Daniel Rusan, Pehart Grup: „Sustenabilitatea nu este opțională sau doar o tendință în industria hârtiei, ci a devenit o necesitate”
Reading Time: 5 minuteSustenabilitatea este astăzi o temă prioritară pe agenda tuturor, de la factori de decizie politică, la operatori economici sau simpli cetățeni. În contextul urgenței climatice cu care se confruntă omenirea, trebuie luate măsuri eficiente pentru a realiza tranziția către practici de dezvoltare durabilă, mai ales în sectorul economic. Cum se vede problema sustenabilității din industria hârtiei și cum poate deveni o companie un exemplu pentru alte business-uri ne spune Daniel Rusan, manager de achiziții al Pehart Grup, una dintre cele mai mari companii producătoare de hârtie tissue din Sud-Estul Europei.
Cât de importantă este sustenabilitatea în industria hârtiei?
Sustenabilitatea este un aspect esențial în industria hârtiei, mai ales în condițiile provocărilor climatice pe care le traversăm. E o dovadă de responsabilitate a companiilor de pe acest segment economic față de societate și lumea în care trăim. Industria hârtiei este un mare consumator de energie așa încât de la achiziția materiei prime, la procesul de producție și gestionarea deșeurilor trebuie să luăm măsuri eficiente pentru reducerea amprentei de carbon. Sustenabilitatea nu este opțională sau doar o tendință în industria hârtiei, ci a devenit o necesitate. Am convingerea că jucătorii din domeniu care adoptă practicile sustenabile nu doar contribuie la protejarea mediului, ci totodată obțin avantaje economice și de reputație semnificative. Într-o lume tot mai conștientă de problemele de mediu, adoptarea sustenabilității este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii în industria hârtiei.
Cum se raporteză Pehart Grup la criteriile de sustenabilitate? Ce practici ați implementat deja?
De foarte mulți ani, sustenabilitatea este unul dintre principiile pe care ne fundamentăm activitatea și care se observă cu ușurință în toate etapele de producție, de la modul cum achiziționăm materia primă și până la calitatea produselor care ajung la raft. Avem o politică responsabilă de achiziții, numai din surse sigure și autorizate, iar grija pentru dezvoltare sustenabilă a Pehart Grup nu se oprește aici. În ultimii ani, compania a investit masiv în tehnologii performante care să ajute la eficientizarea consumurilor de energie electrică, termică și apă astfel încât să ajungem la scăderea amprentei de carbon a proceselor noastre industriale. Pe de altă parte, investițiile continuă în sensul atingerii unui nivel și mai înalt al eficienței energetice, precum și în direcția dezvoltării de capacități pentru producerea energiei regenerabile.
Cum vă alegeți furnizorii de materie primă?
Posibilii furnizori de materie primă ai Pehart Grup trec printr-o selecție riguroasă. Politicile de protejare a mediului implementate cântăresc mult în procesul de decizie, la fel și nivelul de responsabilitate față de reglementările privind obligațiile fiscale și cele sociale (principiile de guvernanță corporativă).
Pehart Grup are o colaborare importantă cu compania suedeză Södra, o asociație de peste 52.000 de proprietari de pădure. Iar ce e important e că întregul fond forestier al acestora se află sub certificare FSC. Concret, aceasta înseamnă că pădurea este îngrijită eficient, responsabil și că tăierile ilegale sunt combătute. În Suedia există obligativitatea ca pentru fiecare trunchi tăiat să se replanteze 4 puieți. Prevederea nu e ieșită din comun, pentru că există și în legislația noastră. Acolo însă, se respectă cu strictețe. Fiecare proprietar are acces la un sistem informatic complex care oferă date despre floră, faună și lucrările care trebuie efectuate. Sunt create adevărate ecosisteme, în care tăierile sunt strict controlate. Mai mult, proprietarii au obligația să lase virgină 10% din suprafața pădurii. În acele spații protejate nu au voie să intre nici măcar proprietarii! La un astfel de nivel de rigoare ne referim când ne selectăm partenerii pentru aprovizionarea cu materie primă.
Implementarea practicilor sustenabile în industria hârtiei pot crește productivitatea sau dimpotrivă?
Sustenabilitatea conduce la inovație și la creșterea acestei industrii! Nu este o frână, ci un motor de dezvoltare. Dorința de a găsi soluții care să ne ajute să creăm produse de o calitate mai bună, cu costuri mai mici pentru mediu ne-a făcut să devenim mai performanți. Inovația joacă un rol fantastic și în această industrie, care poate părea tradițională. Dar, de fapt, suntem în mijlocul unei revoluții tehnologice a proceselor de producție, în timp ce putem vorbi și despre dezvoltarea de materii prime alternative și valorificarea la maximum posibil a resurselor.
Un exemplu concret este parcursul Pehart Grup din ultimii ani. Am investit în retehnologizarea liniilor de producție, ceea ce ne ajută să fim mai productivi, dar totodată să livrăm calitate premium și în același timp să protejăm mediul.
Clienții joacă vreun rol în această ecuație a sustenabilității despre care se vorbește azi atât de mult și nu numai în legătură cu industria hârtiei?
Evident! Consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul produselor pe care le cumpără asupra mediului. Există o preferință pentru produse eco-friendly, iar trendul este în creștere accentuată. Consumatorii vor produse sustenabile, ceea ce obligă companiile să adopte practici „mai verzi” pentru a rămâne competitive. Din acest punct de vedere ne bucurăm că putem să oferim clienților produse fabricate din celuloză certificată FSC(Forest Stewardship Council) provenită din păduri gestionate responsabil, pe baza unor practici ecologice. De altfel, Pehart Grup a obținut Certificatul de Chain of Custody and Control Wood, cu codul de licență: FSC-C134427.
Între produsele Pehart Grup există unele pe care le considerați campioane la capitolul sustenabilitate?
Obiectivul Pehart Grup este ca, de la achiziția de materie primă și până la produsul finit, întregul lanț de producție să fie prietenos cu mediul. Facem eforturi constante în acest sens, dar există branduri Pehart care sunt deja „vârf de lance” în ce privește sustenabilitatea. Mă refer la gama Pufina, relansată în urmă cu doi ani. Noile Pufina sunt fabricate 100% din celuloză, iar cu noua tehnologie, Aquabond, folosită pentru fabricarea hârtiei albe, unde straturile sunt lipite doar pe bază de apă, fără adezivi, obtinem un produs final care este mai prietenos cu mediul și cu pielea. În plus, ambalajele din gama Natura, cu design nou, sunt din folie 100% reciclabilă și compostabilă care se transformă în hrană pentru sol.
Ce are în plan Pehart Grup pentru viitor?
Dezvoltarea sustenabilă, creșterea capacității de producție, a volumului exporturilor sunt câteva dintre obiectivele Pehart Grup pentru viitorul apropiat.
Cum credeți că va arăta viitorul în industria hârtiei tissue peste aproximativ 10 ani?
Mai mult ca sigur că într-un viitor nu foarte îndepărtat automatizarea și digitalizarea vor avea un rol tot mai important în industria hârtiei. Vom asista la o creștere a automatizării proceselor de producție și utilizarea tehnologiilor digitale pentru optimizarea operațiunilor. Inteligenta artificială va avea un cuvânt de spus și în acest domeniu, în ce privește monitorizarea și îmbunătățirea eficienței fabricilor, în reducerea deșeurilor și optimizarea lanțurilor de aprovizionare. Sustenabilitatea va fi un criteriu de selecție foarte important și sunt convins că va exista o presiune a consumatorilor pentru produse cât mai prietenoase cu mediul. În acest sens, noi am demarat două proiecte mari de automatizare și analiză a proceselor tehnologice, care au ca obiectiv creșterea productivității mașinilor și, implicit, creșterea eficienței energetice a acestora prin utilizarea mult mai eficientă a resurselor disponibile, ceea ce va duce și la o reducere a amprentei de carbon a tonei de produs finit fabricat. Aceste proiecte se vor implementa până la finalul anului 2025.
În concluzie, viitorul industriei hârtiei tissue va fi marcat de avansuri tehnologice, o mai mare focalizare pe sustenabilitate, inovații în produse și ambalaje, precum și schimbări semnificative în comportamentul consumatorilor și reglementările de mediu. Companiile care vor adopta și vor inova în aceste direcții vor fi cele care vor prospera în următorul deceniu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz