Piața de marketing digital din România se află într-un proces de maturizare și de creștere accelerată, pe fondul dezvoltării industriei de ecommerce locale. Astfel, cererea pentru servicii de promovare online a crescut cu 33% în perioada ianuarie-iunie 2023 față de aceeași perioadă de anul trecut, companiile alocând bugete de până la 150.000 euro lunar pentru campanii de marketing digital, potrivit datelor Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România.
În acest context, în urma campaniilor online din acest an, Limitless Agency a generat vânzări de peste 35 de milioane de euro pentru clienții săi. La nivel de business, compania a înregistrat o creștere de aproape 30% în trimestrul doi față de primul trimestru din an, estimând că va încheia anul cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro.
Despre aceste creșteri, dar și despre planurile pe care le are pentru Limitless Agency ne-a vorbit Daniel Slăvenie, CEO și Partner al Limitless Agency
Ceea ce m-a atras cel mai mult în antreprenoriat a fost conceptul de libertate creativă și procesul de construcție. Aș spune că valoarea mea centrală, construcția, a fost ceea ce mi-a dat curajul să încep această călătorie în antreprenoriat. Îmi place să construiesc, să văd cum ideile prind contur, iar antreprenoriatul a fost calea prin care am putut să-mi transform această pasiune într-o realitate palpabilă.
Pe lângă construcție, antreprenoriatul îmi oferă libertatea de a-mi gestiona timpul și resursele într-un mod care mă reprezintă cel mai bine. Nu trebuie să urmez un șablon prestabilit și pot să explorez noi direcții și abordări în funcție de viziunea mea. Această libertate creativă este extrem de valoroasă pentru mine și mă motivează să depășesc obstacolele și să mă dezvolt constant.
Am plecat de la experiența mea în marketing online, mai specific de la SEO, am făcut o analiză, după care am construit site-ul de anunțuri cu motociclete second-hand. L-am construit și promovat atât pentru proiectul de licență, cât și pentru a-mi crea un portofoliu. Era o nișă mai puțin exploatată la acea vreme, ceea ce le-am și recomandat mereu clienților – să gândească diferit, să abordeze teritorii mai puțin explorate, să fie autentici.
Singurul meu risc era să pierd tot ce încasam, lucru care nu avea cum să mă sperie pentru că atunci când m-am mutat în București am venit cu bani de prima chirie – prima mea parte de chirie, de fapt, pentru că am stat cu un prieten într-o garsonieră. A fost, așadar, o investiție minimă, iar ulterior am tot scalat și sincer să fiu nu am avut timp să mă gândesc la eșecuri. Când ești pasionat de ceea ce faci și depui multă muncă, succesul va veni cu siguranță la un moment dat.
Da, avem un principiu pe cât de simplu, pe atât de profund – să nu mințim. Încercăm să introducem cât mai mult posibil asta în cultura noastră organizațională. În marketing este foarte tentant să “înaripezi” ceea ce se află pe “taraba” ta cu niște proprietăți care în realitate nu există sau să omiți anumite lucruri. Noi preferăm transparența, oricare ar fi adevărul și un accent pus pe găsirea acelor elemente care pot fi cu adevărat niște diferențiatori și care le pot da clienților un avantaj competitiv.
Când ne-am apucat, încercam să găsim agenții care ajunseseră la o cifră de afaceri de 1 milion de euro și au dat faliment sau încă erau active pentru a încerca să învățăm de la ei, dar n-am găsit, cel puțin nu în bula noastră de atunci. Așa că ne-am ambiționat și mai tare să fim noi primii care ajung la 1 milion de euro (ca agenție de PPC – Pay Per Click) – sincer să fiu nu a mai contat dacă am fost primii, dar știu că de prin anul al treilea, de când am pornit, am fost tot timpul în primele 3 agenții partenere Google.
Intrând în această industrie, ne-am asumat că trebuie să evoluăm constant pentru a rămâne relevanți. Este o piață în care totul evoluează cu un ritm foarte alert.
Un exemplu de curând este faptul că s-a renunțat la Google Analytics Universal și am trecut la Google Analytics 4, practic avem un nou sistem de raportare.
Acum AI-ul trebuie luat în calcul, această tehnologie deja schimbă mult modul în care se face marketingul online și deja intră în standardele acestei industrii. Dacă ne uităm la ce era acum 10 ani, aproape că vorbim de două domenii diferite.
La noi în industrie tot timpul a fost un deficit de specialiști. Din fericire, acum, sunt foarte multe programe care pregătesc specialiști, inclusiv platformele (Google, Meta) care au propriile programele de training.
Cei care doresc să lucreze în domeniu trebuie să înțeleagă foarte bine cum funcționează platformele de promovare și să le placă să analizeze date. De asemenea, SEO, CRM, content creation sunt termeni care ar trebui să le devină familiar și cred că în general trebuie să fie atrași de această zonă foarte aplicată a ecosistemului digital.
În cinci ani ne-am propus să devenim relevanți în mai multe țări vorbitoare de limba engleză. Deja am început să lucrăm la proces. Pe plan local suntem într-o poziție bună, gestionăm bugete de marketing de peste 40 milioane de euro și avem în continuare perspective de creștere. Continuăm să investim în data management, AI și marketing B2B și să venim cu soluții alternative la platforme consacrate precum LinkedIn Ads sau Facebook Ads, pentru a acoperi mai bine această zonă.
Nu 100%, dar mi-am atins foarte multe obiective propuse. Odată cu business-ul pe care l-am crescut, am evoluat și eu, însă ceea ce aș zice că nu s-a schimbat în tot acest timp este pasiunea pentru acest domeniu. Nu am avut un idol pe care să-l urmez, să spun că mi-am dorit să ajung un Steve Jobs sau ca un alt lider din industrie, ci m-am axat mereu pe ce pot eu face prin forțe proprii în acest domeniu. Cred că a fost mereu și un challenge, pe care mi l-am propus, de a ridica ștacheta cât mai sus.
Aș face multe lucruri diferit cu mentalitatea de acum. Însă cred că mai mult la nivel de tactici, de metode folosite pentru a-mi atinge țelurile. De altfel, am atins mare parte din tot ce mi-am propus. Cu siguranță, privind în urmă, probabil aș aborda mult mai prudent anumite direcții, dar cred în lecția general valabilă – de a aplica în viitor ceea ce am învățat din greșelile trecutului.
În viziunea mea pentru a avea succes ca antreprenor trebuie să ai apetit de risc. Recomandarea mea ar fi să analizeze care este motivul/visul pentru care își doresc să devină antreprenori, iar dacă asta nu-i motivează să-și iasă din zona de confort atunci înseamnă ca nu sunt pregătiți să fie antreprenori.
De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…
Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…
E.ON România și Asociația Zi de BINE își unesc forțele în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor…
În perioada sărbătorilor de iarnă, Lidl România continuă tradiția de a transforma bucuria dăruirii într-un sprijin real pentru copiii din…
Pe măsură ce anul se apropie de final, piețele de capital globale și performanțele companiilor vor resimți influența mai multor…
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, și TAROM, compania națională de transport aerian a…