Dan Byron: „Albumul a fost primit foarte bine, poate chiar mai bine decât ne așteptam”

Dan Byron: „Albumul a fost primit foarte bine, poate chiar mai bine decât ne așteptam”

Albumul „efemeride” este o colecție de conversații pe care nu le purtăm, o privire directă în ochii omului din oglindă. Pe parcursul celor 10 piese, byron te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor recurente, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță și unul de distors.

În așteptarea concertului de lansare al noului album, am vorbit cu Dan Byron despre cum a prins viață „În infern”, o piesă de 6 minute (al cărui videoclip va fi lansat zilele ce urmează), care a fost momentul lui de cotitură, ce părere are despre inteligența artificială și cum a fost primit albumul „efemeride” până acum.

Concertul de lansare va avea loc pe 18 noiembrie la Arenele Romane, iar biletele încă se pot achiziționa de pe byron.iabilet.ro. Invitați speciali: Dora Gaitanovici și Pinholes.

Albumul „Efemeride” a împlinit deja o lună de la lansare, timp în care l-ați dus în turneu prin multe orașe din țară. Cum a fost experiența, cum au primit oamenii noul album?

Albumul a fost primit foarte bine, poate chiar mai bine decât ne așteptam. Au fost niște concerte la care am rămas fără CD-uri, iar în 2023, să fim serioși, cine mai cumpără CD-uri? Mai mult ca sigur mulți dintre cei care și l-au cumpărat nu au la ce să-l asculte, dar au vrut să-și amintească momentul.

„În infern” este una dintre cele mai complexe piese din repertoriul byron. Ne poți povesti puțin despre cum a prins viață, de la compoziție la varianta prezentă pe album? Cam cât a durat tot procesul?

Am compus În infern într-o singură zi, luptându-mă cu niște anxietăți care nu-mi dădeau pace, de unde și tematica. Nu i-am dat importanță, nu mi se părea că ar avea potențial. M-am mirat când a fost votată (aveam 23 de piese, dintre care — împreună cu ceilalți membri ai trupei — am ales 10 pentru album), dar am înțeles ulterior și motivul: colegii mei știau bine despre ce e vorba. Prima încercare de aranjament a fost făcută de Döme, basistul trupei (care s-a ocupat și de alte piese de pe album), dar până la forma finală am trecut împreună prin mai multe variante și am rescris versurile de mai multe ori. Însumat, cred că procesul a durat în jur de șase luni. 

Cum funcționează dinamica cu colegii tăi în cadrul procesului de compoziție? Dar în timpul concertelor? Există vreo activitate dintre cele două care te atrage, personal, mai tare?

Fiecare dintre cele două are farmecul ei. Fiind pasionat de songwriting, eu scriu majoritatea cântecelor byron, dar aranjamentele sunt de cele mai multe ori rezultatul unor ore petrecute împreună în sala de repetiție, completate câteodată cu schițe făcute de câte unul dintre noi acasă. Producția, mixajul și uneori chiar și masterul îi aparțin în ultimii ani lui Dan Georgescu, chitaristul nostru, care lucrează de multă vreme în studio ca producător și sunetist. Cât despre concerte, trebuie să recunosc că scena este un drog de care suntem cu toții dependenți.

Ai menționat că ai creat muzică pentru jocuri video. Cum ai abordat procesul creativ în funcție de dinamica fiecărui joc în parte, și cu ce diferă față de a compune muzica ta? Ne poți da exemple?

Nu prea are nicio legătură cu ce fac eu de obicei. De cele mai multe ori, creatorii de jocuri au deja o idee despre sonoritățile pe care și le doresc și îți dau referințe din care să te inspiri. Tot procesul e mult mai tehnic, nu ține aproape deloc de viziune, ci mai degrabă de meșteșug, iar estetica personală are puțină importanță spre deloc. Un exemplu cu muzică scrisă și produsă de mine pentru un joc poate fi găsitaici.

Fiecare artist trece prin momente de succes și perioade mai puțin faste. Ne-ai putea vorbi despre un moment de cotitură din cariera ta și ce învățăminte ai extras din acea experiență?

Au fost destule, și bune și rele, dar a existat un moment critic acum vreo 10 ani când am simțit că nu mai pot și am vrut să plec din țară. Am visat mai întâi să mă mut la Berlin, apoi la Londra. Le-am tot vizitat în perioada respectivă pe amândouă și mi-am dat seama într-un târziu că aș face o mare greșeală. Viața nu e chiar roz când nu ești turist. Vorba unei prietene englezoaice cu care m-am tot sfătuit în perioada respectivă: „când pleci de la job după 8-10 ore de muncă nu mai contează dacă pe geamul autobuzului se vede Londra sau București, nu?”

Pandemia a produs ecouri puternice în lumea muzicii. Știm cu toții ce impact negativ a avut asupra cântatului live, dar a fost o perioadă în care s-a și făcut multă muzică nouă. Care sunt albumele sau proiectele tale preferate inspirate de sau apărute în această perioadă?

Primul album care îmi vine în cap este Fetch the bolt cutters al Fionei Apple. Nu e inspirat de pandemie, dar a apărut fix când era toată lumea în casă, în aprilie 2020. A și postat atunci pe social media un filmuleț în care spunea că labelul o sfătuise să mai amâne lansarea până se limpezesc apele, dar că ea nu vede niciun motiv bun să facă asta. Un alt album care îmi vine în minte este Revolutionary road al lui Ani DiFranco, scris și înregistrat cu mari eforturi în 2020 și lansat la începutul lui 2021.

Cum vezi intersecția dintre artă și A.I.? Vom asculta în curând muzică creată de rețele neuronale? Ți-e teamă de direcția în care vor evolua lucrurile?

Mă distrează atitudinea pe care o avem în fața noului. Întotdeauna s-a întâmplat așa cu invențiile care au reușit să ajungă din urmă imaginația. Presupun că în câțiva ani o să fie ceva obișnuit. Cum o să ne afecteze, rămâne de văzut. Deocamdată concertele sunt inimitabile.

Ne vedem la București pe 18 noiembrie la concertul de la Arenele Romane. Pregătiți ceva special cu ocazia concertului de lansare „Efemeride”? Ce planuri aveți pe mai departe?

Pe 18 noiembrie o să facem ce știm noi mai bine, iar după ce terminăm turneul o să ne relaxăm un pic și apoi o să o luăm de la capăt.