Cum vom lucra după pandemie
Reading Time: 2 minuteCompaniile din China au redeschis încet-încet birourile pentru angajații care au lucrat de acasă în ultimele luni, însă acestea nu mai seamănă aproape deloc cu spațiile de la începutul crizei. Iată cum transformă pandemia de covonavirus spațiile de birouri și cum vom lucra în următoarea perioadă de timp.
În cea mai mare parte a acestui an, cu toții ne-am uitat spre China ca într-un glob de cristal unde se putea privi în viitor, în următoarele șapte săptămâni. Cea de-a doua mare economie a lumii, locul unde a izbucnit coronavirusul a fost forțată prima să sisteze transporturile aeriene, să închidă magazinele, parcurile și să impună obligativitatea purtării măștilor în public ori să încurajeze distanțarea socială.
Acum țara se redeschide treptat. Și, pe măsură ce restul lumii pregătește măsuri similare, companiile care au fost forțate să răspundă primele la pandemie, acum își folosesc expertiza acumulată pentru a pune la punct planuri pentru alte regiuni din lume.
Răspunsurile corporațiilor din China sunt atent analizate de specialiștii de pe Wall Street, mai ales că branduri globale precum Disney, Starbucks sau Nike împărtășesc experiențele din China cu alte organizații ca să îi poată ghida prin această criză. Nike de exemplu a precizat de curând că se vede luminița de la capătul tunelului în China și că know-how-ul acumulat acolo poate fi transferat și la birourile din alte țări. Și Volkswagen care a redeschis de curând fabrica din Wolfsburg (Germania) preciează că are în vedere experiența acumulată după redeschiderea celor 32 de fabrici din China. Dar, viața nu va reveni la normal după ce companiile vor aplica strategiile și lecțiile învățate în China. Ba chiar pandemia va schimba radical felul în care lucrăm.
Potrivit informațiilor Cushman&Wakefield, un gigant imobiliar care a oferit consultanță companiilor chineze care și-au redeschis treptat birourile pentru angajați, în următoarea perioadă de timp, birourile angajaților vor respecta o distanță de cel puțin 1,5 metri pentru a combate răspândirea virusului. Mai mult, angajații vor fi sfătuiți să se deplaseze în birou respectând o serie de trasee stabilite, similar deplasării medicilor în spitale, pentru a evita contaminarea.
Tot potrivit analizei Cushman&Wakefield, în următorii ani, tot mai multe companii vor avea în birouri senzori astfel încât angajații să atingă cât mai puține suprafețe, chiar și badge-ul pentru intrarea în sediu va fi înlocuit fie cu camere cu recunoaștere facilială fie cu o tehnologie care permite scanarea telefonului mobil.
De asemenea, se estimează că organizațiile vor investi în sistemele de filtrare a aerului din birouri și vor instala o serie de panouri din plexiglas la recepții sau în birourile angajaților de la pază.
Chiar dacă va crește spațiul dintre birouri, asta nu înseamnă că va trebui să vă mutați sediul în următoarea perioadă într-un birou mai spațios. Cu toții am observat că angajații care au lucrat de acasă au fost productivi, de aceea, pentru o bucată de vreme o parte din echipă ar putea încă lucra de acasă, în timp ce alți angajați ar putea începe să vină la birou, respectând distanțarea socială.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz