David Spruyt, Dell Technologies: Cum sporim impactul social al tehnologiei
Reading Time: 4 minuteUn gigant precum Dell Technologies are un impact major în businessul global. David Spruyt, Social Impact Sales Lead for Central Eastern Europe în cadrul companiei, se asigură că impactul acesteia asupra mediului și la nivelul comunităților din regiune este unul pozitiv.
Ce face un Social Impact Sales Lead?
Sunt responsabil pentru colaborarea cu partenerii canalului Dell Technologies. Dar, dincolo de această poziție în cadrul companiei, coordonez acțiunile de impact social în Europa Centrală și de Est.
Cum integrează Dell Technologies demersurile de CSR în strategia generală de business?
Singurul cuvânt important aici este „integrare”, iar în acest context, impactul social nu poate fi un proiect adiacent, condus de unul dintre departamentele din cadrul companiei. Pentru ca demersurile de CSR să fie eficiente, este nevoie de adoptarea unei filosofii, ușor de înțeles de întreaga organizație.
Pentru noi, călătoria a început chiar de la început – cu viziunea lui Michael Dell pentru o afacere inovatoare, profitabilă, dar și corectă și etică. De mulți ani, ne stabilim sistematic așa-numitele obiective Moonshot – obiective ambițioase din spectrul impactului social. Când ne apucăm de treabă și identificăm diverse vulnerabilități, de obicei nu avem o idee clară asupra strategiei câștigătoare.
Dar, din moment ce le-am stabilit pentru o perioadă de 10 ani și ne-am stabilit pașii de urmat, am găsit întotdeauna modalități de a livra și chiar să mergem mai departe. Vă dau un exemplu – unul dintre obiective este ca, până în 2030, pentru fiecare produs cumpărat de un client, să refolosim sau să reciclăm un produs echivalent, indiferent dacă face parte sau nu din portofoliul nostru.
Suntem deja cel mai mare reciclator tehnologic din lume, dar vrem să ne implicăm mai mult. Pentru a vedea efectele impactului social și al protecției mediului, avem nevoie de eforturi comune din partea tuturor echipelor: cei care proiectează și produc echipamente și produse, colegii de la vânzări, cei din departamentele financiare și logistică.
Care sunt principalele proiecte de CSR pe care le desfășurați la nivel de CEE?
Știm că, pentru a ne pune în aplicare planurile de sprijin și implicare socială, avem nevoie de oameni care să înțeleagă abordarea noastră și să o adopte. În prezent, mai mult de 43.000 de angajați din 158.000 la nivel global participă voluntar la unul sau mai multe Employee Resource Groups (ERG). Avem 13 astfel de ERG-uri active, cu 412 programe în peste 60 de țări din întreaga lume, inclusiv în România.
Aceste grupuri sunt din ce în ce mai atractive pentru angajații noștri, deoarece le oferă o cauză comună și șansa de a avea interacțiuni semnificative cu colegii care au aceeași idee: Planet ERG, Woman in Action ERG, Family Balance ERG, Pride ERG, GenNext ERG etc.
Dar în România, în particular?
Echipa ERG din România este formată din 4 persoane, coordonate de GM-ul local. Eforturile locale sunt legate de sprijinirea organizațiilor neguvernamentale, fie prin cursurile specializate susținute de specialiștii de la Dell, fie din punct de vedere financiar, prin organizarea de programe de donații interne.
Evenimentul nostru Easter Show Box Event este o activitate care are o tradiție de peste cinci ani și este axată pe sprijinirea copiilor defavorizați. Deși în ultimii doi ani inițiativa a avut loc online, echipa românească a strâns un total de 2.236 de dolari, sumă dublată de Dell România și oferită asociațiilor partenere: Ana and Children Association și P.A.V.E.L.
Atelierul de consultanță Pro Bono înglobează o serie de evenimente virtuale, gratuite, care a început anul trecut și își propune să sprijine ONG-urile din regiunea EMEA cu informații și know-how de la specialiști din diverse domenii precum IT, marketing, financiar, operațional. Această abordare a reunit angajații Dell cu reprezentanți ai 7 ONG-uri românești, care colaborează pentru a identifica soluții sau a-și îmbunătăți procesele.
Asociația Ana și Copiii și P.A.V.E.L. au primit, de asemenea, granturi de la Dell Technologies pentru a-și sprijini inițiativele de implicare a comunității: P.A.V.E.L. pentru proiectul „Școala de vară pentru copiii bolnavi de cancer”, un proiect susținut în ultimii cinci ani, și programul „Niciun copil lăsat în urmă” al Asociației Ana și Copiii. Suma totală a subvențiilor: 35.000 de dolari.
Există provocări speciale în domeniul CSR în regiunea CEE?
Consider că prima dintre provocări este să ne acordăm timp și spațiu pentru a vedea dincolo de rațiunile firești de business. Țările din Europa Centrală și de Est fac pași importanți de aliniere cu partea de vest a continentului în ceea ce privește standardele de viață. În acest context, este dificil să privim în profunzime, dincolo de strategiile clare de business, pentru a identifica și implementa proiecte cu un grad ridicat de implicare socială.
Dar, ca și coordonator din partea Dell Technologies al proiectelor cu impact social, pentru CEE, pot spune răspicat că angajații, partenerii, clienții din această zonă sunt dispuși să facă schimbările necesare pentru a putea lua parte la împlinirea demersurilor de implicare în comunitate. Mai știu sigur că oamenii de aici știu să facă față provocărilor, rolul nostru fiind acela de a folosi tot acest know-how pentru a aduce schimbări pozitive la nivel de implicare socială.
Cum reacționează angajații la programele de sustenabilitate și diversitate ale companiei?
Generațiile care au ajuns acum la maturitate profesională sunt cele mai hotărâte să ia parte la programele de CSR. Știm despre millennials că au nevoie ca acțiunile lor să aibă scop, iar programele de CSR sunt cele în care se implica total voluntar.
Povesteam mai devreme de Grupurile de Resurse pentru Angajați (ERG) și cum aproape o treime dintre angajații Dell fac parte din aceste grupuri și se implică voluntar în tot felul de acțiuni. Cred că este felul lor de a arăta că ne pasă și că vor să se implice.
Cum vedeți viitorul CSR-ului?
Consider că viitorul ni-l facem singuri, de aceea ne-am gândit, din timp, și am pus pe hârtie 4 direcții de acțiune, cu termen 2030. Dincolo de demersurile de protecție a mediului, eforturile noastre de sustenabilitate se concentrează pe cultivarea incluziunii – până în 2030, 50% din forța noastră de muncă globală și 40% din liderii Dell la nivel global vor fi femei.
Un alt aspect este îmbunătățirea condițiilor de viață – prin inițiative de sănătate, educație și oportunități economice prin care să putem oferi rezultate durabile pentru 1 miliard de oameni. Cultivarea eticii și confidențialitatea datelor este un aspect foarte important și ne dorim automatizarea completă a proceselor noastre de control al datelor, facilitând clienților noștri controlul mai ușor al datelor lor personale.
Din punctul meu de vedere anul 2030 nu este un viitor îndepărtat, de aceea trebuie să fim conștienți că fiecare zi contează. Văd că oamenii din întreaga lume înțeleg din ce în ce mai bine că implicarea în societate ne aduce pe toți la aceeași masă. A apus era în care așteptam ca un CEO sau altul să anunțe investiții uriașe în proiecte de CSR. Astăzi, omenirea este conștientă că depinde de fiecare dintre noi să trăim fericiți pe o planetă pe care ne-o păstrăm curată și pe care o respectăm.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 354 (15 iunie – 15 iulie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz