Companii

Daniela Lazea a fost numită General Legal Consuel la Global Vision

2 dec. 2024 2 min

Daniela Lazea a fost numită General Legal Consuel la Global Vision

Reading Time: 2 minute

Global Vision, lider în sectorul imobiliar și energetic din Europa Centrală și de Est, anunță numirea Danielei Lazea în funcția de General Legal Counsel al companiei. Daniela Lazea va coordona toate activitățile juridice din cadrul grupului Global Vision, având un rol esențial în asigurarea conformității și sprijinirea dezvoltării strategice a companiei.

Cu o experiență vastă, Daniela Lazea este recunoscută ca una dintre vocile de referință în domeniul juridic. Pe parcursul ultimilor 15 ani, Daniela a coordonat practica de real estate la Biriș Goran și are o vastă experiență în fuziuni și achiziții. Ea a gestionat numeroase tranzacții de M&A, fie cu sau fară componenta de real estate. Daniela Lazea dispune de competențele necesare pentru a administra tranzacții complexe și de mare amploare, atât la nivel local, cât și internațional. Daniela Lazea aduce un plus de valoare în gestionarea tranzacțiilor imobiliare complexe, la nivel local, regional, dar și global.

În cadrul poziției de General Legal Counsel al Global Vision, Daniela Lazea va asista și va oferi soluții și strategii eficiente pentru tranzacții naționale sau internaționale.
„ Sunt încântată să mă alătur echipei Global Vision și să contribui la consolidarea și dezvoltarea strategică a grupului. Prin experiența mea juridică, voi sprijini toate proiectele ambițioase ale companiei, cu încrederea că acestea vor reprezenta o confirmare și continuare a viziunii strategice deja implementate de Global Vision. Cred în potențialul nostru de a crea soluții inovative care să redefinească standardele, atât la nivel local, cât și regional”, a declarat Daniela Lazea.

Prin activitatea sa, Daniela Lazea a gestionat în ultimii ani și un portofoliu considerabil de clienți din Israel, Italia și Regatul Unit, precum și din alte jurisdicții.
„Daniela este un profesionist cu o experiență solidă și diversificată în domeniile juridic, imobiliar, energie și tehnologie. Suntem convinși că expertiza sa va juca un rol important în implementarea strategiilor noastre de dezvoltare, contribuind la extinderea platformei de investiții și la valorificarea oportunităților în aceste sectoare esențiale”, declară Sorin Preda, CEO și fondator Global Vision.

Array

Articole pe aceeași temă: