Datoria publică a SUA, la un nivel dificil de depășit. Când ar trebui să se îngrijoreze investitorii
Reading Time: 2 minuteDatoria publică a Statelor Unite ale Americii a depășit pragul de 35 de trilioane de dolari, ceea ce nu reprezintă o surpriză, însă situația este una peste care va fi dificil de trecut și care ar putea afecta, în timp, piața și ratele dobânzilor, arată analiștii XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.
De fapt, în ceea ce privește datoria SUA, nu este important nivelul în sine al datoriei, ci relația cu PIB-ul. Cu alte cuvinte, reducerea datoriei de la nivelul actual va fi un demers foarte dificil și poate reprezenta, în egală măsură, o amenințare pentru autoritățile care s-ar implica în rezolvarea acestei sarcini.
În termeni de raport datorie-PIB, nivelul este, de asemenea, foarte ridicat și depășește 120%, însă nu vorbim despre cel mai mare din istorie, deoarece în 2020, acesta a fost mai ridicat, arată analiștii XTB.
Datoria publică ar putea atinge pragul de 55 trilioane de dolari
Totuși, dacă privim în urmă la istoria recentă, observăm o accelerare clară a creșterii datoriei după 2008 și, apoi, după 2020. Dacă nu se găsește rapid o soluție la această problemă, datoria va crește și mai repede în anii următori. În prezent, se estimează că ar putea depăși nivelul de 55 de trilioane de dolari până în 2034.
Un deficit în creștere nu reprezintă o problemă foarte mare dacă moneda unei țări este dorită pe piață, așa cum este cazul dolarului american.
Cum va fi afectată piața
Cu toate acestea, dacă tendința de devalorizare a dolarului continuă (băncile centrale cumpără din ce în ce mai mult aur pentru rezerve și încep să folosească alte monede), moneda americană ar putea pierde statutul de „refugiu sigur”, explică analiștii XTB.
În acest moment, piața nu este preocupată de datoria în creștere a SUA, dar acest lucru s-ar putea schimba foarte repede. Viitorul acestei situații va depinde în mare măsură de alegerea din noiembrie a noului președinte.
Deși Donald Trump a promis să reducă deficitul și să accelereze creșterea economică, politicile sale ar putea, în același timp, să ducă la creșterea inflației. Acest efect, la rândul său, ar putea forța Fed să mențină ratele dobânzilor ridicate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz