Dansul ca terapie personalizata

Reading Time: 4 minute

Ca si artele plastice, dansul pre dis pune la experimente, la spar gerea barierelor conven tionale si transpunerea lor intr-un limbaj aparte, distinct. Razvan Mazilu propune publicului un nou mod de a simti dansul contemporan. Razvan Mazilu lanseaza un nou concept, exclusivist, de performance: Dance Delivery, realizat in colaborare cu primbalerina Operei Nationale din Bucuresti Monica Petrica si cu muzicianul Iulian Lazarciuc. Originalitatea proiectului consta, pe de o parte, in unicitatea suportului muzical, iar pe de alta parte in inlaturarea barierelor spatiale dintre artisti si public – Razvan Mazilu poate dansa chiar la tine acasa! Care au fost resorturile din spatele Dance Delivery? Vine dintr-o necesitate artistica, asa cum vin toate proiectele, din dorinta mea de a avea un alt tip de contact cu publicul meu, o apropiere si a alta relationare, poate mult mai directa, dincolo de granita care o impune scena de teatru, unde publicul sta pe scaune, comod, caldut, burghez, si priveste un tablou. Mi-am dorit sa imi acord provocari legate de spatialitate, de relatia cu publicul meu, care e foarte important pentru mine si cu care sunt intr-un permanent dialog. Si imi si place sa dansez in spatii neconventionale, am dansat de-a lungul carierei si pe scene mari, pe scena unei opere, dar si pe asfalt. Nu am prejudecat i in ceea ce priveste spatiul, cred ca dansul innobileaza si sfinteste locul. Pentru ca am foarte multi prieteni, cunostinte, oameni care pur si simplu vor sa ma vada sau sa vada un spectacol al meu, dar, din cauza ritmului acestuia foarte nebun in care traim zi de zi, pentru ca timpul nu mai are rabdare cu noi, nu ajung la spectacole, si atunci mi-a venit ideea sa nu mai astept sa vina publicul la noi si sa mergem noi in casele oamenilor, pentru un soi de experienta personalizata, pentru fiecare. In felul acesta, spectatorii vor avea emotia faptului ca te adresezi direct lor si numai lor sI nu vor impartasi emotia spectacolului cu alti trei sute de spectator din sala. Vom merge in spatiul privat al oamenilor, in care isi vor acorda acest lux al unui performance special pentru ei, personalizat, care ii va duce imediat intr-o alta lume. Emotia se va transmite mult mai direct publicului pentru ca este la el acasa si nu mai are retineri. Si cum functioneaza acest lucru, cum puteti fi gasiti? Trebuie sa o contacteze pe managerul de proiect, Raluca Elena Rogoz, care organizeaza lucrurile. Sunt stabilite si conditiile legate de spatialitate, ea va veni sa vada spatiul. Dance Delivery se adreseaza unui public rafinat care stie sa pretuiasca dansul cu adevarat, care stie sa pretuiasca valoarea artistilor, care stie ca astfel de artisti pot sa iti innobileze casa si isi doresc o seara sofisticata. Spectatorul se intalneste cu artistii direct in relatie cu actul artistic, nu venim ca si civili, venim ca artisti. Mai este o idee pe care eu vreau sa o provoc, de asemenea, prin Dance Delivery, cea de terapie prin dans, pentru ca dansul are efect terapeutic, este un lucru stiut, asa cum toate artele au si un efect terapeutic. Arta si mai ales dansul alina suferintele, face ca stresul zilnic sa dispara, e un fel de medicament la pragmatismul care ne inconjoara zilnic si se adreseaza sufletului care are nevoie de astfel de bandaje din cand in cand. Am avut placerea si surpriza sa descopar acest instrument, hang, si pe omul care canta la acest instrument cu totul special, Iulian Lazarciuc. Este parca o inventive din alt timp, din alta lume, foarte speciala si care te teleporteaza intr-o altfel de lume. M-am gandit ca impreuna cu dansul si cu sonoritatile acelea speciale putem oferi spectatorilor nostri o lume speciala, senzatii, emotii, care sa ii relaxeze, sa ii curete, o purificare prin arta. Pe ce durata se intinde proiectul? Poate dura la infinit, nu ne propunem o durata anume. Tocmai pentru ca nu depindem de niciun spatiu concret, de scena unui teatru, suntem propriii nostri stapani si asta ne da o foarte mare libertate in a crea si stabili acest tip de performance. Nu avem nici limita de spatiu, dansul contemporan asta face, propune o mare libertate, noi si noi provocari, mijloace noi de expresie de care trebuie sa profita m. In ceea ce priveste durata spectacolului privat, performance- ul poate sa dureze oricat, chiar daca noi ne propunem jumatate de ora, 40 de minute. Spectacolul nu este interactiv, adica nu luam oamenii la dans. In acest moment, la teatrul Odeon se joaca piesa “Cand Isadora dansa”, pusa in scena de tine. Este un spectacol la care ai facut si coregrafia si costumele. Cum a fost aceasta experienta? Am montat prima data acest spectacol la Atena, acum doi ani. Este diferita de cea de-atunci fiindca stii despre ce este vorba, stii ce vrei si iti filtrezi tot mai bine ideile. Nu este foarte diferit ca si concept, pentru ca acesta este textul lui Martin Sherman. Este vorba de conditia tragica a artistului, care la un moment dat ramane singur sub lumina reflectoarelor, dorind sa ofere in continuare frumusete, armonie prin arta sa, sa faca lumea mai buna, mai frumoasa, sa innobileze lumea. Dar la un moment dat risca sa nu fie inteles, poate sa se afle intr-un moment de cumpana, intr-un moment al vietii nefericit, in care isi doreste sa renasca. “Cand Isadora dansa” este si o poveste de dragoste, care vorbeste dincolo de bariera limbajului, pentru ca Isadora Duncan si Serghei Esenin, sotul ei, vorbesc limbi diferite, dar se inteleg dincolo de limbaj, se inteleg prin arta, prin sexualitate si exista o Comunicare dincolo de cuvinte. In acelasi timp, orice coregraf este si regizor in egala masura. Cateodata recunosc ca poate fi frustrant, pentru ca as vrea sa fiu acolo si sa joc eu, sa dansez eu, pentru ca am impresia ca stiu cel mai bine ce vreau, dar este o satisfactie care tine foarte mult de mental, de nivelul intelectual si mai putin de placerea pe care ti-o da dansul, care este una viscerala, de intuitie, de carne