Dan Paștiu, DABO: „Urmează să ne extindem și în alte piețe cum sunt Germania, Austria, Bulgaria, Polonia și de ce nu, Ucraina”
Reading Time: 4 minuteAfacerile grupului DABO au depășit o cifră de afaceri de 22 milioane de euro în 2021, ceea ce reprezintă o creștere cu 38% față de anul anterior, iar estimările pentru anul acesta vizează o creștere cu alte zece procente. Date fiind aceste cifre, strategia fondatorului lanțului de restaurante DABO vizează extinderea la nivel international și „cucerirea” Europei, pas cu pas prin deschiderea a 1.500 de locații în următorii ani.
După deschiderea primului restaurant din Londra, antreprenorul vizează piața din Spania, apoi extinderea în Germania, Austria, Bulgaria, Polonia și de ce nu Ucraina.
Când și cum a apărut ideea din spatele DABO și de ce ați ales să deveniți antreprenor în acest domeniu?
Pot spune că din copilărie am fost atras de această lume, amintirile mele cele mai vii se petrec mereu în jurul meselor, fie că era vorba de sărbători în familie, fie că erau ieșiri la restaurant sau la cofetărie. Mâncare bună, alături de oameni dragi, într-o atmosferă reconfortantă și de bună dispoziție, toate acestea am încercat, apoi, să le reconstruiesc în diferitele mele inițiative de business. Sunt aproape 30 de ani de când am început să pornesc sau să investesc în diferite proiecte din zona de food și hospitality, unele au fost mai slabe, altele au devenit trendsetter, dar toate au fost, de fapt, un preambul, o pregătire pentru DABO. Marele DABO a pornit așa, ca toate ideile bune, dintr-o mică întâmplare. Într-o vizită în Germania, un prieten m-a dus să gust primul meu doner. Imediat mi-am zis că trebuie să aduc acest produs în țară și așa a pornit totul, cu un mic fast food pe unul din principalele bulevarde din Sibiu.
Ultimii doi ani au fost extrem de dificili pentru antreprenorii din industria HoReCa. Cum a fost perioada de pandemie pentru DABO? Cu ce alte provocări vă confruntați ca antreprenor în acest domeniu?
Nu am fost foarte surprinși de modul cum au decurs lucrurile, în ultimii 2 ani. Încă de la primele semne ale pandemiei, împreună cu echipa de management, am lucrat la toate scenariile posibile, așa că am fost oarecum pregătiți. Cel mai greu a fost lipsa contactului direct cu clienții, care s-a transferat spre zona de delivery și de comunicare online, ori mie îmi place să iau pulsul direct al oamenilor, pot spune că asta e hrana pentru sufletul meu. Dar dincolo de toate acestea, au fost și momente bune. Faptul că am prevăzut anumite lucruri, ne-a ajutat să reacționăm rapid și să valorificăm câteva oportunități din piață. Anul trecut, de exemplu, am inaugurat, în aceeași zi, patru restaurante noi, în trei orașe din țară. Este o dovadă a faptului că nu am stat și ne-am lăsat duși de val. Acum probabil cea mai mare provocare pentru noi, și cred că pentru multe companii din domeniu, este lipsa forței de muncă. Dar și aici avem câteva planuri de viitor pe care le vom scoate, în curând, din cuptor!
De curând, DABO a trecut printr-un proces de rebranding. Ne puteți spune câteva cuvinte despre acesta? De ce a fost nevoie de rebranding?
Anul acesta, DABO a împlinit nouă ani, timp în care am ajuns la aproximativ 50 de restaurante, în România, Ungaria și UK. Am simțit că acum este momentul să ne reinventăm, la nivel de imagine, să ținem pasul cu consumatorii noștri, să ne impunem ca un brand fresh, fun, autentic, savuros. Noul rebranding se bazează pe conceptul
“Respectă-ți gustul!”, pentru că ceea ce am propus noi de la început, diferit de orice alt fast food, este ideea de mâncare sănătoasă – carne fără aditivi și conservanți, chiflă proaspătă, frământată și coaptă pe loc și un mix echilibrat de ingrediente care le completează pentru a obține, de fiecare dată, același DABO gustos.
Care sunt planurile pe termen scurt, mediu și lung pe care le aveți pentru DABO? De ce?
Ultimii ani au însemnat o perioadă de creștere continuă, așa că acum este oportună o perioadă de consolidare, de respiro, timp în care vrem să analizăm ce a funcționat bine și ce trebuie să îmbunătățim. În schimb, ne concentrăm foarte mult atenția și asupra unor piețe externe. Primul pas este spre Spania, unde, alături de un partener solid de tipul master francizat, ne pregătim să deschidem cinci restaurante. Mizăm pe faptul că vom avea sprijinul unei mari comunități de români. Pe termen lung, obiectivele noastre nu sunt deloc mărunte. Ne-am propus să cucerim toată Europa, pas cu pas, și să ajungem la 1.500 de locații, în următorii ani.
La începutul anului trecut, ați deschis primul restaurant DABO în Londra. Ne puteți spune câteva cuvinte despre acesta și despre planurile de extindere internațională a lanțului de restaurante?
Așa cum vă spuneam, următorul obiectiv pe termen scurt este Spania și dezvoltarea rețelei în țările în care suntem deja prezenți. Urmează, apoi, să ne extindem și în alte piețe cum sunt Germania, Austria, Bulgaria, Polonia și de ce nu, Ucraina.
La cât s-a ridicat investiția inițială în brandul DABO? La cât se ridică investiția într-un restaurant?
Primul restaurant DABO a însemnat o investiție de 20.000 de euro. L-am realizat în regie proprie, cu utilaje la mâna a doua și chiar a treia, iar în urma lucrărilor am rămas cu o mulțime de datorii către furnizori și colaboratori. Acum, investiția inițială într-un restaurant pornește de la 80.000 de euro și poate ajunge până la 150.000 de euro – atât a fost, de exemplu, investiția în ultimul restaurant din lanțul DABO, cel inaugurat în București, la American House, în luna aprilie. Mulți dintre francizații noștri dețin două sau mai multe restaurante, pentru că deși efortul financiar la început nu este de neglijat, ulterior o franciză DABO generează, în medie, un profit anual de 100.000 de euro. Ca să venim în sprijinul antreprenorilor, mai ales pentru că trecem printr-o perioadă de incertitudini, am implementat și un model de taxare graduală. În primul an costurile totale sunt de 4,5% lunar – 2,5% taxa de franciză și 2% taxă de marketing – și cresc gradat în următorii trei ani, până la nivelul normal.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz