Dalia Marin: Cum transformă COVID-19 producția industrială la nivel global

Reading Time: 4 minute

Confruntate cu reducerea activății offshore din cauza restricțiilor cauzate de gripa COVID-19, companiile din statele dezvoltate își aduc înapoi producția din țările cu forță de muncă ieftină și recurg la și mai ieftinii roboți. Dar ce se va întâmpla cu angajații umani atât din țările în curs de dezvoltare, cât și din statele dezvoltate?

Text de Dalia Marin, șefa Catedrei de Economie Internațională a Universității din Munchen și research fellow la Centrul pentru Cercetare a Politicilor Economice

Pe măsură ce pandemia de COVID-19 se extinde, riscurile inerente pentru lanțurile de aprovizionare globale sunt tot mai evidente. Companiile din economiile avansate, în loc să aștepte ca situația să revină la normalul dinainte de coronavirus, în care activitățile de producție erau concentrate în țări în care forța de muncă e din belșug și ieftină, își mută atenția către cei mai ieftini angajați: roboții.

Firmele au început să-și mute producția în țări cu salarii mici la începutul anilor 1990, în contextul căderii Cortinei de Fier, al integrării globale a Chinei și ulterior intrării sale în Organizația Mondială a Comerțului și, în fine, al dezvoltării industriei containerelor. Perioada dintre 1990 și criza financiară din 2008 este numită era hiperglobalizării, în care lanțurile de aprovizionare globale erau răspunzătoare de 60% din comerțul mondial. Criza de atunci a marcat însă începutul sfârșitului acestei ere a hiperglobalizării. În 2011, lanțurile de aprovizionare globale și-au oprit extinderea și nu au mai crescut de atunci.

Această răsturnare de situație era efectul incertitudinii. Din 2008 până în 2011, Indexul Incertitudinii Mondiale (WUI) – elaborat de Hites Ahir, Nicholas Bloom și Davide Furceri – a crescut cu 200%. Pemtru comparație, în timpul epidemiei de SARS din 2002-2003, WUI a crescut cu numai 70%. Iar după ce Regatul Unit a votat în 2016 să iasă din UE, a urcat cu 250%.

Când incertitudinea sporește, lanțurile de aprovizionare globale au de suferit. Pe baza datelor din trecut se poate prezice că o creștere de 300% a incertitudinii (foarte probabilă în contextul pandemiei de COVID-19) ar reduce activitatea lanțurilor de aprovizionare globale cu 35,4%. Companiile nu mai consideră că economiile de cost oferite de afacerile offshore merită riscul.

Astăzi introducerea roboților este mai ieftină ca oricând, iar acest lucru este un stimulent puternic pentru aducerea acasă a producției. Calculele sunt simple. O companie din SUA plătește mai mult un angajat american decât unul din Vietnam sau Bangladesh. Dar un robot din SUA nu cere salariu deloc, asta ca să nu mai vorbim de asigurare medicală sau concediu de odihnă.

Investițiile în roboți au loc de ceva timp. Companiile din economiile avansate fac acest lucru încă de la jumătatea anilor 1990, în frunte cu industria auto, care poate ajunge și până la 50-60% din numărul de roboți ai unei țări. În Germania – lider global în materie de introducere a roboților – existau 322 de roboți la 10.000 de muncitori în 2017. Numai Coreea de Sud (cu 710 roboți la 10.000 de muncitori) și Singapore (cu 658 de roboți la 10.000 de muncitori) stăteau mai bine. În SUA există 200 de roboți la 10.000 de muncitori.

Atunci când a izbucnit criza din 2008, unele țări, cum ar fi Germania, aveau deja suficienți roboți cât să minimizeze importanța costurilor cu forța de muncă în producție. Multe altele, ajutate și de declinul abrupt al ratei dobânzilor relativ la salarii după 2008, au accelerat introducerea roboților și au adus înapoi în țara de origine o mai mare felie din producție.

Este foarte probabil ca același lucru să se întâmple și azi. Pe baza politicii monetare de până acum, ne putem aștepta la o scădere cu 30% a ratei dobânzilor, deoarece băncile centrale încearcă să compenseze pierderile cauzate de pandemia de COVID-19, iar acest lucru poate spori adoptarea roboților cu până la 75,7%. (Deși nu va fi chiar un boom în domeniu, deeoarece incertitudinea în creștere descurajează investițiile.) Această tendință se va manifesta mai ales în sectoarele cel mai expuse la lanțurile de aprovizionare globale. În Germania, acestea sunt domeniile auto, transportul de echipament, electronicele și textilele, industrii care importă în jur de 12% din factorii de producție din țările cu salarii reduse. (Per total, Germania importă 6,5% din factorii de producție pe care îi utilizează.)

La nivel global, industriile în care se producția e mutată înapoi cel mai mult sunt cea chimică, a produselor din metal și a produselor electrice și electronice. În Franța, Germania, Italia și SUA, industria nr. 1 din acest punct de vedere este cea chimică.

Această tendință reprezintă o amenințare serioasă pentru modelul de creștere al țărilor în curs de dezvoltare, care depinde de producție ieftină și exportul de factorii de producție intermediari. În Europa Centrală și de Est, unele țări au răspuns la această provocare investind în roboți ele însele. Cehia, Slovacia și Slovenia, care au sectoare auto bine dezvoltate și deținute de companii străine, au acum mai mulți roboți la 10.000 de muncitori decât SUA sau Franța. Iar strategia acestor țări pare să funcționeze, deoarece au rămas destinații offshore interesante pentru țările bogate.

Pentru hub-urile de producție ieftine din Asia e mai dificil însă, și mai ales în contextul pandemiei. Mai ales China, care și-a asigurat creșterea economică poziționându-se în centrul multor lanțuri de aprovizionare globale, va înfrunta provocări deosebite, în ciuda planului său de a trece la activități cu valoare adăugată mai mare și a impulsiona consumul intern.

Între protecționismul în creștere (mai ales în SUA președintelui Donald Trump) și pandemia de COVID-19, economiile avansate par pregătite pentru renașterea producției. Dar acest lucru, deși reduce poate riscul pentru companiile mari, probabil nu va aduce beneficii angajaților din aceste economii avansate și cu atât mai puțin celor din țările în curs de dezvoltare din care producția este mutată înapoi în țările-mamă ale companiilor. Iar în aceste state va fi nevoie ca guvernele să implementeze politici adecvate noii ordini economice.