Interviuri Business

Cum susține Lidl economia locală

29 apr. 2024 4 min

Cum susține Lidl economia locală

Reading Time: 4 minute

Despre dezvoltarea sortimentului de produse românești și extinderea parteneriatelor cu producătorii locali, dar și despre planurile Lidl România de a continua investițiile pentru susținerea economiei locale ne-a vorbit Olga Drăguinea, director național financiar și administrativ al Lidl România și membru în board-ul companiei.

Ultimii ani au schimbat obiceiurile de consum ale românilor. Care sunt astăzi principalele trenduri de consum?

Momentele marcante pe care le-am traversat ca societate în ultimii ani au avut un efect major atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic, reflectat în obiceiul de consum. Dintre toate acestea, inflația s-a dovedit a fi un factor major de determinare a patternurilor de consum ale românilor. Inflația a fragilizat contextul economic în ultimii doi ani și a afectat în mod semnificativ bugetele cumpărătorilor și puterea lor de cumpărare, ceea ce a generat o sensibilitate și mai mare a acestora față de preț.

Studiile ne arată că în România clienții au făcut o tranziție către retailerii cu un preț mai mic al produselor pentru a economisi, chiar mai mult decât consumatorii din celelalte țări din Europa Centrală. Atât Lidl, cât și ceilalți jucători din segmentul discounterilor au continuat să conducă topul creșterilor în anul 2023, spre exemplu. Cota de piață pe care discounterii au atins-o în 2023 a fost de 27% comparativ cu cea de 19% obținută de supermarketuri sau 25% de hipermarketuri, potrivit unor cifre publicate recent de GFK.

Pentru că modelul nostru de business se bazează pe marcă proprie, aceasta reprezentând 80% din sortimentul pe care clientul îl găsește în magazinele noastre, analizăm și monitorizăm cu atenție modul în care cumpărătorii se raportează la mărcile proprii. În ultimii ani am remarcat o schimbare substanțială a atitudinii clienților români față de mărcile proprii, aceștia optând pentru produsele marcă proprie, pe care le percep la fel sau superior produselor de brand din punct de vedere al raportului calitate – preț. În 2023 mărcile private și-au menținut ponderea în ceea ce privește achiziția bunurilor de larg consum la nivelul de 25% din totalul pieței.

Care sunt principalele măsuri pe care le-a adoptat Lidl pentru susținerea economiei locale și de ce este importantă derularea unor astfel de parteneriate pentru susținerea economiei locale?

Parteneriatele cu producătorii locali fac parte din strategia care stă la baza modelului nostru de business, bazat pe un portofoliu de peste 80% produse marcă proprie în sortimentul permanent. Aceste parteneriate sprijină economia locală prin stimularea creșterii economice și a ocupării forței de muncă. Mai exact, reprezintă o sursă vitală de venit pentru afacerile locale, ajutându-le să se dezvolte, iar ca urmare a dezvoltării afacerilor locale, se creează noi locuri de muncă în comunitate și astfel se contribuie la reducerea șomajului și la îmbunătățirea nivelului de trai.

Pentru noi, Lidl, dezvoltarea sortimentului de produse românești reprezintă o prioritate, de aceea continuăm să extindem parteneriatele pe care le avem cu producătorii locali și să includem în oferta noastră un număr din ce în ce mai mare de articole realizate împreună cu furnizori români.

În cei peste 12 ani de prezență în România, multe dintre mărcile proprii lansate de noi s-au transformat în branduri, pe care clienții le îndrăgesc, în care au încredere și pentru care vin la Lidl, acestea fiind dezvoltate împreună și cu furnizori locali. Ne propunem să identificăm producători noi, mai ales în zonele în care avem o acoperire mai mică a furnizorilor cu care colaborăm, pentru a asigura un lanț cât mai scurt de aprovizionare. Investim permanent în relația cu partenerii noștri de business, oferindu-le resursele necesare pentru a asigura creșterea sustenabilă a producției locale: know-how, mai ales pe partea de certificări și standarde agricole, oportunități de promovare, asigurarea unei piețe de desfacere și crearea indirectă de locuri de muncă pentru toți producătorii locali de fructe și legume, parteneri.

Apropo de susținerea economiei locale, crearea de noi locuri de muncă este de asemenea o măsură prin care investiți în economia locală. Ce ne puteți spune despre investițiile Lidl în economia românească și crearea noilor locuri de muncă?

Continuăm să ne susținem obiectivul de a investi în economia românească și anul acesta, chiar în mod accelerat, prin investițiile pe piața locală care se traduc și în extinderea și optimizarea rețelei de magazine. Până la acest moment am creat peste 12.000 de locuri de muncă în România și, odată cu dezvoltarea rețelei de magazine, noi locuri de muncă vor fi deschise. Ne propunem să oferim oportunități de dezvoltare și de creștere pentru angajații noștri, precum și un loc de muncă stabil, pe care se pot baza.

Suntem conștienți că inflația a produs efecte inclusiv în rândul bugetelor de care dispun colegii noștri și, de aceea, în ultimii doi ani am făcut mai multe majorări salariale. De exemplu, am crescut cel mai mic salariu din companie peste rata medie a creșterii prețurilor de consum și peste rata medie a inflației. Suntem angajatorul care oferă cele mai bune pachete de salarii și beneficii din retailul alimentar, iar aceasta reprezintă o dovadă în plus a angajamentului nostru de a fi un partener de încredere nu doar pentru furnizori și clienţi, ci, mai ales, pentru membrii echipei noastre.

Lidl România este o companie care are sustenabilitatea în ADN. Ne puteți spune câteva cuvinte despre strategia companiei și planurile pentru reducerea impactului negativ asupra mediului?

Noi, Lidl, ne propunem să fim prima alegere atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii și partenerii noștri de business, având misiunea clară de a oferi cea mai bună calitate, la cel mai bun preț, prin acțiuni simple și sustenabile. Așa cum ați menționat, sustenabilitatea face parte din ADN-ul nostru și stă la baza tuturor activităților noastre. Domeniile noastre de acțiune din strategia de sustenabilitate sunt concentrate în șase arii de focus: Respectarea biodiversității, Protejarea mediului, Conservarea resurselor, Deschidere pentru dialog, Promovarea sănătății și Comportament corect.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 382 (16 aprilie – 16 mai 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: