Stiri

Datoriile către ANAF pot fi eșalonate pe parcursul a 12 luni

30 mart. 2021 < 1 min

Datoriile către ANAF pot fi eșalonate pe parcursul a 12 luni

Reading Time: < 1 minut

Firmele și cetățenii își pot eșalona datoriile pe care le au către ANAF și au fost acumulate în perioada pandemiei. Dacă în ultimul an foarte multe afaceri au fost afectate de către restricții și de către imposibilitatea de a avea vâznări, datoriile către fisc nu s-au oprit și au continuat să crească. Pentru aceasta ANAF a venit în ajutorul persoanelor pentru a le facilita achitarea datoriilor către stat. Datoriile pot fi eșalonate pe o perioadă de 12 luni.

În această categorie intră atât firmele mici, afectate de pandemie, dar și persoanele fizice.

Tot ce trebuie sa facă persoanele care doresc această eșalonare este să depună o cerere la ANAF în care să propună un grafic de rambursare.

Condițiile pentru a beneficia de eșalonarea datoriilor ANAF

Pentru a putea beneficia de aceasta facilitate trebuie îndeplinite cumulativ, următoarele condiții:

Persoane fizice

  • să nu aveți restanțe acumulate la data declarării stării de urgență
  • să depuneți o cerere până la data de 30 septembrie 2021, inclusiv

Firme

  • să depuneți o cerere până la data de 30 septembrie 2021, inclusiv
  • să nu înregistrați obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență
  • să nu vă aflați în procedura falimentului;
  • să nu vă aflați în dizolvare;
  • să aveți depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  • să nu vi se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară

Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare, și nici nu este necesară constituirea de garanții. Ordonanța de urgență a fost aprobată in ședința de guvern și urmează sa fie publicata in Monitorul Oficial.

Photo 170569524 © Peter WilliamsDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: