Featured

Dan Popa, un antreprenor care „face valuri”

Reading Time: 4 minute

Dan Popa, un antreprenor în serie, „face valuri”, printre pasionații de sporturi de vară, cu plăci de surf electrice și e-foil, pe care le aduce în România prin brandul Pe Val, pe care le-a lansat de curând.     

Dan Popa este o persoană activă, pasionată de sporturi de vară, care iese din zona de confort și încearcă în permanență experiențe noi. Așa a descoperit, în urmă cu doi ani, plăcile de surf electrice. I-a plăcut atât de mult experiența, încât a decis să o facă accesibilă unui număr cât mai mare de români. Fiind un antreprenor în serie, nu a stat prea mult pe gânduri și a lansat un business care comercializează jet board-uri (plăci de surf electrice care merg pe suprafața apei) și e-foil (care merg deasupra apei, la aproximativ un metru).

Amatorii de sporturi extreme pot găsi în oferta Pe Val șase producători internaționali și produse e-foil și jet-board pentru toate nivelurile de experiență și toate buzunarele. Astfel, amatorii de surf trebuie să scoată din buzunare sume cuprinse între 1.800 de euro și 12.000 de euro, pentru cel mai puternic jet-board din portofoliu, produs de brandul suedez Awake, o „placă” pretabilă pentru acrobații și mișcări spectaculoase, capabilă să atingă o viteză de 50 km/h în doar trei secunde, echivalentul unei mașini sport. Sigur, există și oferte cu prețuri mai accesibile, precum brandul Waydoo, care oferă un produs stabil și fezabil ce atinge 40 km/h și este disponibil la un preț de 6.000 de euro.  

Piața globală de Personal Watercraft este una efervescentă, „pe val” la nivel global. Ritmul în care apar produse noi arată că piața, deși este la început, are un potențial uriaș. De ce se bucură de o creștere așa de rapidă în popularitate? Ei bine, plăcile de surf electrice nu au nevoie de condiții speciale de transport, cum este cazul ambarcațiunilor cu motor, și pot fi folosite indiferent de condițiile meteo, spre deosebire de plăcile de surf tradiționale, care depind de vânt, valuri și alte condiții speciale.

Un trend care a apărut în urmă cu mai bine de zece ani și a luat amploare în ultimii cinci ani, plăcile de surf cu motor electric au și alte avantaje în fața motoarelor termice și a altor tipuri de ambarcațiuni, care necesită întreținere, trebuie înmatriculate, consumă combustibil și sunt greu de transportat și depozitat pe uscat. Plăcile de surf electrice au o dimensiune maximă de 1,80 metri și pot încăpea într-o mașină normală, iar întreținerea lor este extrem de ușoară. Ecologice și silențioase, prezența lor este permisă în aproape orice apă din lume, iar propulsia cu motor elimină dependența de vânt și valuri a surferilor. Mai mult, majoritatea plăcilor electrice pot fi controlate prin aplicații pe telefonul mobil, unde se pot ajusta setările și se pot vizualiza statistici complexe ale ieșirilor pe apă.  

„Mizăm pe această piață nautică de agrement electric pentru că este o alternativă ecologică la motoarele poluante, dar și pentru ușurința cu care amatorii pot practica acest sport, căci vehiculele electrice nu necesită mentenanță precum ungere sau schimbarea uleiului, ori diverse reglaje. Mă aștept ca în România acest produs, chiar dacă este de nișă, să aibă același traseu ca și la nivel global. Avem multe lacuri, râuri, litoral navigabil și există pasiune pentru sporturile de apă și pentru motoare”

Dan Popa, fondatorul Pe Val

Recent, Dan Popa a participat la Salonul Nautic din București, unde a expus oferta Pe Val și a observat un interes mare în rândul amatorilor de sporturi de apă, motiv pentru care pe agenda antreprenorului se află inițierea unor parteneriate cu o serie de companii interesate să achiziționeze și să închirieze plăci de surf electrice. Mai mult, pe termen mediu, fondatorul Pe Val lucrează chiar la un prototip pentru un astfel de produs, care implică tehnologie și mult research, motiv pentru care intrarea pe piață a acestuia va mai dura câțiva ani. 

Antreprenoriat în serie 

Dan Popa este de profesie medic, dar a ales calea antreprenoriatului în urmă cu mai mulți ani, când a pus bazele unei firme ce organiza evenimente. Ulterior, tânărul a preluat franciza Drum Café în România, iar mai apoi a investit în Leea Toys, un brand de mobilier-jucărie multifuncțional. Ideea brandului a venit după nașterea fiicei sale, Leea, când antreprenorul a creat o piesă de mobilier care să o implice pe micuță în activități și să îi dezvolte abilități pe care jucăriile tradiționale, disponibile pe piață pe atunci, nu reușeau să le antreneze.  

„Mi-am dat seama atunci că universul de la nivelul ochilor unui copil e total lipsit de atractivitate, pentru că mobilierul era conceput mai înalt, așa că tot ce vedeau era neinteresant și, într-o mare măsură, le limita accesul la lume. Atunci am pornit Leea Toys, afacerea cu mobilier-jucărie, modular, versatil care se putea transforma în obiecte cu funcționalități diferite adăugând sau eliminând piese special concepute”

Dan Popa, fondatorul Leea Toys și Pe Val 

Prima piesă de mobilier pe care a creat-o antreprenorul, Turnul Leea, este un obiect multifuncțional, educativ, minimalist care poate fi personalizat pe placul celor mici. Ca să ajungă la aceasta, antreprenorul a trecut printr-un lung proces de încercare-eroare, la finalul căruia a creat mai multe prototipuri, îmbunătățite cu fiecare iterație. În scurt timp, antreprenorul a observat că nu era singurul părinte care avea acele nevoi, ci o mulțime de familii din toate colțurile lumii vedeau în produsele Leea Toys oportuntăți de a-i crește și educa pe cei mici într-o manieră inedită. Așa se explică faptul că, la șapte ani de la lansare, Leea Toys are o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro și vinde peste 10.000 de unități în Europa, SUA și Australia. Turnul de învățare Leea Toys a fost răsplătit cu premii la unele dintre cele mai importante competiții de design din lume precum iF Design Award și A’Design Awards.  

„La nivel de business, ne-am propus să creștem capacitatea de producție pentru a onora cererea în creștere pentru produsele Leea Toys, să investim în digitalizarea și automatizarea procesului de producție, care în urmă cu ceva vreme implica vopsire sau șlefuire manuală, de pildă. Ne propunem să continuăm ce am început și să investim în dezvoltare și, desigur, să eficientizăm partea de distribuție, pe care în acest moment o facem printr-o companie de curierat internațională”

Dan Popa, fondatorul Leea Toys și Pe Val  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 374 (16 iunie – 16 iulie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

o oră ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

9 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

15 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

15 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

16 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

16 ore ago