Cum susține Fashion Days brandurile românești de modă
Reading Time: 2 minuteVreți să cumpărați branduri românești și să susțineți producția locală? Fashion Days a lansat un ”corner online”, menit să sprijine jucătorii locali din industrie. Conceptul reunește o selecție a celor mai noi colecții de branduri și creatori autohtoni, haine, încălțăminte și accesorii. Printre brandurile oferite în prezent în aplicația Fashion Days și pe fashiondays.ro se numără: MURMUR, piesele semnate Andreea Raicu, creații Alina Cernătescu, bijuterii Malvensky, piese și accesorii minimaliste UNDRESS, Lin Apparel, Framboise, Bluzat și colecția de încălțăminte dedicată Fashion Days, realizată de Mihaela Glăvan. În această vară vor fi adăugate o nouă serie de branduri și creații ca: Manuri, Nalu, Skin Deep, Venera Arapu, Ana Radu, Optimef, iar proiectul va continua să se dezvolte pe parcursul anului.
”Romanian Corner este un proiect pe care îl pregătim încă de la începutul anului însă impactul generat de întreagă criză globală ne-a determinat să accelerăm implementarea lui, tocmai pentru a susține prin acțiune mesajul pe care l-am comunicat pe întreaga perioadă: sprijinul companiilor locale, prin alegerea serviciilor și produselor oferite de acestea”, explică Robert Berza, General Manager, Fashion Days.
”Credem că în curând Romanian Corner și FD Mall vor ajunge la 10% din venituri, ceea ce înseamnă câteva milioane de euro în fiecare lună.”, a mai precizat acesta.
„În câteva zile de la listarea pe Fashion Days deja discutăm cu partenerii de reaprovizionare, iar acesta e un lucru de-a dreptul remarcabil. E clar că există potențial în piață și, dacă unii dintre designeri aveau clienți fideli în București și pentru că aveau showroomuri sau colaborări cu magazine din Capitală, Fashion Days le oferă ușor o piață națională, dar și regională, prin platformele noastre din Bulgaria și Ungaria”, continuă Robert Berza.
Accesul la platformele digitale Fashion Days înseamnă accesul la o structură operațională rapidă și eficientă, cu parteneriate puternice în curierat, și la aproximativ 1 milion de utilizatori activi ai aplicației iOS și Android în ultimele 6 luni, care generează 70% din vânzări. Aplicația Fashion Days este un canal direct, în care plățile online cu cardul au ajuns momentan la 60%.
Livrarea se efectuează atât prin curier (Sameday și FanCourier), cât și prin rețeaua de aproape 500 de lockere easybox, la nivel național. În caz de retur, banii sunt returnați clienților în 30 de minute de la verificarea coletului.
În contextul pandemiei actuale, Fashion Days a reacționat rapid lansând în urmă cu ceva timp și FD Mall, care a adus colaborări cu zeci de branduri și magazine, care erau până acum prezente majoritar în offline. Proiectele vor continua și se vor extinde în perioada care urmează, retailerul oferind în continuare platforma online pentru susținerea comerțului tradițional.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz