Dacia introduce prima sa cutie de viteze automata
Reading Time: < 1 minutIncepand din luna iunie, Dacia include in oferta o cutie de viteze robotizata, Easy-R, la un pret cu 500 de euro mai mare decat cel al versiunii manuale, care elimina pedala de ambreiaj.
Cutia de viteze Easy-R este disponibila pe versiunile Laureate si Prestige ale modelelor Logan, Logan MCV si Sandero, precum si pe Sandero Stepway. Preturile variaza intre 10.350 de euro (TVA inclus) pentru modelul Logan Laureate 0.9 TCe 90 CP Easy-R si 13.600 de euro (TVA inclus) pentru modelul Logan MCV Prestige 1.5dCi 90 CP Easy-R.
Noua cutie dispune de un sistem de actionare electromagnetic controlat de un calculator, care asigura debreierea, schimbarea vitezelor si actionarea ambreiajului in locul soferului. Easy-R dispune de doua moduri de functionare, Drive (schimbarea treptelor de viteza este realizata de calculator,) sau Manual / Impulsional (soferul decide singur momentul schimbarii treptelor de viteza). Schimbarea vitezelor in modul Drive se face pe baza informatiilor referitoare la conditiile de rulare – turatia motorului, viteza de deplasare, stilul de condus al soferului, etc.
In pozitia Manual / Impulsional, soferul poate selecta treapta de viteza potrivita pentru o depasire neprevazuta sau in cazul unei aderente scazute pe o sosea acoperita cu zapada. Selectarea se face prin plasarea manetei in pozitia M, iar trecerea la o viteza superioara sau inferioara se face prin actionarea manetei in sensul + sau –.
In cazul in care este necesara o accelerare energica, cutia trece automat intr-o treapta inferioara si furnizeaza cat mai rapid performanta maxima disponibila (kick down). Ea poate retrograda cu pana la doua trepte de viteza pentru a beneficia de toata puterea motorului.
Noua cutie este disponibila intr-o versiune cu 5 trepte pe motorizarea TCe 90 CP, respectiv una cu 6 trepte, pe motorizarea 1.5 dCI 90 CP, ambele asociate cu sistemul Stop & Start.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz