Business Stiri

Dacia și-a crescut cota de piață la nivel european. Câte mașini a vândut brandul românesc în primul trimestru

18 apr. 2023 3 min

Dacia și-a crescut cota de piață la nivel european. Câte mașini a vândut brandul românesc în primul trimestru

Reading Time: 3 minute

Dacia a reușit în primul trimestru al acestui an o creștere semnificativă a vânzărilor și atingerea unor cote de piață record pe piețele europene.

La sfârșitul lunii martie 2023, vânzările Dacia totalizau 171.789 de unități, în creștere cu 34,3% față de nivelul înregistrat în primele trei luni ale anului trecut.

Cota de piață a mărcii la nivel european în segmentul vehiculelor de persoane se ridică la 4,6%, cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât în primul trimestru al anului 2022. Dacia a avut cea mai mare creștere a cotei de piață din rândul celor 30 de mărci incluse în clasamentul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.

„Dacia își continuă povestea de succes, înregistrând creșteri ale vânzărilor de peste 30% pe piețele noastre strategice. Introducerea noii identități de marcă pe toate modelele și în rețeaua noastră comercială, extinderea ofertei electrificate și apariția versiunii Extreme ne permit să continuăm această evoluție dinamică.”

Xavier Martinet, Director de Marketing, Vânzări & Operațiuni Dacia

Topul modelelor Dacia după vânzări

ModelUnități vândute
DACIA Sandero 68.318
DACIA Duster 57.660
DACIA Jogger 23.330
DACIA Spring 14.494
DACIA Logan 6.862
Altele 1.125
Total171.789

Principalele piețe europene pentru Dacia

În Franța, volumul vânzărilor Dacia în primul trimestru se ridică la 38.938 vehicule, în creștere cu 32,6% față de perioada similară a anului 2022. Această performanță se traduce printr-o creștere cu 1,2 puncte procentuale a cotei de piață, care se ridică la 7,6%. Dacia înregistrează astfel un nou record în termeni de volume și de cotă de piață, consolidându-și poziția pe locul al treilea în clasamentul celor mai vândute mărci din Franța în segmentul vehiculelor de persoane, indiferent de canalul de vânzare. Patru modele (Sandero pe primul loc, Spring pe locul al patrulea și lider în segmentul vehiculelor electrice, Duster pe locul cinci și Jogger pe locul 10) figurează în topul celor mai vândute 10 modele către clienții particulari.

În Italia, Dacia a vândut 25.142 vehicule în primele trei luni ale anului, în creștere cu 29,7%. La rândul său, cota de piață a mărcii a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 5,3%. Dacia a devenit în premieră cea mai vândută marcă din Italia către clienții persoane fizice, cu o cotă de piață în acest segment de 9,6%.

Germania figurează de asemenea printre piețele în care Dacia a înregistrat o dinamică favorabilă a vânzărilor, acestea totalizând în primul trimestru 16.399 unități, în creștere cu 30,4% față de perioada similară a anului 2022. Cota de piață a mărcii a înregistrat la rândul său o creștere cu 0,4 puncte procentuale, până la 2,2%. Pentru Dacia, rezultatul obținut în intervalul ianuarie – martie 2023 reprezintă al doilea cel mai bun trimestru de vânzări din istoria prezenței mărcii pe piața germană.

Începutul de an a fost marcat de o evoluție remarcabilă a vânzărilor și pe piața din Spania, acestea ajungând la 11.650 de unități, în creștere cu 140,1%. Cota de piață a mărcii se ridică la 4,3%, în creștere cu 1,7 puncte procentuale.

Dominație în România

Pe piața din România, topul celor mai vândute 5 vehicule de persoane în primul trimestru al anului 2023 este ocupat integral de modele Dacia. Mai mult, fiecare model al mărcii a fost lider în segmentul său de piață.

Vânzările înregistrate pe piața locală în primele trei luni din acest an se ridică la 13.651 de unități, în creștere cu 81% față de perioada similară a anului trecut. Cota de piață a Dacia se ridică la 33,1%, cu 9,8 puncte procentuale mai mult față de nivelul atins în primele trei luni ale anului trecut.

În segmentul vehiculelor electrice, Dacia Spring continuă să domine clasamentul vânzărilor în primul trimestru al acestui an, cu o cotă de piață de 48,5%.

Dacia accelerează electrificarea

Primul trimestru al anului a fost marcat de extinderea ofertei Dacia în domeniul modelelor electrificate. Jogger HYBRID 140, primul hibrid al gamei Dacia și totodată cel mai accesibil vehicul de familie cu propulsie hibridă de pe piața europeană, a înregistrat un start comercial promițător, cu aproape 25% din mixul de vânzări al modelului.

Adevărat motor al mobilității electrice accesibile, Spring a înregistrat aproape 110.000 comenzi de la lansare. Noua motorizare ELECTRIC 65, asociată cu un nou reductor specific, asigură accelerații și reprize mai energice, pe o plajă de utilizare extinsă, oferind astfel mai multă polivalență și mai multă plăcere la volan. Lansată la 1 martie, simultan pe patru modele ale mărcii, versiunea Extreme materializează valorile outdoor ale mărcii Dacia, oferind un design și un nivel de echipare specific. Tematica outdoor se regăsește și în noua gamă de accesorii intitulată InNature.

Array

Articole pe aceeași temă: