Cum te infectezi cel mai ușor de Coronavirus. Studiul surprinzător al Institutului Pasteur
Reading Time: < 1 minutCele mai multe infectări cu coronavirus au loc în familie, aproximativ 63%, arată un studiu al Institutului Pasteur.
Îmbolnăvirile au loc, în principal, în mediul familie (63% din cazuri). De vină sunt „Mesele organizate atât în mediul privat, cât și în cel profesional, sunt cel mai frecvent raportate ca fiind la originea acestor infectări”, a explicat Institutul Pasteur, scrie BFMTV, citat de Digi24.
Călătoriile în străinătate sunt periculoase
Călătoriile în străinătate sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut de infecție (53%). Telemunca este o modalitate eficientă de protecție în fața riscului de contaminare, conform sursei citate.
Locurile publice, magazinele și bisericile nu sunt focare dacă se respectă măsurile
Primele rezultate arată că locurile publice nu reprezintă un risc atât de ridicat dacă sunt respectate măsurile privind purtarea măștilor sanitare și cele de distanțare.
Astfel, magazinele, școlile, lăcașurile de cult sau chiar saloanele de coafură nu prezintă un risc crescut de infecție, conform studiului. Același lucru este valabil și pentru transportul public sau practicarea sporturilor în aer liber, cu respectarea acelorași condiții. Aici, pot fi respectate atât purtarea măștii, cât și regulile de distanțare.
Nu același lucru se poate spune însă despre restaurante, baruri sau sălile de sport.
Oamenii cunosc persoanele care le-au îmbolnăvit
Potrivit sursei citate, 45%, dintre persoanele pozitive cunosc persoana care le-a infectat. Una dintre problemele constatate este că oamenii nu se izolează de la primele simptome, ci așteaptă rezultatul testului.
Studiul a fost realizat între 1 octombrie 2020 și 31 ianuarie 2021 și a inclus 77.208 de participanți cu infecție acută cu SARS-CoV-2.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz