Asociația Analiștilor Financiar Bancari din România a ales un nou Consiliul Director cu un mandat de 2 ani în perioada 2020-2022.
Noul președinte este Daniela Ropotă, CIIA, cu peste 15 ani de activitate în sectorul financiar, respectiv în analiza de investiții, administrare de risc și consultanță financiară, lector asociat IBR. Daniela Ropotă a fost vicepreședinte al AAFBR.
Vicepreședinții AAFBR sunt: Iancu Guda, CFA, EMBA (Lector asociat ASE, trainer asociat IBR și Director Servicii Coface România), Adrian Codirlașu, CFA, Phd (Profesor Asociat ASE, Facultatea de Finanțe-Bănci, Lector Institutul Bancar Român.); Ana Maria Pătru, CEFA (membru nou, cu peste 15 ani de activitate în sectorul bancar din care ultimii 10 ani în creditarea marilor companii, cu experiență acumulată atât în zonă comercială, analiză financiară dar și analiză de risc de credit) și Alexandru Florin Dună, Phd (membru nou, cu expertiză profesională și academică acumulată pe parcursul ultimului deceniu în arii conexe analizei economice și financiare, cu accent în zona de creditare/recuperare persoane juridice);
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în prezent peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, fonduri de pensii și investiții, societăți de intermediere la bursă, societăți de asigurări sau leasing și companii de consultanță.
Într-un moment în care pare că direcția europeană a României este pusă sub semnul întrebării, cred că este util să…
Sala Studio, un nou și modern spațiu de spectacole, s-a redeschis vineri la Constanța, în cadrul Teatrului de Stat. Singura…
Grupul Banca Transilvania anunță prima fuziune în rândul subsidiarelor achiziționate în acest an de la OTP Group, între BT Leasing…
CCR a decis confirmarea rezultatului primului tur și a confirmat calendarul inițial al alegerilor prezidențiale, cu al doilea tur de…
Hidroelectrica anunță recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare, puterea HA5 a…
Rituals Cosmetics, brandul internațional specializat în produse de îngrijire naturală a corpului și a pielii, parfumuri pentru casă și seturi…