De ce pleacă românii din țară. Nivelul salarial mult prea mic aici
Reading Time: 2 minuteMinistrul muncii a identificat motivul pentru care pleacă românii din țară. Potrivit Ralucăi Turcan românii aleg să plece în străinătate din cauza nivelului salariilor ce pot fi obținute în România.
„Românii preferă să plece în străinătate, într-o piaţă a muncii liberă, cu joburi mai bine plătite de foarte multe ori în străinătate şi aleg să plece în loc să caute un loc de muncă în ţară. În România sunt locuri de muncă, dar pentru a le ţinti avem nevoie de calificare şi de formare mult mai aplicate şi de asemenea de o interacţiune pe care încercăm să o simplificăm între angajaţi şi angajatori. Dar nu mai puţin important este şi nivelul de salarizare pe care putem să-l asigurăm în România, pentru că motivul real pentru care românii aleg să plece de multe ori în străinătate este cel care ţine de nivelul veniturilor”, a afirmat Raluca Turcan, la Topul Naţional al Firmelor Private, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Ministrul Muncii a explicat că nivelul mic al veniturilor din România a reprezentat motivul pentru ca Guvernul a iniţiat din timp dezbaterea privind creşterea salariului minim pe economie pentru anul viitor.
„De aceea am iniţiat dezbaterea din timp a procedurii de majorare a salariului minim pe economie, şi aici vă mulţumesc dumneavoastră, celor din Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, că ne-aţi fost parteneri. Aţi fost parteneri alături de sindicate şi am încercat să stabilim un nivel care pentru dumneavoastră, ca reprezentanţi ai mediului de afaceri, părea mare, pentru sindicate părea acceptabil, iar pentru oameni poate că părea insuficient. Dar cu toate acestea, într-un acord comun, am agreat ca de la începutul lui 1 ianuarie salariul minim să crească la un nivel de 2.550 de lei, cu o majorare a de 10% pe net, ceea ce pentru mulţi angajatori poate să reprezinte un efort greu de susţinut, şi pentru asta eu vă mulţumesc, în calitate de ministru al Muncii, că aţi acceptat un strigăt de ajutor care până la urmă şi noi ca autorităţi, dar şi dumneavoastră ca angajatori, l-aţi primit din partea celor care lucrează pentru dumneavoastră”, a spus Turcan.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, vineri, cea de-a 29-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, cel mai mare eveniment de recunoaştere a meritelor antreprenorilor, prin promovarea celor mai performante afaceri din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz