Marketing Stiri

DDB România a lansat campania “Distracție plăcută în România”

26 sept. 2016 2 min

DDB România a lansat campania “Distracție plăcută în România”

Reading Time: 2 minute

Canalul TV Comedy Central a lansat campania “Distracție plăcută în România”, dezvoltată de DDB România. Astfel, canalul de televiziune de comedie a introdus grila reînnoită cu programe adaptate în mod specific și dedicate spectatorilor români. Acum, are și mai mult conținut local, difuzând în același timp și producțiile internaționale precum: South Park, Familia mea dementă, Teoria Big Bang, Doi bărbați și jumătate.

 “Noua grilă de programe Comedy Central mizează pe o pondere mult mai mare a conținutului local, aducând pe micul ecran două seriale produse în România: al doilea sezon al <<Comedy Club>> și serialul de teatru de păpuși <<Morr toți dușmanii>>. “Schimbările pe care le-am făcut au fost rezultatul unei analize atente a nevoilor, a cererii și a gusturilor telespectatorilor din România, transformând grila Comedy Central într-o propunere unică pe piața de media locală. Ceea ce ne-am dorit prin această campanie a fost să demonstrăm relevanța și dedicarea canalului TV față de versatilul umor românesc.” a declarat Zoltan Kabai, Director regional de programe al Comedy Central. 

Direcția strategică și creativă a campaniei a pornit de la conceptul “Comedy Central, față în față cu realitatea româneasă”. Mai exact, au fost identificate acele aspecte cu care românii se fac remarcați față de celelalte popoare. Astfel, la o privire mai atentă asupra lucrurilor care-i fac pe români unici se regăsește pe deoparte relația românilor cu regulile și pe de altă parte obiceiurile ortodoxe-balcanice.

Pentru a comunica într-un limbaj umoristic, execuțiile campaniei se folosesc de insighturi extrem de specifice poporului nostru.

„Ideea creativă din spatele campaniei a fost integrarea personajelor din serialele celebre ale canalului TV în realitatea românească, punându-le în situații foarte cunoscute și relevante pe plan local. Astfel, celebrul personaj Kenny din <<South Park>> este întâmpinat cu coliva, iar Brian, câinele din <<Familia mea dementă>>, este fugărit de maidanezi, în semn de bun venit” a declarat Costin Milu, Creative Director DDB România.

Campania este de tip multi-channel, având declinări pe OOH (citylights, bus shelters), pe radio, în presă, în Social Media (pagina de Facebook), display banners.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: