Cum va arăta turismul de business: călătorii de afaceri mai puține, dar cu scop mai precis
Reading Time: 4 minuteCălătoriile de afaceri vor fi mai puține, dar orientate către un scop precis, potrivit unui grup de lideri de business europeni din 10 industrii, responsabili de călătoriile de afaceri, consultați de grupul global de ospitalitate Accor.
Evenimentul anual Masters of Travel 2022 organizat de Accor Europa de Nord și-a propus să ofere o perspectivă pentru sectorul întâlnirilor și al călătoriilor de afaceri (MICE) într-o lume post-pandemică. Acesta a demonstrat că sustenabilitatea și bunăstarea sunt două dintre cuvintele cheie într-o lume în care bugetele financiare sunt înlocuite de cele de carbon.
Turismul de business nu revine la nivelul dinaintea pandemiei
Sophie Hulgard, Senior Vice President Sales Northern Europe de la Accor, se așteaptă ca în 2022 să aibă loc cu 20% mai puține călătorii de afaceri decât în 2019, iar un alt delegat al Masters of Travel a sugerat că vor fi cu 50% mai puține călătorii. Reducerea prognozată este atribuită tehnologiei care înlocuiește nevoia de a călători – restul fiind călătorii esențiale pentru afaceri.
„Douăzeci la sută dintre întâlnirile de afaceri s-ar putea să fi dispărut pentru totdeauna, pentru a fi înlocuite de echivalente virtuale sau de conștientizarea faptului că pur și simplu nu au fost necesare de la bun început. În schimb, asistăm la apariția unui sector al călătoriilor de afaceri cu un scop mult mai precis, în care companiile doresc să maximizeze valoarea fiecărei călătorii pentru a reconecta echipele, a dezvolta cultura, a elabora strategii, a încheia afaceri și a consolida legăturile cu angajații.”
Sophie Hulgard, Senior Vice President Sales Northern Europe, Accor
Există în continuare o nevoie imperioasă de întâlniri față în față. Cercetările Accor relevă că angajații se așteaptă să obțină cu 25% mai multe venituri prin întâlniri față în față decât prin întâlniri virtuale, să obțină de trei ori mai mult de pe urma acestora și să beneficieze de o serie de avantaje legate de bunăstare, inclusiv de interacțiunea socială mult așteptată cu colegii și colaboratorii.
Mobilizarea angajaților și motivarea acestora pentru a reveni pe teren, în condițiile în care acum sunt obișnuiți să lucreze de acasă, reprezintă o prioritate pentru companii în 2022, deoarece acestea consideră că productivitatea și veniturile cresc atunci când oamenii se conectează în persoană. Cercetările Accor susțin acest lucru: profesioniștii anticipează că vor încheia în medie cu 23% mai multe afaceri pe an atunci când vor putea vorbi cu contactele lor față în față, în loc să folosească doar opțiuni de conferințe video sau telefonice.
Călătorii de afaceri cu sens
Evenimentul a facilitat concluzia că, într-o lume post-pandemică a turismului corporativ, orice călătorie trebuie să justifice costul său în materie de carbon. După cum a spus un delegat, „compensarea nu mai este suficientă, iar partenerii noștri hotelieri trebuie să demonstreze că reduc în mod activ amprenta noastră.”
Capacitatea de a organiza întâlniri în mod virtual sau cu ajutorul tehnologiei hibride este apreciată de liderii de business, dar deplasarea pentru o întâlnire trebuie să fie „esențială pentru afaceri” pentru a justifica costul financiar și de carbon. Rezumând importanța centrală a problemelor de mediu, un delegat a sugerat că „în 2023 vom avea un buget de carbon în loc de un buget financiar”.
Pandemia Covid-19 a stimulat apariția „călătoriei conștiente”, în cadrul căreia călătorii de afaceri urmăresc ca deplasarea să conteze din punct de vedere profesional, economic, durabil și personal. Printre modalitățile prin care companiile urmăresc să călătorească cu sens se numără:
Compararea opțiunilor de cazare și de transport cu ajutorul calculatoarelor de emisii de dioxid de carbon, pentru a-i face pe călători și pe cei care fac rezervări să fie mai conștienți de costul emisiilor de dioxid de carbon al călătoriilor lor. Instrumente precum Calculatorul de carbon al Accor sporesc gradul de conștientizare și înțelegere, demonstrând impactul diferitelor elemente ale călătoriei în timpul procesului de planificare a acesteia.
Promovarea sejururilor mai lungi, chiar dacă acest lucru înseamnă „bleisure” (combinarea călătoriilor de afaceri cu cele de plăcere), care în trecut nu era întotdeauna privită cu ochi buni. Tendința „Linger Longer” este din ce în ce mai mult un factor pentru călătoriile de afaceri, un delegat explicând că „întâlnirea cu patru sau cinci clienți, față de unul sau doi, înseamnă mai puține călătorii și mai puține emisii de dioxid de carbon”.
Un sondaj recent realizat de Accor în rândul călătorilor din Europa de Nord a sugerat că 1 din 10 persoane intenționează să își prelungească vacanța în 2022 prin muncă în străinătate, iar 53% au apreciat libertatea de a lucra de oriunde, flexibilitate care oferă corporațiilor oportunitatea de a-și îmbunătăți simultan brandul de angajator și amprenta de carbon a călătoriilor de afaceri.
Insistența asupra unor standarde înalte de sustenabilitate și neacceptarea niciunei tentative de „Green Washing” din partea partenerilor. Un delegat a precizat foarte clar că, dacă se descoperă că afirmațiile de mediu sunt false, „reacția va fi uriașă”. Un alt delegat a explicat că „hotelurile care nu au un program verde sau un program durabil clar bazat pe obiective nu vor fi luate în considerare în calitate de furnizori”, iar delegații au fost de acord că doresc să aibă siguranța validării de către terți a tuturor inițiativelor ecologice ale furnizorilor.
Îndemnul la adresa industriei hoteliere să îi încurajeze pe cei care călătoresc în interes de afaceri să descopere turismul ecologic și să îi ajute să facă alegeri sustenabile, informându-i mai clar cu privire la impactul anumitor alegeri în timpul rezervării și al sejurului în sine.
Insistența asupra unor acreditări solide ale furnizorilor nu doar în ceea ce privește protecția mediului, ci și în domenii precum etica în afaceri, turismul responsabil, implicarea comunității, diversitatea și incluziunea.
Oferirea de experiențe de tip „lifestyle loyalty”, prin care călătorii de afaceri sunt ajutați să experimenteze o destinație în mod corespunzător în timpul deplasărilor în interes de business, pentru propria bunăstare mentală și pentru satisfacția angajaților. Cercetările Accor sugerează că 47% dintre angajați duc lipsă de interacțiunea socială cu colegii și cu partenerii.
Masters of Travel a identificat schimbarea generațională a călătorilor de afaceri, unul dintre ei sugerând că „s-ar putea să nu-i deranjeze un upgrade de cameră, dar ar putea dori un tur gratuit de oraș cu o bicicletă de închiriat”. Membrii panelului doresc, de asemenea, ca punctele de recompensă pentru loialitate să fie flexibile și cuprinzătoare și să se extindă dincolo de sejururile la hotel pentru a include băuturi și mese – un element central al programului ALL Accor Live Limitless.
Foto 194934588 / Business Travel © Syda Productions | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz