De astăzi, producătorii de băuturi pot semna contractele cu RetuRO Sistem Garanție Returnare
Reading Time: 3 minuteRetuRO Sistem Garanție Returnare, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), anunță toți producătorii de băuturi din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, care pun pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care au finalizat înregistrarea pe returosgr.ro că, începând din data de 20 iunie 2023, este disponibil în platformă și poate fi semnat Contractul de prestări servicii pentru Producători.
Documentul poate fi accesat din contul de utilizator, la secțiunea “Producător/ Documente și Contracte”. Mai multe detalii privind semnarea contractului sunt disponibile în platformă, accesând secțiunea „Profilul meu/ Tutoriale video și ghiduri utilizatori/ Semnare contract”.
Contractul de prestări servicii pentru Producători a fost disponibil pentru consultare, în perioada 18 aprilie – 2 mai 2023, pentru cei înregistrați în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare, producătorii fiind rugați să trimită toate observațiile și recomandările pe care le au cu privire la conținutul acestui document.
Semnarea contractului poate fi realizată doar de către producătorii care au finalizat întregul proces de înregistrare. După deschiderea unui cont de utilizator în platformă, sunt câțiva pași preliminari care trebuie urmați de producători înainte de semnare:
- Persoana desemnată în relația cu administratorul SGR completează toate informațiile solicitate, în conformitate cu prevederile legale, respectiv: numărul de unități de ambalaje SGR și greutatea aferentă a ambalajelor, exprimată în kilograme, introduse pe piața națională în anul 2022, defalcate pe fiecare lună, categorii de produse conținute, tip de material pe subcategorii, inclusiv culoarea materialului (pentru plastic) și dacă plasticul conține barieră de oxigen (în principal pentru produsele alcoolice), volumul (număr de mililitri) pe unitate de ambalaj. Mai multe detalii sunt disponibile în “ghidul de raportare pentru producători pe tipuri de ambalaj” și în secțiunea de întrebări și răspunsuri disponibilă pe site.
- Reprezentantul legal semnează Formularul Standard de Înregistrare care este generat automat, fiind completat cu datele deja introduse (mai multe detalii legate de modalitatea de semnare puteți găsi aici.
De asemenea, tot din această săptămână, vor fi disponibile pe site-ul returosgr.ro, în secţiunea “Info Producători”, cerinţele privind codul de bare și logo-ul SGR.
Înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare și semnarea contractelor cu administratorul sistemului reprezintă o obligație legală conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.
Companiile vizate pentru înregistrare sunt producătorii și importatorii de băuturi, dar și companiile care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa dar și cei care comercializează aceste produse ca și gamă complementară (ex. librării, magazine de electrocasnice și electronice etc).
Toți operatorii economici care încă se află în etape intermediare sunt încurajați să finalizeze cât mai repede procesul de înregistrare pe platforma returosgr.ro, acesta fiind o condiție legală obligatorie pentru desfășurarea, în continuare, a activității comerciale.
Hotărârea de Guvern care reglementează funcționarea Sistemului Garanție Returnare prevede sancțiuni pentru producătorii și comercianți care nu vor fi înregistrați în platforma informatică. Sistemul Garanție Returnare este unul dintre cele mai ample și de impact proiecte de mediu pe care le va implementa România, în următorii ani.
RetuRO Sistem Garanție Returnare oferă pe toată perioada înscrierii asistență prin call-center, la numărul de telefon 021 207 00 09. Accesul la un operator este disponibil de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, cu excepția sărbătorilor legale.
Până în acest moment, s-au înscris în platforma RetuRO 63.233 operatori economici (comercianți și producători), dintre care 1.557 sunt producători. Din totalul operatorilor economici aflați în sistem, 42.466 au parcurs toate etapele procesului de înregistrare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
RetuRO, administratorul SGR, va asigura transparență asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.
Photo © Stihl024 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz