiecte despre care noi nici măcar nu știam ca există. Pe lângă aceste exponate primite, achiziționăm și noi constant noi și noi inovații eșuate.

Care sunt planurile tale privind muzeul?

În perioada imediat următoare, plănuiesc să mă dedic mai mult expozițiilor itinerante și sper ca Muzeul Eșecului să călătorească în jurul lumii. Pe termen lung, îmi doresc să păstrăm integritatea proiectului. Să avem grijă să nu se transforme în ceva prea comercial, plin de produse prostești, pierzându-și astfel ideea esențială. Trebuie să rămână un proiect despre inovație, despre curajul de a a-ți asuma riscuri cu sens. În niciun caz ideea nu trebuie să fie aceea de a râde de nereușită sau în fața ei. Ne dorim să învățăm din eșec. Este în regulă ca expozițiile noastre să fie ușor amuzante pe alocuri, dar nu trebuie să exagerăm cu asta.

Dacă nu ne-am teme atât de mult de insucces, ne-am scuti de foarte multă nefericire. Există riscuri care sunt esențiale pentru dezvoltarea noastră. Chiar este adevărat că viața începe acolo unde se termină zona de confort! – Samuel West, fondator, Muzeul Eșecului

Care este, de fapt, mesajul pe care îți dorești să îl transmiteți?

Nu mi-am propus nicio clipă o celebrare a eșecului. Nu sunt avocatul nereușitelor și nu îndemn pe nimeni să greșească, pentru că greșeala ar fi bună. Nicidecum! E rău să greșești! Dar, dacă ne dorim progres de orice fel, în tehnologie, social sau chiar în viața noastră personală, trebuie să acceptăm că vom greși uneori. Teama de eșec nu face decât să ne paralizeze în fața unor decizii riscante, dar fără de care nu putem merge înainte. Deci, dacă ne dorim să avansăm, trebuie să acceptăm cumva și eșecul. Dorim să devenim cadrul în care companiile și indivizii se reunesc, pentru a discuta despre eșecurile lor. Dacă mai mulți și‑ar împărtăși eșecurile cu ceilalți, nu le-ar mai ascunde sub preș, cu toții am avansa mai repede și mai ușor, pentru că am putea învăța unii de la alții. N-ar trebui să ne mai fie frică să recunoaștem că am greșit. Când te plimbi prin muzeu și descoperi la fiecare pas branduri uriașe, recunoscute la nivel global, care au eșuat la un moment dat în încercarea de a crea ceva nou, răsufli ușurat. “Păi dacă acești băieți mari au greșit, pot greși și eu!”, îți spui.