Stiri

Cumpărăturile de pe Glovo vor putea fi plătite cu cardul de masă

28 feb. 2024 2 min

Cumpărăturile de pe Glovo vor putea fi plătite cu cardul de masă

Reading Time: 2 minute

Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, și Edenred România, liderul pieței de beneficii extrasalariale, anunță un parteneriat prin intermediul căruia beneficiarii celor 2 companii pot achita comenzile de mâncare cu Cardul de Masă Edenred.

Cardul de masă Edenred poate fi folosit exclusiv pentru achitarea comenzilor de mâncare de la restaurantele eligibile din platforma Glovo. În momentul de față, beneficiarii cardului de masă Edenred se pot bucura de această facilitate la comenzi din peste 3000 de restaurante partenere la nivel național, Glovo fiind prezent în 75 de orașe din România.

Pentru a beneficia de noua opțiune, utilizatorii platformei trebuie doar să-și înroleze Cardul de Masă Edenred ca metodă de plată în platforma Glovo. Procesul de înrolare este simplu, beneficiarii cardului de masă folosind datele de logare Edenred. Odată înrolat, cardul de masă poate fi folosit pentru comenzile viitoare la restaurantele partenere Edenred și Glovo.

Parteneriatul Edenred România – Glovo promovează o inovație tech, ce permite integrarea completă emitent de carduri de masă-platformă-restaurante și răspunde nevoilor consumatorilor care pot alege aplicația multifuncțională de livrare pentru prânzul la birou, sau acasă.


Ștefan Toderiță, Strategy & Partners Director Edenred România: „Glovo se alătură partenerilor noștri, astfel Edenred România își reconfirmă poziția de lider în inovație, devenind singura companie din industria de beneficii extrasalariale care deschide plata prin intermediul cardului de masă pentru peste 90% din piața de food delivery din România. Odată cu această lansare, Edenred România își continuă obiectivul de a dezvolta opțiuni de plată digitală cu cardurile de masă în cele mai populare platforme food. Ne bucurăm să fim mai aproape de angajați fiind prezenți în una dintre platformele lor de livrare preferate și să oferim în același timp partenerilor noștri, restaurantele, oportunitatea de a-și crește veniturile printr-un canal nou de vânzare.”


„Parteneriatul cu Edenred este încă o dovadă a angajamentului nostru de a oferi utilizatorilor Glovo un serviciu complet, mai mult confort și ușurință în procesul de comandă. Plata prin cardurile de masă este o soluție valoroasă atât pentru angajații care se bucură de acest beneficiu, cât și pentru partenerii noștri, mii de restaurante care pot accesa o nouă categorie de clienți. Rămânem în continuare atenți la nevoile consumatorilor pentru a aduce constant îmbunătățiri în modurile în care oamenii se bucură de preparatele preferate, oricând și oriunde.”, a declarat Andrada Ionescu, Director Comercial București Glovo.

Array

Articole pe aceeași temă: