Dan Șucu a devenit președinte al Confederaţiei Patronale Concordia
Reading Time: 3 minuteDan Şucu, preşedinte al Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ din România, a fost ales preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia, acesta înlocuindu-l pe Steven van Groningen, preşedinte şi director general al Raiffeisen Bank.
De asemenea, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, echipa de vicepreşedinţi este formată din Radu Căprău, care va fi şi prim-vicepreşedinte (Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG), Eric Stab (Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie – ACUE), Călin Ile (Federaţia Industriei Hoteliere din România – FIHR) şi Mihai Matei (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – ANIS).
„Concordia a crescut în mandatul lui Steven van Groningen, s-a reformat şi a început să pună bazele modernizării dialogului social. Confederaţia s-a consolidat şi reprezintă acum peste 2.000 de firme, din 14 sectoare de activitate, care au o contribuţie la PIB de peste 26%. Şase sectoare s-au alăturat Concordia în ultimii doi ani”, se menţionează în comunicat.
Dan Şucu spune că intenţia sa este să atragă şi mai multe industrii în demersul de consolidare a mişcării patronale din România, pentru a reprezenta cu o voce unită interesele mediului de afaceri din România, atât pe plan local, cât şi european.
„Încep mulţumindu-i predecesorului meu, Steven van Groningen, care a jucat un rol esenţial în reforma Concordiei, în drumul nostru de a moderniza dialogul social din România. Concordia este astăzi, după mandatul lui, o confederaţie mai mare, mai profesionistă şi recunoscută ca un partener important. Misiunea mea este clară. Este nevoie de curăţenie şi consolidare în zona patronală. Mulţi dintre patronii şi executivii companiilor sunt atât de concentraţi pe problemele de afaceri încât lasă uneori loc unor oameni fără legitimitate, fără experienţă şi fără bună-credinţă să vorbească în numele lor. Ne dorim ca primii să nu mai stea pe margine şi să vină alături de noi. Concordia nu este a capitalului străin. Nu este nici a capitalului românesc. Concordia este a companiilor din România care îşi respectă clientul şi angajaţii, fac afaceri corect, îşi plătesc taxele şi normal, doresc să aibă un dialog coerent cu autorităţile, sindicatele şi politicienii. Nu în ultimul rând, Concordia este membră BusinessEurope şi trebuie ca în anii următori să devină vocea companiilor din România la nivel european”, a spus Şucu.
La rândul său, Steven van Groningen, a subliniat că a fost implicat în multe iniţiative ale mediului de afaceri românesc, iar construcţia patronală este de departe cea mai dificilă.
„România trebuie să-şi construiască în următorii 10 ani o organizaţie patronală care să stea la masa discuţiilor de la egal la egal alături de marile confederaţii patronale europene. În acelaşi timp, e nevoie de structuri legitime, care să dialogheze cu partenerii din confederaţiile sindicale. Modul în care muncim se va schimba radical în anii ce vin, iar această transformare, ca să fie benefică tuturor, trebuie gestionată de angajatori şi angajaţi împreună. Le mulţumesc tuturor colegilor din sectoarele pe care le reprezentăm, alături de care am lucrat în aceşti ani cât şi echipei noastre de la Concordia”, a afirmat van Groningen.
Pentru a structura eforturile de dezvoltare ale Concordia, cei patru vicepreşedinţi se vor ocupa de patru mari domenii de dezvoltare. Radu Căprău este prim-vicepreşedinte pentru Dialogul Social, Eric Stab – vicepreşedinte pentru Relaţii Internaţionale, Călin Ile – vicepreşedinte pentru Relaţia cu celelalte organizaţii ale Mediului de Afaceri, iar Mihai Matei – vicepreşedinte pentru Proiecte Speciale.
Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 14 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naţionale şi este partener de dialog social, reprezentativă la nivel naţional. Cu o contribuţie de peste 26% din PIB şi un total de peste 330.000 de angajaţi în aproape 2.000 de firme mari şi mici, cu capital român şi străin, Concordia este singura organizaţie din România membră în BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz