Dark Tranquillity și Rotting Christ sunt primii headlineri anunțați la Posada Rock 2021
Reading Time: 2 minuteSuedezii Dark Tranquillity și grecii Rotting Christ sunt primele mari trupe internaționale de pe afișul din acest an al Posada Rock Festival 2021. Evenimentul va avea loc în weekendul 3-5 septembrie, pe Stadionul Municipal din Câmpulung Mușcel.
Pioneri ai inconfundabilului sound din Gothenburg, alături de In Flames și At the Gates, DARK TRANQUILLITY sărbătoresc 32 de ani de existență neîntreruptă pe scena death metalului melodios. Suedezii vin în 2021 cu stilul care i-a consacrat, adăugând elemente moderne, dar păstrând vigoarea și eleganța pentru care sunt cunoscuți. Cu o formulă întărită prin aducerea chitaristului Michael Ammot (ex-Arch Enemy), DARK TRANQUILLITY promite un show plin de energie pe 5 septembrie la Posada Rock 2021.
O carieră de peste 30 de ani au și veteranii black metal-ului grecesc, ROTTING CHRIST, materializată în 13 albume de studio și nenumărate prestații live memorabile. România ocupă un loc aparte în inima liderilor greci ai metalului extrem, care au o interpretare proprie a cunoscutei piese ”Cine iubește și lasă”. După un concert sold-out la București alături de Moonspell în toamna lui 2019, ROTTING CHRIST abia așteaptă reîntâlnirea cu fanii români care va avea loc în seara de 3 septembrie la Câmpulung Muscel.
În perioada imediat următoare va fi anunțat încă un headliner internațional de calibru, precum și trupele românești care vor evolua în recital.
Din păcate, SKID ROW nu va ajunge la Posada nici anul acesta, din cauza contextului epidemiologic care face ca formațiile americane să nu poată concerta în Europa în lunile următoare. Fanii români ai trupei vor trebui să mai aibă răbdare un an, concertul SKID ROW de la Câmpulung fiind reprogramat pentru Posada Rock 2022.
Festivalul aniversează în această toamnă 35 de ani de la prima ediție, Posada Rock fiind și în 2021 o rampă de lansare pentru trupele tinere prin intermediul concursului care pune la bătaie premii consistente. Detalii despre regulament și înscrieri vor apărea la începutul lunii iulie.
Abonamentele pentru cele 3 zile ale Festivalului Posada Rock 2021 sunt anul acesta într-un număr limitat, având în vedere restricțiile impuse de autorități în organizarea evenimentelor cu public. Ele costă 200 de lei și sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Așa cum am anunțat în repetate rânduri, abonamentele achiziționate pentru ediția din 2020 rămân valabile și anul acesta.
Festivalul Posada Rock este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.
Photo 68111757 © Ggordeev | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz