Dacia a produs 100.000 de modele Jogger la uzina de la Mioveni
Reading Time: < 1 minutUzina Dacia de la Mioveni a fabricat modelul Jogger cu numărul 100.000. Vehiculul care marchează acest jalon important de producție este un exemplar cu motorizare hibridă de 140 CP, în configurație cu 7 locuri și nivel de echipare Extreme. Modelul, de culoare Lichen Kaki, este destinat unui client din România.
Prezentat în premieră mondială la Salonul auto de la Munchen, în toamna anului 2021, Jogger s-a impus în scurt timp drept cel mai accesibil vehicul de familie cu 7 locuri de pe piață. Spațiul interior generos, caracterul polivalent și ergonomia i-au adus modelului recunoașterea presei de specialitate, reflectată în premii precum „Best Value Car”, acordat în 2022 de publicația britanică Business Car, „Golden Steering”, atribuit de publicațiile germane Bild am Sonntag și Auto Bild, sau trofeul „Mașina Anului 2023”, acordat de publicația franceză L’Argus de l’Automobile.
Lider al segmentului C-Break din România încă din primul an de comercializare, Dacia Jogger a fost vândut, până la sfârșitul lunii februarie 2023, în peste 4.200 de exemplare pe piața locală.
Peste 90% din producția modelului este destinată exportului, cu precădere în țările Europei Occidentale. Principalele piețe externe ale modelului Jogger sunt: Franța: 18.501 unități, urmată de Germania (11.351 unități), Italia (7.993 unități), Spania (4.467 unități) și Marea Britanie (3.848 unități). Cifrele se referă la vânzările cumulate de la lansare până la 1 martie 2023.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz