Cursa spre dezvoltarea individuală şi organizaţională continuă
Reading Time: 2 minutePe 18 mai 2017, la Hotel Pullman Bucharest World Trade Center, revista HR Manager organizează HR Strategic Marathon, un eveniment care surprinde cele mai importante aspecte ale strategiei de dezvoltare din domeniul HR, atât din perspectiva profesională, cât şi din cea personală.
Pentru că timpul este o resursă primordială şi ne dorim o audienţă activă, implicată, care poate să îşi aleagă singură acele arii de dezvoltare de care este interesată, evenimentul din acest an aduce managerii mai aproape de instrumentele şi metodele care le pot înlesni deblocarea potenţialului şi alinierea propriilor indicatori de performanţă la obiectivele de business.
Structura pe sesiuni de workshopuri, desfăşurate simultan, permite accesul rapid la informaţii utile, precum şi interactivitate şi implicare directă în procesele de management al resurselor umane.
Învățarea continuă este esențială pentru supraviețuirea oricărei organizații, iar acum, în contextul tuturor schimbărilor aduse de tehnologie și de noua generație de angajați, se impune redefinirea şi ajustarea competenţelor individuale, sociale, profesionale şi manageriale. Cultura şi modul de învăţare al oamenilor trebuie să reprezinte un subiect de interes pentru managementul companiei.
De aceea, pe 18 mai, evenimentul HR Strategic Marathon, le propune celor aproximativ 120 de manageri de departamente, manageri de linie, lideri de echipe, directori HR, manageri HR, Talent Manageri, L&D Manageri, OD Manageri, EE Manageri şi Comp&Ben Manageri, să parcurgă o cursă spre dezvoltare şi învăţare pe 3 trasee: Individual Development, Team Development şi Organizational Development.
Evenimentul va cuprinde 3 sesiuni de workshopuri care îi vor provoca pe participanţi la discuţii libere, dezbateri, interacţiune şi participare activă.
- Workshop 1.1 – “Ecosisteme de învăţare” – utilizarea potenţialului pe care mediul de lucru îl are pentru a permite fiecărui individ să înveţe aşa cum are nevoie;
Speaker: Diana Voicu, Senior Learning Architect, MMM CONSULTING INT’L;
- Workshop 1.2 – Creativitate în analiza problemelor și luarea deciziilor;
Speaker: Laura Andronescu, Business Consultant & Trainer, Consulteam;
- Workshop 1.3 – EMERGENETICSTM: Cum să cunoşti mai bine felul în care oamenii gândesc şi reacţionează pentru a dezvolta echipe mai performante?
Speaker: Lucian Mihai,Trainer Partner, Interact;
- Workshop 2.1 – Personnel selection: What we know and where do we go from here;
Speaker: Andrei Ion, Managing Director CEB/SHL Talent Assessments;
- Workshop 2.2 – S.C. Avioane S.A. sau mitul productivităţii pe o piaţă a muncii în declin (workshop gamificat). Care sunt deciziile prin care poţi să determini relaţia dintre eficienţă, productivitate, costuri şi numărul de persoane angajate.
Speaker: Ligia Neacşu, Director General, Best Smart Consulting – Academia Industrială;
- Workshop 2.3 – Make HR Great Again – Cum te ajută digitalizarea să eficientizezi procesele de HR;
Speaker: Marian Hanganu, Director Vânzări, Romanian Software;
- Workshop 3.1 – Studii de caz în legislaţia muncii, workshop susţinut de Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners;
Speakeri: Iuliana Negoiţă, Managing Associate, Zamfirescu Racoţi & Partners şi Cătălin Micu, Managing Associate, Zamfirescu Racoţi & Partners;
- Workshop 3.2 – La început a fost cuvântul… Cum să crești performanța prin cuvinte adecvate;
Speaker: Iulian Penescu, Senior Trainer și Consultant, Owner Dynamic Learning.
Mai multe detalii despre speakeri, agendă și înscriere aici sau la: georgiana.ene@cariereonline.ro, tel: 0723 720 074, laura.gheboianu @cariereonline.ro, tel: 0726 768 079.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz