Antreprenori Stiri

DAbo Doner a deschis patru restaurante noi în ultima săptămână

24 sept. 2020 2 min

DAbo Doner a deschis patru restaurante noi în ultima săptămână

Reading Time: 2 minute

DAbo Doner ajunge la 52 de restaurante, după ce a deschis, doar în ultima săptămână patru noi unități.

DAbo Doner continuă planurile de expansiune, cu 4 restaurante deschise doar în ultima săptămână, în Pitești și Curtici și două în Sibiu. Franciza nu se oprește aici, următoarele orașe de pe harta DAbo fiind Cluj, Medgidia, Brașov, Bacău și Brăila. Cu un total de 52 de unități, DAbo Doner reușește astfel să fie cea mai mare franciză românească de fast food.

„Deși este o perioadă foarte grea pentru restaurante, baruri, hoteluri şi toată zona HoReCa, cu venituri mult reduse din cauza pandemiei, DAbo Doner crede în continuare în misiunea pe care o are, aceea de a fi alături de comunitatea noastră și de a le pune mereu la dispoziție consumatorilor o alternativă sănătoasă, nutritivă și, în același timp, gustoasă, la clasica “shaorma cu de toate”, explică Dan Paștiu, fondatorul DAbo International.

Deschiderile DAbo Doner continuă în acest an în ritmul deja stabilit, în pofida pandemiei. Vorbim aici despre 28 de noi unități, mai exact 20 de noi unități DAbo Doner – 15 în România și cinci peste graniță, și 8 unități DAbo Grill deschise în țară.

E drept că nimeni nu se aștepta la această criză, am fost nevoiți să ne resetam planurile de business, însă ne dorim să susținem în continuare și deschiderea celor 20 de restaurante DAbo Doner și 8 restaurante DAbo Grill, atât prin eforturi proprii, cât și bazându-ne pe partenerii noștri, care vor să investească în povestea DAbo, a încheiat Dan Paștiu.

Fonduri de investiții pentru redeschideri și relocări

Noile restaurante sunt susținute din fondurile de investiții pentru redeschideri și relocări DAbo Doner, în valoare de 400.000 de euro. Toate investițiile s-au făcut pornind de la un istoric de pandemie în care DAbo Doner a funcționat doar cu 29 de unități deschise exclusiv pentru delivery și takeaway. Mai mult decât atât, vorbim de aproape 6 luni în care s-a lucrat în pierdere, procentul oferit platformelor de delivery depășind cu mult marja de profit a francizei.

Cât costă să-ți deschizi o franciză DAbo Doner

Taxa de franciză pentru DAbo Doner costă 10.000 de euro, sumă la care se vor adăuga redevența de exploatare lunară, în valoare de 2.5% + T.V.A din totalul încasărilor și redevența de publicitate în cuantum de 2%.

Investiția totală necesară pentru deschiderea unui restaurant DAbo Doner se situează în jurul sumei de 150.000 euro, buget care include spațiul, amenajarea și utilarea acestuia la cele mai înalte standarde (incluzând self-order kioskurile), formarea echipei și costul de franciză.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: