Danone România dă startul înscrierilor pentru a XII-a ediție a programului Vino Acasă la Danone care se va desfășura pe parcursul întregului an școlar.
Liderul pieței locale de iaurturi își redeschide porțile fabricii de lactate din București, cea mai performantă unitate Danone din Europa, pentru vizite educative și interactive dedicate preșcolarilor și elevilor. Copiii, alături de cadrele didactice, se vor bucura de tururi ghidate în fabrică, care vor începe în data de 23 octombrie. Aici vor descoperi procesul prin care laptele, colectat de la gospodari și fermieri români, se transformă în iaurt.
„Peste 80.000 de copii și cadre didactice au vizitat fabrica Danone din București în ultimii 12 ani și au descoperit istoria și povestea iaurtului nostru, născut acum mai bine de 100 ani în Barcelona. Ne bucurăm să împărtășim pasiunea noastră pentru iaurt de calitate, oferind copiilor o experiență autentică și educativă, care să îi inspire să facă alegeri sănătoase pentru viitor.”, a declarat Bogdan Joița, Director al fabricii Danone din București.
Pentru înscrieri, reprezentanții școlilor și grădinițelor interesate trebuie să completeze începând cu 16 octombrie formularul disponibil la adresa www. danone.ro/acasa-la-danone/ .
YouTube anunță acordarea celui de-al doilea „buton de diamant” pentru LooLoo Kids, de această dată pentru canalul său în limba…
JGV și Asociații este societatea de avocatură care și-a orientat activitatea spre arii de practică specifice, creând echipe mixte și…
Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics, format din Direct Pharma Logistics, Pharmalink și Farmatop, estimează vânzări de 37 de…
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, a vândut 1,64 milioane de articole în prima sa campanie…
Erste Private Banking România a fost desemnat cel mai bun serviciu de Private Banking din România, de către două dintre…
Bucătari talentați din 16 unități gastronomice renumite din România vor concura sâmbătă, 16 noiembrie, pentru un loc în finala prestigioasei…