Cutremurele din primele 7 luni ale acestui an au generat peste 3.600 de dosare de daună
Reading Time: 2 minuteCutremurul a fost motivul pentru care, în primele 7 luni ale acestui an (perioada ianuarie-iulie), asiguratorii Membri ai UNSAR au deschis peste 3.600 de dosare de daună, în baza asigurărilor pentru locuințe și a celor pentru bunuri și proprietăți dedicate companiilor, conform unei analize realizate la nivelul asociației.
În aceeași perioadă, au fost achitate despăgubiri în baza polițelor pentru locuințe și a celor pentru companii de aproape 18 milioane de lei, doar pentru acoperirea daunelor produse de cutremure. Desigur, această valoare putea fi mult mai mare dacă mai multe locuințe și companii ar fi fost asigurate sau dacă intensitatea seismelor ar fi fost apropiată de cele care au zdruncinat țara noastră în 1940 sau în 1977.
“Azi, când comemorăm 83 de ani de la producerea cutremurului din 10 noiembrie 1940, primul mare cutremur din România contemporană, ne dorim ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi. O asigurare va face mereu diferența în cazul producerii unor astfel de dezastre”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
În România, locuințele pot fi protejate împotriva riscului de cutremur la valoarea lor reală (inclusiv a bunurilor conținute) în baza asigurărilor facultative. Acestea se pot încheia doar pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, putând acoperi, pe lângă riscul de cutremur, o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri, precum: inundații, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundații produse vecinilor, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc. Toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcție de specificul locuinței, ținând seama, totodată, de cerințele și nevoile noastre – de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuința.
„În condițiile în care 5 din 10 români se tem că un cutremur le-ar putea afecta locuința la un moment dat, dar doar 1 din 10 ar fi pregătit financiar în cazul unui dezastru, accesarea unei soluții de protecție financiară precum polița facultativă de asigurare devine cu atât mai importantă”, a completat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz