Good News

Cutia Bebelușului ajunge la 1.300 de mame vulnerabile din Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău

Reading Time: 2 minute

Asociaţia SAMAS, cu sprijinul Fundaţiei OMV Petrom, lansează programul Cutia Bebeluşului, dedicat mamelor și bebelușilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere. În perioada 2023-2024, 1.300 de mame din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, vor primi câte o Cutie a Bebelușului și 305 cadre medicale vor lucra îndeaproape cu mamele și familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală.

Inspirat de succesul modelului din Finlanda, dar adaptat la specificul local, programul Cutia Bebelușului a fost introdus pentru prima dată în România de către Asociația SAMAS, în anul 2018.

Primele 200 de cutii, asamblate și echipate cu ajutorul voluntarilor Fundației OMV Petrom, sunt
pregătite pentru a fi expediate către mamele și bebelușii lor din comunitățile vulnerabile din
primele 17 localități cuprinse în program.

„Dincolo de bucuria de a-și ține nou-născutul în brațe, vine emoția din privirea proaspetelor
mame care primesc Cutia Bebelușului. Acest moment al devenirii, din femeie în mamă, este
înălțător și, în același timp, copleșitor. Fiecare copil are nevoie de iubire, hrană, îngrijire,
sănătate și de un mediu sigur în care să crească. Dar nu toate mamele pot oferi aceste lucruri
micuților lor, din prima zi. Datorită acestui parteneriat cu Fundația OMV Petrom, mamele și
bebelușii lor vor primi un sprijin financiar și educațional prin Cutia Bebelușului – împreună din
prima zi”, spune Eli Roman, Președinte Asociația SAMAS.

Cutia Bebelușului conține peste 40 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an
de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de
îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de
baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi
cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă
pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.

“Pentru Cutia Bebelușului ne-am inspirat dintr-un model probat și consacrat în timp care și-a
dovedit eficiența în a reduce rata mortalității infantile. Cutia va fi un sprijin real pentru mamele
din mediile dezavantajate și va asigura nou-născuților un start mai bun în viață, din punct de
vedere al sănătății și al siguranței”, declară Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV
Petrom.

Toader Păun

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

11 ore ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

11 ore ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

13 ore ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

13 ore ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

13 ore ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

14 ore ago